MOMENTUL în care vorbim „de bine“ despre… un spital și o echipă care sfidează „apele tulburi“ în care se zbate sistemul sanitar din România!

Trăim într-o perioadă a paradoxurilor în care Educația simte nevoia acută de educație și oameni instruiți, când Comunicării îi lipsește însăși comunicarea, iar Sănătății sănătatea. Iar lista sistemelor „bolnave“, deficitare ar putea continua.

Mă voi opri, de această dată, asupra domeniului Sănătății, a feței mai puțin văzute, dar extrem de criticate. Nu voi vorbi despre tratamente, specializări și alte lucruri în care mi-aș „prinde urechile“, ci despre oamenii care muncesc aici, cei care, de multe ori, fac diferența între viață și moarte și cei cărora puțini dintre noi își amintesc să le mulțumească. Însă, niciodată, dar niciodată, nu uităm să-i criticăm dacă au greșit sau considerăm noi că au acționat greșit. Și asta pentru că pe medicii și pe asistentele prin mâna cărora trecem îi vedem ca pe niște Dumnezei pe Pământ și nu ca pe niște oameni prin mâinile cărora Dumnezeu lucrează și care, da, uneori nu mai au ce face pentru că firul ne-a ajuns la capăt. Nu ating în acest material acele cazuri care au transformat viața omenească într-un scop comercial sau în experimente… Astfel de situații „beneficiază“ de o suficientă mediatizare.

În luna decembrie am fost internată la Spitalul Municipal din Câmpina, la secția de Obstetrică-Ginecologie. Dincolo de bucuria aducerii pe lume a unui suflet, am descoperit o echipă care demontează toate teoriile propagate la nivel național despre personalul sanitar. Am văzut ce înseamnă să lucrezi cu profesionalism, răspundere și, mai ales, cu sufletul. Am văzut ce înseamnă să pui pacientul pe primul loc, chiar dacă acasă ai un copil cu febră, despre care nu știi ce are și care, poate, ar avea nevoie mai multă de tine decât pacienții pe care-i îngrijești. Iar când ai ajuns acasă a trebuit să revii la spital, dar, de această dată, nu în postură de cadru medical, ci de mamă a pacientei care a fost băgată de urgență în operație.

Am văzut ce înseamnă să nu mai știi ce noțiunea Sărbătorilor, a meselor în familie, a zilele de week-end. Am văzut cum este să lucrezi într-un sistem deficitar din punct de vedere al personalului, să fii nevoit să te împarți în două-trei locuri, unul cu o responsabilitate mai mare decât celălalt.

alaturi de echipa de la Sectia Obstetrica-Ginecologie

Am văzut și am apreciat, pe lângă tratamentul medical, pe cel uman, adresat tuturor pacientelor. Nu a existat „tu“, nu a existat ton ridicat, nu a rămas întrebare fără răspuns privind medicația administrată sau alte curiozități privind starea de sănătate. Cât despre bine cunoscutele buzunarele mari și încăpătoare ale halatelor, aici n-am văzut așa ceva. Iar dacă existau persoane care să pună întrebarea „cât «merge» la doctor, la asistentă, la infirmieră, răspunsul a fost «aici nu există așa ceva»“. Și pot confirma din postura de pacient că, da, la secția unde am fost internată nu există așa ceva!

Am asistat, de asemenea, la ceea ce înseamnă să-ți învingi orgoliul, iar pentru siguranța unui diagnostic corect să ceri și a doua părere.