CEL MAI APRECIAT ARTIST: Amalia Suruceanu, „inginerul“ culorilor care a transformat pictura în terapie!

Campania „CEI MAI APRECIAȚI PRAHOVENI“ continuă cu prezentarea artistului plastic Amalia Suruceanu, nominalizată la categoria „Cel mai apreciat artist“.

Cu toții avem momente de cotitură în viață, situații în care realizăm că sufletul și mintea nu sunt pe același drum, că satisfacția muncii nu este deplină și parcă, ușor-ușor, inerția cotidiană ne transformă în roboți. Avem bani, dar n-avem timp să-i cheltuim, avem familie, dar n-avem timp să-i acordăm atenție, avem diverse talente pentru care suntem apreciați, dar pentru care ziua este prea scurtă pentru a ni le exersa, a ni le pune în evidență, a ne relaxa. Teoretic, le avem pe toate, dar, practic, constatăm că avem…nimic.

La vârsta de 45 de ani, animată de o doză de curaj, nebunie, încrederea şi susținerea familiei, dar mai ales de dorința de a face strict ceea ce-i place, Amalia Suruceanu a schimbat macazul vieții la 180 de grade. A plecat dintr-o companie, unde avea un venit lunar la care mulți visează, într-un domeniu unde, în primă fază, a câştigat doar linişte şi satisfacție sufletească. Astăzi este un renumit artist, un căutat şi apreciat arterapeut, o persoană care „îmblânzeşte” cuțitul, tăind cu el în paleta de idei şi culori, un om care se consideră împlinit prin prisma pasiunii, care reprezintă, deopotrivă, meserie, satisfacție, refugiu…

Am făcut un arc peste timp și-am ajuns în perioada copilăriei Amaliei, una de care își amintește cu tot dragul și, totodată, cu multă nostalgie. Ziua era prea scurtă pentru multitudinea de jocuri. Își amintește ploile de vară, zilele frumoase și însorite din Câmpina, dar și momentul în care a mers la Casa Pionierilor, la cursurile organizate acolo, unde a optat și pentru pictură. Însă prima satisfacție adusă de culori a fost prin școala gimnazială, atunci când i-a fost expusă o pictură pe sticlă.

Răsăritul Amaliei

I-a plăcut să jongleze cu nuanțele, cu liniile, cu imaginația, însă viața i-a îndreptat cariera spre inginerie. Nu a fost prima opțiune în topul preferințelor profesionale. Ș-ar fi dorit să urmeze Arhitectura, dar posibilitățile părinților de a o medita pentru admiterea la o facultate extrem de căutată, la acea vreme, erau reduse. Ca atare, a studiat la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești (UPG-ul de astăzi). Iar viața și-a urmat cursul firesc. Un serviciu bun, bine plătit, o familie, activități cotidiene. Până într-o zi, când într-o pauză de prânz de la serviciu i-a apărut în față  „ispita“: un set cu o pânză și o cutie de culori. Le-a cumpărat și a dat viață unui răsărit de soare. Inconștient, poate, Amalia a pus pe pânză ceea ce urma să i se întâmple, să aleagă: răsăritul unei noi vieți!

Este lesne de ghicit ce s-a întâmplat în anii următori. Serviciu a fost împletit cu orele de pictură, cu ore de studiu, cu ore de experimentat noi tehnici pe pânză. Doar că ajunsese ca, fizic, să nu mai facă față unui serviciu foarte bine plătit, dar care-i mânca zile-lumină din viață, și orelor din noapte în care se refugia în colțișorul de pictură. Iar după un concediu medical, a venit momentul alegerii. De atunci, undeva prin 2013, a optat să facă „ingineria“ jocului de culori.

O alegere neînțeleasă de mulți, dar care Amaliei i-a adus și îi aduce cele mai mari satisfacții. Un pas care, inițial, a fost al ei, însă ulterior avea să constate că de fapt, fusese „cea aleasă“ pentru a-i ajuta și bucura, totodată, pe alții.

Provocările culorii!

Un autodidact, un perfecționist, Amalia Suruceanu a vrut să știe și să încerce cât mai multe tehnici. A pornit de la pensulă, tehnica în cuțit, modurile mixte, vitralii, pictura pe textile, etc, până a ajuns să dea viață și culoare pereților.

După ce a renunțat la pragmatismul ingineriei și s-a dedicat artei, proiectele și provocările s-au ținut lanț pentru artista câmpineancă. La începutul lui ianuarie 2014, devenea președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Câmpina, un loc pe care-l visa plin de activități. Doar că, deși acțiunile au prins viață, s-au succedat în cei mai bine de doi ani de la înființare, Uniunea nu are nici până astăzi un loc fizic al ei, un sediu, unde membrii să se întâlnească, să dezbată, să propună, să expună. Și asta, în ciuda faptului că legal au fost făcute toate demersurile, promisiuni au fost multe. Actele au fost blocate de birocrație, dar mai ales de indiferența umană față de un domeniu care, de ce să nu recunoaștem, nu aduce fonduri și nici voturi. Asta nu înseamnă că lucrurile s-au încheiat, iar Amalia nu va face tot posibilul ca în orașul natal, orașul sufletului ei, al lui Nicolae Grigorescu, al lui Bogdan și Iuliei Hasdeu, să existe cândva un loc al culturii, al talentului, frumosului!

Pasul către arta care vindecă

Dar ce a făcut Amalia Suruceanu în plus față de ceilalți artiști plastici? Cum a ajuns să fie apreciată de foarte multe persoane și contestată, totodată, de altele? Și-a folosit talentul, studiile, calificările în a face bine, cu ajutorul artei, oamenilor care, din diverse motive, trec prin etape mai puțin plăcute ale vieții.

Vorbim despre ArTerapie, ceea ce face Amalia, în prezent, cu aproape 70 de persoane, cu vârste cuprinse între 3 și 67 de ani. O muncă enormă, plină de responsabilități și făcută pe bază de voluntariat.

„La terapia prin artă, oamenii apelează la indicația psihologilor. Din păcate, ne confruntăm cu acei părinți care, în ciuda manifestărilor evidente, neagă faptul că ai lor copii au anumite probleme. Este greu, dar cu cât accepți mai repede, cu atât îl poți ajuta mai bine pe copil. În arterapie nu punem accent pe calitatea imaginilor, ci pe efectele picturii asupra comportamentului uman. Iar rezultate, din fericire, au apărut și apar“, ne-a spus Amalia Suruceanu.

Însă, a completat faptul că a descoperit printre elevii ei (nu-i place să-i numească pacienți) și talente veritabile, iar lucrările acestora s-au regăsit pe simezele expozițiilor UAP. Un sprijin important pentru acest proiect l-a găsit și îl are, în continuare, de la Fundația Medis.

Urăște griul, monotonia, motiv pentru care a vrut să redea acel strop de culoare, lumină, veselie, acolo unde îl găsești foarte puțin: pe pereții spitalelor. Astfel, zidurile Spitalului Municipal Câmpina arată, acum, altfel.

„Nu este o muncă deloc ușoară. Nu poți picta oricum și oricând. Ai nevoie de anumite materiale și anumite condiții meteo, astfel încât să nu lucrezi în van. La Spitalul Municipal am lucrat, cel mai bine, primăvara și toamna“, a completat artista. Și aici, transformarea a fost tot benevol, din punct de vedere financiar.

„Politica mea este arta!“

Nu are timp să se plictisească. Dincolo de cursurile de terapie prin artă, Amalia Suruceanu predă și cursuri de pictură și se ocupă și de firma de consultanță în management.

„Nu puteam renunța de tot la ceea ce-am învățat în anii de serviciu pentru că sunt domenii care se susțin reciproc. Din artă se câștigă financiar puțin, dar compensează satisfacția sufletească“.

Înainte de expoziții, atelierul i se transformă în loc de muncă, de luat masa și, uneori, chiar și de odihnă.

Lucrările ei, în care predomină albastrul și violetul, nuanțe despre care spune c-o reprezintă, au putut fi admirate atât în țară, cât și în afară. Cea mai recentă prezentare a picturilor ei a fost, la începutul toamnie, în Spania. Locul care, de altfel, a inspirat-o pentru pictura în cuțit la care am găsit-o lucrând: o dansatoare de flamenco.

„Îmi place mult această tehnică a picturii cuțitului, pe care am descoperit-o și apreciat-o la pictorul rus Leonid Afremov. Mi se pare că oferă tabloului o tridimensionalitate“, ne-a mărturisit Amalia în timp ce ne exemplifica modul în care poți „tăia“ culoarea cu cuțitul. Însă pictorul preferat este Van Gogh, iar povestea bocancilor apăruți în opera artistului olandez este una dintre cele care au impresionat-o cel mai mult. Citiți-o și veți afla de ce!

Are însă și momente în care vrea să se refugieze, să facă altceva sau, pur și simplu, să caute elemente inspiraționale! O vom găsi citind, grădinărind sau pe dealurile Muscelului făcând diverse fotografii. Iar dacă timpul îi permite, îți va fi un minunat interlocutor.

Ca principii de viață, vom afla de la Amalia Suruceanu că:

„Politica mea este arta“, dar și faptul că în culoare găsește acea mângâiere pe care o dă Dumnezeu omenirii.

Text: Liliana Maxim
Foto: Liliana Maxim și arhiva personală a Amaliei Suruceanu