Urzeala firelor sau cum se leagă pasiunile cu afacerile pentru Felicia Nae

Pe doamna Felicia o cunosc de ceva vreme. Despre activitatea dumneaei in domeniul asigurărilor auzisem numai cuvinte de laudă, motiv pentru care am fost convinsă că toată viața a fost și va fi dedicată polițelor care ne țin la adăpost în caz de necazuri. Dar, într-o zi, am văzut o postare care mi-a stârnit curiozitatea, dar m-a făcut să și zâmbesc de admirație. P romova, de zor, o mercerie, dar nu pe-a unei cunoștințe sau prietene, ci chiar pe-a sa: Merceria Marquisette. Astfel a încheiat cu sine o „asigurare” riscantă, dar care cu siguranță nu se va lăsa cu daune sufletești. Un vis devenit realitate, o pasiune transformată în afacere și un loc în care parcă vrei să te apuci de lucrul de mână, chiar dacă hand-made-ul nu-ți este una dintre marile veleități.

Curiozitatea acestei schimbări radicale m-a împins s-o vizitez pe doamna Felicia în cea mai prietenoasă mercerie din Ploiești. Din discuție în discuție, am ajuns în copilăria protagonistei noastre, o olteancă veritabilă, din Drăgășani (județul Vâlcea), care își amintește cât de mult ura firele, materialele, acele și tot ce însemna lucrul de mână. Mama sa a fost croitoreasă, una dintre cele mai apreciate din localitate. Aproape că nu era zi în care Felicia Nae și fratele ei să n-o vadă croind, brodând sau cosând la mașină. Dar perioadele de dinaintea Sărbătorilor erau cele mai aglomerate pentru că mai toți își doreau haine noi. „Mama muncea enorm, dormea 2-3 ore pe noapte, iar în rest lucra pentru că nu putea să nu onoreze comenzile. De voie, de nevoie o ajutam și noi cu ce ne pricepeam. Dar am suferit mult în copilărie pentru că, de Paște și de Crăciun, noi n-aveam cozonaci, prăjituri. Săraca mama nu mai avea timp și pentru astea“, își amintește protagonista noastră, dar văzând și înțelegând acum din perspectiva omului matur alegerile părintelui său. Înconjurată de tot ceea ce însemna lucru de mână, lucru autentic, n-avea cum să nu prindă, să nu aprecieze frumusețea și unicitatea a ceea ce era realizat de mama sa sau de alte femei din preajma ei. Dar avea să-și dea seama mai târziu de valoarea acestor lucruri. În tinerețe le-a respins, a dat cui a dorit ii și tot felul de lucruri țesute și cusute: „unele erau atât de frumoase…. Dar nu voiam să mai văd în jurul meu ceea ce consideram că-i răpise mamei timpul, un timp pe care l-aș fi vrut să ni-l aloce nouă. Dar ea, săraca, muncea pentru noi, pentru casă“.

Viața și-a urmat cursul normal. După terminarea liceului s-a angajat la Poșta Română, de care-și amintește că era „foarte militarizată“ în perioada comunismului. Din anii ’90 însă, după Revoluție, a decis că este vremea să devină propriul șef. A luat viața de la capăt și a deschis primul second-hand din județ. Afacerea i-a mers foarte bine ceva timp, fiind prin ideea sa un deschizător de drumuri pentru alți antreprenori. Dar s-a plictisit să facă același lucru zi de zi, așa că a mai dat un restart activității profesionale și a început o afacere cu o grădină de vară. A cunoscut multă lume, i-a plăcut și aici ce făcea. Lucrurile au mers bine un timp, însă după o perioadă a venit vremea s-o ia din nou de la capăt. „ Îmi plac începuturile, îmi dau energie, mă fac să simt că trăiesc“ , este explicația pentru care, în cei 55 de ani, Felicia Nae a luat-o de la capăt de nenumărate ori în viața profesională. Dar moment unui început a venit însă și pe latura personală, divorțând după 20 de ani de căsnicie.

Noua activitate, una care i-a plăcut foarte mult și care avea să-i aducă schimbări radicale, a fost în domeniul asigurărilor. „Cu primul soț, tatăl copiilor mei, am avut o relație bună, doar că de la un moment dat, evoluția noastră a fost diferită. După ce-au plecat copiii la facultate și-am văzut că tensiunile cresc, am preferat să spun stop, să încercăm să terminăm într-un moment în care mai puteam păstra o relație de prietenie. Și asta a fost“ , ni s-a destăinuit Felicia Nae.

Asigurările i-au scos în cale pe cel care avea să-i aducă împlinirea sufletească, să-i schimbe locul, transformând-o, în acte, din olteancă în munteancă, să-i fie sprijin de bază în împlinirea tuturor visurilor. Omul este George Nae, actualul soț, iar visul împlinit este merceria deschisă de aproape un an.

„ În toate plimbările noastre, aveam și am o plăcere aparte de a intra în mercerii. Și în fiecare din ele mă uitam cum sunt ca spațiu, cum sunt aranjate produsele, care este atmosfera ”, ne-a povestit Felicia Nae. Și astfel a început în mintea sa să se contureze imaginea unui magazin cu fire colorate, cu nasturi, cu materiale pentru brodat sau pentru confecționat diverse lucruri. Iar visul acesta a început s-o apese, să i se transforme într-un fel de obsesie. Iar în momentul în care a văzut că asigurările nu-i mai oferă aceeași satisfacție sufletească, s-a sfătuit cu soțul ei, și încurajată de acesta, a început să pună bazele merceriei.

Biroul de asigurări a căpătat un nou design, iar rafturile cu hârtii, dosare au început să fie înlocuite de altele pline de culoare. Toate, însă, cu multe costuri, multă documentare, multă căutare a furnizorilor, cu multe bătăi de cap din cauza birocrației. Dar, în februarie, a venit momentul să-și invite primii clienți într-o mercerie atipică, una în care ai spațiu, una în care îți poți expune ceea ce lucrezi cu mâna ta, una în care să povestești având încrederea că ești ascultat, una în care figura acră a vânzătoarelor nemulțumite că ai pășit pragul fără să cumperi ceva, ci doar să întrebi sau să te uiți, nu există. Îi plac oamenii, îi place să-i asculte, să-i înțeleagă…