Copilărie încorsetată! Raluca Tudorache, din Sinaia, luptă să-și recapete copilăria „furată“ de scolioză și neajunsuri

Te naști normal, te bucuri de o copilărie cu toate momentele ei unice și fericite, la școală ești un elev exemplu, apreciat de profesori pentru seriozitatea ta, iar pe părinți îi faci să se simtă cei mai mândri și norocoși că te au…Toate, până într-o zi, când viața ți se schimbă la 180 de grade. Și ce dacă ai 13 ani? Doar că la vârsta asta poate ești mai greu de crezut că te dor toate cele atunci când te miști, că o senzație stranie de amorțeală pune stăpânire pe corpul tău, că patul se transformă dintr-un loc al odihnei într-unul al chinurilor, că nu mai poți nici măcar să-ți cari ghiozdanul până la școală. Inițial, te gândești că treci doar prin niște stări de moment, te-ai mișcat brusc sau ai o răceală parșivă. Dar, împreună cu mama, alarmată de schimbările radicale, accepți într-un final să mergi la medic. Ți se stabilește un diagnostic, ți se dă un tratament. Dar fără rezultat. O nouă vizită la un alt medic, alt verdict, alte rețete, însă miracolul nu apare nici de această dată! Durerile persistă, iar tu nu mai reușești să-ți ții spatele drept, nu mai poți sta prea mult în picioare sau pe scaun, abia poți respira, în parc mergi doar ca să-ți privești surioara mai mică alergând cu alți copii. Ți-e atât de dor să faci același lucru ca ei, dar este ceva care te încorsetează … Nu știi de ce te-ai gândit la verbul acesta. Să fie doar pentru că-ți place să citești și ți-a venit, așa, ca o figură de stil sau să fie ca un fel de premoniție? O nouă vizită la un alt medic avea să-ți dea un verdict implacabil: scolioză care evoluează într-o formă galopantă. Și, uite-așa, viața ta a devenit una în care reușești să respiri, să trăiești, să mănânci, să te miști, să mergi la școală datorită unui CORSET !

N-ați citit prezentarea unui scenariu dintr-un film, ci drama prin care trece Raluca Tudorache, din Sinaia, un copil în vârstă de numai 13 ani, care se pregătește de operație, în speranța că-și va recăpată copilăria înghițită de dureri și ședințe interminabile de terapie cauzate de scolioza galopantă. O boală care, în cazul ei, a acționat în jumătate de an cât o face la alte persoane într-un an și jumătate sau, poate, chiar doi.

Nu se confruntă doar cu boala ei, ci și cu neajunsurile familiei, dar și cu problemele de sănătate ale mamei, care din cauza unei febre care a dat în convulsii, în copilărie, s-a ales cu epilepsie. Ca o ironie a sorții, acest episod care avea să-i schimbe viața Oanei Imre (35 ani), mama Ralucăi, se întâmpla tot la vârsta de 13 ani.

#gallery-6 { margin: auto; } #gallery-6 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-6 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-6 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */ Raluca împreună cu mama, tatăl vitreg și cu surioara de numai 7 anișori locuiesc la mansarda unei case unde sunt locuințe sociale. O încăpere unde am găsit ordine, dar din care, încă de la ușă, te izbește imaginea sărăciei, a unui loc peste care vremea și vremurile au săpat în lemnărie, în pereți. De când formează o familie, soții Imre au încercat să-și creeze un minimum de confort. Însă este greu să miști lucrurile, atunci când banii vin cu țârâita, când nevoile cotidiene sunt peste puterea ta financiară și, mai ales, când ții cu dinții ca fetelor tale să nu le lipsească nimic, la școală să aibă toate cele necesare ca să nu fie arătate cu degetul. În plus, pentru că se au doar unul pe altul, soții Imre n-au putut lucra niciodată în același timp. Au avut serviciu alternativ, astfel încât să se poată ocupa și de copile. Din puținul adunat s-au gospodărit și și-au tras apă, curent și gaze. Și-au amenajat cele două dormitoare, cu obiecte de mobilier primite, în mare parte, din donații, iar fetelor le-au încropit într-un hol un spațiu de studiu.

#gallery-7 { margin: auto; } #gallery-7 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-7 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-7 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */ Pereții scorojiți, plini de igrasie îl transformă într-un loc neprietenos, însă Raluca e bucuroasă că are colțișorul ei… Și, poate, ar fi făcut mult mai multe, dacă în august 2016, verdictul implacabil dat Ralucăi nu le-ar fi schimbat prioritățile.

De atunci, pentru soții Imre a început maratonul pe la medici, la ședințe de terapie, adunatul de informații de peste tot. Poate-poate, va exista o persoană care să le spună că fetița lor, acel copil bun, conștiincios, cea care până anul trecut n-a lipsit de la olimpiade, se va face bine.

„Până acum n-am auzit așa ceva. Am fost la București, la Spitalul «Grigore Alexandrescu», acolo unde fata va fi internată pe 25 aprilie pentru operație și am vorbit cu doctorul despre șansele de revenire. Am vrut să ne spună adevărul! Ni l-a spus pe cel dureros, chiar de față cu fata, că există riscul de la paralizie până la deces. Cât despre veștile bune…să le așteptăm până va face intervenția și va vedea ce-i în interior. Pe mine a picat cerul în acele momente și cu cât se apropie data operației mă simt ca într-o sabie cu două tăișuri: unul care să taie boala și corsetul acesta de care e dependentă zi și noapte și altul care mi-o poate lua“ , ne-a mărturisit femeia.