Istoricul orasului Mizil

Mizil este un oras din judetul Prahova, regiunea Muntenia, România. Are o populatie de 15.755 locuitori.

Localitatea este atestata documentar din anul 1585 sub numele Esteu. În 1591 a fost consemnat ca Istau. Mai târziu satul s-a aflat în proprietatea lui Constantin Brâncoveanu. În sec. al XVIII-lea a început sa functioneze aici o statie a postei de cai („menzil”), de la care provine numele actual al localitatii. În anul 1830 a fost declarat oras.

Oras situat in estul judetului, pe artera principala care leaga Moldova de Capitala tarii, la ingemanarea dealurilor cu campia Baraganului si in preajma vestitelor podgorii ale Tohanilor, Istritei si Pietroaselor. Se invecineaza la est, cu jud. Buzau, la sud, cu com. Baba Ana, la vest, cu com. Fântânele, iar la nord, cu com. Gura Vadului.

Denumirea localitatii provine de la vechiul substantiv turcesc “menzil” = serviciu de posta, olac. Cu vremea numele olacariei a suferit sincopa consoanei mediane “n” si transformarea vocalei “e” în “i”, iar dupa un timp denumirea s-a extins la întreaga localitate, care pâna atunci se numea “Esteu”, de la numele pârâului ce o traverseaza si care si el evoluase între timp în “Iasteu” si, în cele din urma, în “Istau”. Orasul are în componenta si fosta localitate Fefelei, astazi contopita cu “urbea” si fiind cunoscuta drept cartier. Suprafata orasului masoara doar 1.861 ha, din care 1498 ha reprezinta suprafata agricola a localitatii. Prima mentiune documentara a localitatii pare a fi cea din catastifele Brasovului, in anul 1529. Spre sfarsitul sec. al XVII-lea si inceputul celui de XVIII-lea, in timpul domniei lui C. Brancoveanu (1688-1714), Istaul ajunge in proprietatea domnului, care isi construieste case domnesti la via Corbeanca Dealul Dumbravii) si infiinteaza un targ annual care va deveni vestit, ca si cel al Dragaicei, pe care de fapt il va continua. La 1790, mica asezare rurala isi avea biserica ei, ca toate asezarile statornice. Cam in aceeasi vreme, pe drumul postei de cai, care lega Buzaul de Ploiesti, incepura sa se stabileasca in jurul menzilhanelei (statia de posta) o multime de negustori, carora locul le inlesnea nevoile de schimb cu cele doua centre comerciale mai apropiate si apoi surugii, bicigasii, rotarii, dârvarii si pazitorii ce deserveau releul postal. Activitatea febrila din statia unde se schimbau caii carutelor de posta, tranzactiile care se incheiau in acest loc au determinat populatia ca inceptul cu incetul sa renunte la vechiul nume al localitatii Istau, in schimbul denumirii locului ce le prilejuise o activitate rodnica. Si astfel apare denumirea Menzil, din care a derivat actualul Mizil. Intre timp, Mizilul luase o mare dezvoltare, astfel ca lasase cu mult in urma, nu numai Urlatii – targul cel mai apropiat, ci mai toate oraselele din aceasta zona a tarii. Deodata, Mizilul se ridica in randul oraselor importante ale tarii, situandu-se undeva in apropierea fostei capitale a Tarii Romanesti, a Târgovistei – vechea cetate de scaun care avea un numar de 448 gospodarii. Dezvoltarea Mizilului se bucura de o ascendenta si mai pronuntata incepand cu anul 1847, cand incepe construirea drumului de la Ploiesti, pe sub deal, pana la Buzau, care urma sa scurteze si sa modernizeze legatura capitalei Moldova cu cea a Tarii Românesti, realizata pâna la acea data prin Urziceni – Movilita – Buzau. Pe acest traseu nou va calatori, in 1859, Alex. Ioan Cuza, in drumul sau spre Bucuresti, in calitate de domnitor al Principatelor Unite. Se stie indeobste despre prietenia dintre I.L.Caragiale si mizileanul Leonida Condeescu, cel pe care marele dramaturg l-a nemurit, ironizandu-l, in opera sa. Vizitele sale la amicul sau Leonida, convorbirile sale cu Matei Eminescu, fratele poetului (mutat la Mizil, in 1889, de la Reg. 9 Dorobanti din Braila, decorat cu “Steaua României” pentru luptele de la Smârdan, la Reg. 32 Mircea din Ploiesti, in calitate de capitan comandant al Companiei a 2-a, varsata de curand la Mizil), devenit ginerele lui Condeescu, si poate si cu alti interlocutori, il determina pe Leonida Condeescu sa construiasca in Mizil, in 1895, o sala de teatru in care se vor reprezenta printre altele, operele genialului lor “amic” cu artisti de renume. Sala, ajunsa in paragina, va fi demolata prin 1968, iar pe locul ei va fi ridicat Complexul Tohani. Dupa razboi, Mizilul e o vreme resedinta raionului Mizil a regiunii Ploiesti. Ocupatia de baza a mizilenilor era agricultura, viticultura, cresterea animalelor si diverse meserii. In a doua jumatate a sec. XX multi lucrau in industria textila, prelucrarea lemnului si mecanica. Dezvoltarea culturii. Scoala, in Mizil, a fost construita in 1857, de catre boierul Ion Craciunescu, dar carte a inceput sa se invete de prin 1838. In urma staruintelor lui Leonida Condeescu, prin 1902, lua fiinta in Mizil si o Scoala elementara de meserii, iar mai tarziu si un liceu. Desi oras mic, aici s-a desfasurat o activitate editoriala care merita a fi mentionata. Au aparut astfel publicatiile: “Adolescenta” – revista elevilor Liceului teoretic “Grigore Tocilescu”, “Anuarul Gimnaziului Tase Dumitrescu” (1924) etc. Dezvoltarea impetuoasa a Mizilului de odinioara s-a mai domolit în prima jumatate a sec. al XX-lea, pana la stagnare. Aceasta batere a pasului pe loc a avut si unele consecinte morale asupra oraselului, cunoscut ca o “poarta a Baraganului”. In 1938, deci dupa patru decenii de la schita lui Caragiale, Geo Bogza readuce in atentia generala orasul care degaja, la acea vreme, imaginea dezolanta a provinciei, in care banalitatea si lipsa oricaror peripetii erau aproape neverosimile, in reportajul “O suta saptezeci si cinci minute la Mizil”.

Cel mai vechi monument al Mizilului pare sa fie biserica “Sf. Treime” din Fefelei, ctitorita de polcovnicul Nicolae Stamboleanu, pe la sf. sec. XVIII-lea, inceputul celui de al XIX-lea. Urmeaza doua Troite (se pare din 1816), avand ca simboluri: una, un semn heraldic si un cerc cu frunze si o inscriptie in relief cu litere chirilice si constituind o borna de hotar, alta, tot un semn heraldic si un vultur cu crucea in cioc si cu ciocul intors spre dreapta, dar cu aceeasi inscriptie si semnificatie si o Cruce a raboajelor. O alta Cruce din calcar spongios se afla in str. Vald Tepes, pe malul pârâului Budureasca, inregistrata sub nr. 362 – monumente istorice in “Lista…” din 1956. Ea dateaza din 1822 si este frumos impodobita cu o floare in relief, cu doua ramuri ce invaluie un vultur cu crucea in cioc, iar o alta, inregistrata si ea sub nr. 361 – istorice din bariera Fulga are inscriptia deteriorata de vremuri. Biserica “Sf. Ioan”, din centrul orasului, a fost ctitorita, prin 1857, pe cheltuiala marelui aga Ion Cantacuzino si cu ajutorul locuitorilor. Este o biserica cu plan in forma de cruce, care combina stilul bizantin cu cel gotic, la care adauga unele componente renascentiste. Pictura originala s-a pierdut, biserica fiind repictata in 1916. Iconostasul sculptat in lemn de tei in stil popular a fost poleit cu foita de aur tot la acea data si constituie o marturie vie a dibaciei mesterilor nostri populari. In patrimoniul acestui lacas se pastreaza, printre altele, o Moneda (0,026) din aur, din se. al XI-lea, provenind din monetaria bizantina, inventariata sub nr. 1. Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, din piata orasului a fost inaltata prin 1865 de Iordache Ruset, prin obolul locuitorilor. In patrimoniul sau se pastreaza o Cruce de mana din lemn si argint filigranat, cu 24 de pietre rosii, iar lemnul este sculptat. Dateza de la sfarsitul sec. al XIX-lea si autorul pare a fi un anonim de scoala rusa. Nu este inventariata. Monumentul Eroilor este realizat de sculptorul Ioan Iordanescu, in 1921 si dedicat ostasilor Reg. 72 Infanterie din Mizil, cazuti in campania din 1916-1917. Pe un soclu masiv (1,80 m.) un grup statuar din bronz (2,70) reprezinta o femeie in costum popular personificand Patria, cu mana dreapta ridicata in semn de salut, iar in cealalta tinand stindardul, iar in fata ei sezand, un ostas si o femeie cu o carte deschisa pe genunchi intruchipand Istoria. Pe una din laturi o placa de bronz infatiseaza una din scenele de lupta la care au contribuit cei 1180 ofiteri si ostasi cazuti la datorie si inscrisi pe placile de pe monument la fatada, o inscriptie: Eroilor din Regimentul 72 Infanterie. Onoare voua! Patria va este recunoscatoare .

In 1964 la Mizil activa echipa de fotbal Rapid Mizil la nivelul diviziei C in conditiile in care divizia A numara 12 echipe divizia B 2 serii a 12 echipe iar divizia C 6 serii a 12 echipe.La sfarsitul anilor 80 inceputul anilor 90 echipa de fotbal STEAUA MIZIL ocupa locuri fruntase in divizia B. Dupa cativa ani de divizie judeteana in 2006 s-a reusit desfiintatea echipei si odata cu ea a murit ultim a ramura sportiva la MIZIL.