Mamă, fiică și nepoată, din Comarnic, luptă să-și construiască o nouă locuință! Pe cea veche le-a mistuit-o focul înainte de Sărbătorile de iarnă…

-Haideți! Luați ce puteți și ieșiți afară că muriți…

În cele câteva secunde, a reușit să-și arunce privirea spre un ceas. Era 5 dimineața când i s-a dat alarma salvatoare. Dacă nu erau vecinii ar fi murit, în acea dimineață fatidică de 8 decembrie, împreună cu fiica de 23 de ani și nepoțica de numai 3 ani și jumătate. Cu o viteză nebună, gonite de amenințarea flăcărilor care înghițeau acoperișul, au luat niște acte, butelia pe care tocmai o încărcaseră, câteva haine și-au ieșit în curte. Pe cea mică au luat-o niște vecini. Nu înainte ca imaginea focului să i se întipărească în memorie, probabil, pentru toată viața. Ea n-a reușit să mai salveze nimic. Hăinuțele ei, jucăriile ei…, poneiul ei preferat. A țipat după ele până a ajuns în casa vecinilor, unde a adormit plângând. Dar cine s-o mai audă în hărmălaia totală care se crease la casa Mariei Radea, unde oamenii încercau să stingă care cum puteau vâlvătaia?! N-a fost chip! Casa bătrânească a ars ca o torță. Nici echipajele de pompieri n-au putut salva ceva, deși de la Sinaia la Comarnic au ajuns repede. Dauna a fost totală, iar focul a izbucnit de la coșul de fum.

După ce și-a văzut transformată în cenușă casa în care și-a petrecut cei 42 de ani pe care-i are, unde și-a crescut fiica, pe Mihaela Cristina, în vârstă de 23 ani, și pe micuța Maria Rebeca de numai trei ani și jumătate, pe Maria Radea au început s-o apese gândurile. Ce-o să facă ea, o femeie singură, cu un venit de numai 1100 de lei, câștigat ca femeie de serviciu la Primăria din Comarnic? Nu-i poate cere fetei să-și caute un serviciu pentru că n-are cine să aibă grijă de cea mică. Trebuie să se miște cumva, pentru că la vecinii care le-au oferit găzduire nu vor mai putea sta prea mult.

S-a sfătuit cu fratele mai mic și cu ajutorul primit de la Primărie, au continuat construcția camerei pe care fratele Mariei Radea o avea ridicată până la plafon. A preferat ca el să se mute în casa părinților și să-și lase sora să stea în camera cea nouă. Au tras amândoi cât au putut, iar acum, Maria și cu nepoțica locuiesc în încăperea de nici zece metri pătrați. Și-au încropit acolo minimum necesar, iar micuței Rebeca au încercat să-i reconstruiască universul înghițit de flăcări.

„Dacă știți cât a plâns după niște jucării. Își mai amintește și acum de o păpușă, de un ursuleț… știe exact unde le avea, în ce colțișor erau. S-a speriat rău, dar am dus-o la preot, i-a citit, iar acum încet-încet își revine“, ne-a povestit Maria Radea.

„E o imagine care ne-a marcat și pe noi, cei mari, darămite pe ea. Dar ce să facem, mergem mai departe. Mi-e greu cu mâna de lucru. Am început să săpăm fundația, avem promise niște materiale de construcție, dar toată munca o fac eu cu fratele meu pentru că n-am de unde plăti cu 100 lei/zi. Atât merge de persoană, iar treaba n-o faci doar cu un om. Dimineața și după-amiaza sunt la serviciu, între orele de lucru muncesc acasă, după ce termin la Primărie muncesc, din nou, acasă. Trebuie să ne descurcăm cumva…“ , ne-a spus Maria.

Mihaela, fiica Mariei Radea, încă mai doarme la vecinii care i-au ajutat. S-a angajat pentru o lună ca ospătar, dar până nu va fi înscrisă copila la grădiniță n-are cum să se împartă între serviciu și supravegherea ei. Nu-și face probleme în privința găsirii unui job, știind că există cerere foarte mare pentru barmani-ospătari.