LORENA NECULAU, în TOP 3 al asistenților sociali din România: „Dacă îl înveți pe om să pescuiască, îl hrănești pentru o viață“

Auzim adesea persoane care spun că își doresc să ajute, dar nu știu cum sau în ce mod să ajungă la oamenii cu probleme. Pe alții îi vedem făcând fapte bune de Sărbători. De apreciat este și intenția, dar, mai ales, fapta! Puțini dintre noi conștientizăm că există o categorie de oameni care, prin prisma meseriei pe care o au, fac bine în mod susținut. Vorbim despre asistenții sociali, cei pentru care „obiectul“ muncii îl reprezintă fapta bună. Unul dintre ei este Ionela Lorena Neculau, protagonist noului capitol al seriei „Asistentul social sau medicul fără stetoscop“. În 2015 a fost printre cei trei finaliști ai Galei Naționale a Asistenței Sociale. Pentru ea, un merit personal, pentru noi, un câștig pentru o societate mai sănătoasă! S-o însoțim la o „prezentare“ a profesiilor!

Sunt invitată la o întâlnire cu elevi de liceu, din ani terminali, în care va trebui să le relatez câte ceva despre profesia de asistent social. Știu că de maniera în care le voi vorbi depinde și alegerea pe care o vor face în viitorul apropiat: facultate, carieră… Mi-am făcut o mie și-o sută de texte, de scenarii, dar am emoții mai mari decât la școală. Nu voi fi singură. Vor încerca să-i convingă pe acești tineri și alți profesioniști din alte domenii care sunt și „la modă“, și mai bine plătite, și cu alte perspective. Dar dacă din zecile de adolescenți care mă vor asculta, vor exista doi-trei care vor găsi chemare spre domeniul acesta, atunci mă voi declara mulțumită. Sunt oameni pe care asistența socială românească îi va câștiga. Sunt oameni care știu că vor trebui să plece pe un drum unde vor investi suflet, iar banii…vor apărea. Proiecte pot fi dezvoltate și în asistența socială, chiar avem nevoie de ele, iar cele de succes vin la pachet și cu satisfacția muncii, și cu cea financiară. Cu aceste gânduri, plec la drum! Intru într-un amfiteatru, unde văd sute de priviri ațintite asupra noastră…După antevorbitorii mei: un medic, un economist, un IT-ist, un avocat, îmi vine și mie rândul.

Este momentul meu să le vorbesc, să le răspund întrebărilor și, mai ales, să-i conving!

L.N . „Bun găsit! Mă numesc Ionela Lorena Neculau, am 37 ani, sunt căsătorită din anul 2000 și am doi copii, Erika 10 ani și Ianis 5 ani. Lucrez de aproximativ 13 ani în asistența socială, dintre care cinci au fost la Centrul Rezidențial de Tip Familial Brebu – DGASPC Ploiești, iar ceilalți opt sunt în cadrul Primăriei Brebu- Compartimentul de Asistență Socială și Autoritate Tutelară. Din anul 2015 am început și o colaborare cu un Centru pentru persoane vârstnice, fapt care mi-a adus satisfacții profesionale și sufletesti. Sunt o persoana dinamică, veselă, comunicativă, sociabilă și empatică. Îmi place foarte mult să îmi petrec puținul timp liber alături de familia mea și de cei dragi. În profesie mă ghidez după proverbul chinezesc «Dacă dai un pește unui om, îl hrănești pentru o zi; dacă îl înveți să pescuiască, îl hrănești pentru o viață» . Proverbul acesta conține un adevăr evident: e mult mai eficient să înveți un om cum să se descurce singur în anumite situații, în loc să-i rezolvi mereu tu problema. Aceasta din urmă este, de altfel, singura cale de a-l ajuta să crească și să se dezvolte“.

Este bine până acum. Este liniște în sală, iar comportamentul non-verbal este încurajator. Trebuie să le țin captată atenția. Într-un fel, îi reprezint aici pe colegii mei care au nevoie ca munca lor să fie continuată de către forțe proaspete.

L.N. „V-am spus că sunt asistent social. Cu siguranță mulți dintre voi ați auzit și de asistent (cel care participă în mod activ la ceva, care ajută, este „mâna dreaptă“) și social (care este legat de viața oamenilor în societate). Ce este, prin urmare, asistentul social? Este un medic fără stetoscop, este cel care tratează în afara zidurilor spitalului, fără operații sau medicamente. Asistentul social ajută persoanele cu deficienţe psihice şi/sau fizice, pe cele cu un comportament antisocial sau cu alte probleme sociale să se (re)integreze, din punct de vedere psiho-social şi profesional. Despre asistentul social am auzit, prima dată, prin anul 1997, la un serial tv care avea ca protagonist principal un asistent social. Astfel, în vara anului 1998 m-am înscris la Școala Postliceală „Louis Pasteur“, la specializarea asistent medico-social, fiind prima generație de asistenți sociali formați în Câmpina. Pe perioada celor trei ani de cursuri am făcut practică prin diferite instituții de profil, am cunoscut mai multe categorii de persone vulnerabile, fapt care m-a determinat să îmi doresc mai mult, iar în vara lui 2002 am fost admisă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, specializarea Asistență Socială. Concomitent cu studiile, am lucrat pe post de instructor de educație în cadrul unui Centru Rezidențial de tip familial, nou înființat, proiect-pilot, care avea ca benficiari copii proveniți din familii dezorganizate sau aflate în situații de vulnerabilitate. După absolvirea facultății, m-am angajat în cadrul Primăriei Brebu în funcția de referent de specialitate cu atribuții de asistență socială și autoritate tutelară. Contactul cu persoane din medii defavorizate face din această meserie o provocare continuă, solicitând multă fermitate, răbdare, empatie, dar şi prezenţă de spirit. Fiecare caz este unic chiar dacă, în anasamblu, problematica este aceeași, nevoile fiecărui beneficiar în parte sunt diferite“.

Un pic de forfotă în sală. Sunt ceva neclarități sau curiozități. Ca să devină discuția dinamică și să ating punctele de interes, le dau frâu liber întrebărilor.