Povestea campionului Cristian Zamfir, din Centrul din plasament de la Secăria, care la 11 ani nu știa să scrie și să citească!

Viața l-a pus la pământ, oferindu-i o copilărie care prevedea viitorul unui om distrus, dar pentru el a existat o singură opțiune: cea a victoriei! Campionul poveștii noastre este Cristian Zamfir, un adolescent, în vârstă de 16 ani, pe care l-am întâlnit la Centrul de tip familial din Secăria.

Născut la Drajna, într-o familie care în loc de dragoste și educație i-a oferit doar neajunsuri, amintiri care încă-i sunt o rană deschisă și care l-a privat de dreptul la școală, Cristi avea să ajungă la vârsta de 11 ani la casa de băieți din Secăria. A murit și a renăscut, în același timp. Despărțirea de familia biologică, așa cum era ea, n-avea cum să nu-și pună amprenta asupra sufletului său. Însă, noul mediu i-a deschis lui Cristi o altă viziune despre copilărie, despre armonie, despre…viață.

A făcut cunoștință cu școala, iar ceea ce alții învață în opt ani, el a asimilat în numai patru. A dat examenul de admitere la liceu odată cu cei din generația lui, iar acum este elev, în clasa a X-a, la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati“ din Câmpina, la profil sportiv, specializarea rugby. Spre clasa cu profil vocațional a mers la îndrumarea profesorului de sport din Secăria, care i-a văzut potențialul fizic, completat de seriozitate și multă muncă. Și pentru că a prins „gustul“ victoriei, Cristi marchează, acum, eseu după eseu atât pe teren, cât și în activitatea didactică. La echipa de rugby „Lupii Cornu“, unde este legitimat, tânărul este titular și, totodată, căpitanul echipei, iar la școală este șeful clasei și se luptă și pentru podiumul la învățătură, fiind devansat doar de un coleg.

După cele două ore zilnice de antrenament, urmate de pregătirea pentru școală, Cristi nu irosește niciun moment din timpul său liber. Până la vârsta de 11 ani a pierdut prea multe. Nu mai vrea și nu-și mai permite acest lucru. Îi place să citească, iar Limba și literatura română este materia preferată.

Nu-l îngrijorează faptul că se apropie de vârsta majoratului, un stres pe care-l au mulți dintre copiii din casele de plasament care la 18 ani se văd nevoiți să plece din astfel de centre dacă nu mai sunt încadrați într-o formă de învățământ. El știe că poate și-și dorește să continue studiile. Un exemplu de ambiție, de forță fizică și psihică, de seriozitate, dar și de optimism…Atitudinea unui adevărat campion!

Cu toate acestea, lui Cristi îi lipsește susținerea financiară. Banii de cheltuială lunari pe care-i asigură statul pentru fiecare copil din centrele de plasament sunt de numai 28 lei/lună. Pentru unii insuficienți chiar și pentru o singură zi, darămite pentru o lună. Iar sportul de performanță, așa cum știm cu toții, presupune o serie de cheltuieli. Pe unele i le-au acoperit asistenții maternali de la Secăria din propriile salarii, pe altele Federația Română de Rugby. Însă echipamentul, vitaminele și asigurarea lunară de 50 de lei pentru fondul echipei presupun un efort mult prea mare și pentru Cristi, dar și pentru cei care i-au devenit a doua familie. Nu cere și nici nu se plânge. Știe doar să lupte, așa cum face de cinci ani încoace. Însă sunt piedici pe care, momentan, nu le poate depăși singur.

#gallery-19 { margin: auto; } #gallery-19 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-19 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-19 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */ Iar un astfel de campion, pentru care cel mai important eseu „marcat“ este cel al vieții, merită tot respectul și sprijinul nostru. Este o lecție pentru mulți dintre noi, cei care ne plângem că nu ne permitem lucruri materiale și care, de fapt, n-au nicio valoare, dar și pentru copiii noștri pe care mulți dintre noi i-am învățat să primească totul de-a gata și mai puțin să lupte pentru ceea ce-și doresc.