Muzeul de Artă Ploieşti îşi are originea în Pinacoteca Municipiului Ploieşti, înfiinţată în noiembrie 1931 în urma eforturilor consecvente ale unui grup de vază de intelectuali ploieşteni, între care avocatul, omul politic şi colecţionarul de artă Ion Ionescu-Quintus, arhitectul Toma T. Socolescu, istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, cu sprijinul autorităţilor locale şi în cadrul Aşezămintelor Culturale „Nicolae Iorga”.
După Marea Unire din 1918, s-au luat numeroase măsuri, la scară naţională, pentru organizarea unei reţele de muzee specializate. Astfel, dispunând de o colecţie de artă românească din perioada clasică, modernă şi vizând achiziţii de la artiştii contemporani epocii respective, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se alătura muzeelor de artă deja existente la acea dată, între care Muzeul Brukenthal, Pinacoteca Naţională, Muzeul „Theodor Aman”, Muzeul „Anastase Simu”, Muzeul „Toma Stelian”, pinacotecile din Cluj şi Iaşi etc.
Evacuată în timpul celui de al doilea război mondial, Pinacoteca Municipiului Ploieşti se va reînfiinţa sub denumirea de Muzeul de Artă Ploieşti în anul 1955.
În 1969, autorităţile atribuie Muzeului de Artă Ploieşti actualul sediu din Bulevardul Independenţei nr. 1, Palatul „Ghiţă Ionescu”, care a găzduit, după 1919, Prefectura Judeţului Prahova.
Sursa si detalii: www.artmuseum.ro







