Sărbători privite cu teamă! Constantin Baicu, voluntar SMURD și membru activ al Grupului „Pentru Tine“, trece prin momente dificile

Moartea i-a luat unul câte unul pe toți membrii familiei: soră, tată, mamă. Pe cea din urmă i-a „răpit-o“ în urmă cu o lună. Și cum astfel de momente aduc necazuri la pachet, pe lângă pierderea celor dragi se confruntă, momentan, și cu o serie de probleme de natură materială. Vorbim despre unul dintre cei mai activi voluntari ai Grupului „Pentru Tine!“: CONSTANTIN BAICU!

Este surprinzător să descoperi câte se pot ascunde în spatele unui om care-și dedică viața, timpul și parte din veniturile sale celor de lângă el. Dar mai mult de atât, ceea ce te uimește cel mai mult la astfel de persoane este demnitatea. Te întrebi însă de unde și pentru ce atâta determinare la acești oameni în a-i ajuta pe alții.

Pentru câmpineni, Constantin Baicu este o persoană cunoscută. Un om sociabil, fost antrenor de bachet pentru grupe de copii, o persoană pasionată de fotografie și implicată într-o serie de acțiuni cu caracter filantropic. Un om care și-a îngrijit mama bolnavă până la ultima sa suflare și care a avut, cândva, o soră cu Sindromul Down.

De fapt, sora sa a fost și cea care i-a îndrumat, poate involuntar, pașii spre asistența socială și cea care a schimbat tot cursul familiei sale. La începutul anilor ’90, părinții lui s-au numărat printre membrii fondatori ai asociației care se ocupa de problemele persoanelor cu Sindrom Down și care au contribuit fizic și cu tot ceea ce le-a stat în putință la ridicarea primului centru pilot din țară pentru recuperarea și reabilitarea persoanelor adulte cu afecțiunea amintită. Alături de părinții lui și celelalte persoane, în acest proiect s-a implicat și Constantin sau Costel, cum îi spun cei mai mulți. De noile condiții, sora lui nu s-a bucurat prea mult pentru că, în 1996, pe când avea 18 ani s-a stins. La un an după moartea ei, Costel își pierdea și tatăl, iar din cauza șocurilor repetate, mama lui s-a ales cu diabet declanșat pe fond de stres.

Imediat după terminarea armatei, în 1998, s-a angajat la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor Adulte cu Sindrom Down, unde a început ca paznic și, treptat, a devenit instructor de educație, specializându-se la locul de muncă. 14 ani a lucrat aici, un serviciu la care ne-a declarat că a mers de plăcere. Faptul că a avut-o pe sora lui cu această afecțiune, l-a ajutat să vadă și să înțeleagă mai bine decât mulți specialiști ce presupune să trăiești cu o persoană care este dependentă total de cineva, un om care rămâne tot timpul un copil deși, fizic, se dezvoltă ca toți ceilalți și care este stigmatizat de societate din cauză că arată altfel. Prin mâna lui au trecut persoanele cele mai afectate, însă a fost o provocare și a făcut tot ce i-a stat în putință ca acești oameni să simtă, înainte de toate, că sunt iubiți.

„Cea mai mare satisfacție profesională de aici am avut-o cu un băiețel care a fost adus în centru la vârsta de șapte ani, care se descurca la nivelul unui bebeluș și pe care, într-un an, am reușit să-l învăț să mănânce singur. Cei care au de-a face cu persoane cu Sindrom Down știu ce înseamnă acest lucru, această reușită“ , ne-a mărturisit Costel.

Următorul pas profesional a fost tot spre asistența socială, dar ceea ce-a făcut acest om în cei 14 ani să știți că n-a fost uitat. A fost impresionant să văd cu câtă căldură și bucurie, exprimată în îmbrățișări și mai greu prin cuvinte, a fost primit Constantin Baicu, la un centrul din Breaza unde sunt internate și persoane cu Sindrom Down, care s-au simțit protejate, iubite, încurajate de acest om pe vremea când erau în grija lui.