CEL MAI APRECIAT ARTIST: Amalia Suruceanu, „inginerul“ culorilor care a transformat pictura în terapie!

Campania „CEI MAI APRECIAȚI PRAHOVENI“ continuă cu prezentarea artistului plastic Amalia Suruceanu, nominalizată la categoria „Cel mai apreciat artist“.

Cu toții avem momente de cotitură în viață, situații în care realizăm că sufletul și mintea nu sunt pe același drum, că satisfacția muncii nu este deplină și parcă, ușor-ușor, inerția cotidiană ne transformă în roboți. Avem bani, dar n-avem timp să-i cheltuim, avem familie, dar n-avem timp să-i acordăm atenție, avem diverse talente pentru care suntem apreciați, dar pentru care ziua este prea scurtă pentru a ni le exersa, a ni le pune în evidență, a ne relaxa. Teoretic, le avem pe toate, dar, practic, constatăm că avem…nimic.

La vârsta de 45 de ani, animată de o doză de curaj, nebunie, încrederea şi susținerea familiei, dar mai ales de dorința de a face strict ceea ce-i place, Amalia Suruceanu a schimbat macazul vieții la 180 de grade. A plecat dintr-o companie, unde avea un venit lunar la care mulți visează, într-un domeniu unde, în primă fază, a câştigat doar linişte şi satisfacție sufletească. Astăzi este un renumit artist, un căutat şi apreciat arterapeut, o persoană care „îmblânzeşte” cuțitul, tăind cu el în paleta de idei şi culori, un om care se consideră împlinit prin prisma pasiunii, care reprezintă, deopotrivă, meserie, satisfacție, refugiu…

Am făcut un arc peste timp și-am ajuns în perioada copilăriei Amaliei, una de care își amintește cu tot dragul și, totodată, cu multă nostalgie. Ziua era prea scurtă pentru multitudinea de jocuri. Își amintește ploile de vară, zilele frumoase și însorite din Câmpina, dar și momentul în care a mers la Casa Pionierilor, la cursurile organizate acolo, unde a optat și pentru pictură. Însă prima satisfacție adusă de culori a fost prin școala gimnazială, atunci când i-a fost expusă o pictură pe sticlă.

I-a plăcut să jongleze cu nuanțele, cu liniile, cu imaginația, însă viața i-a îndreptat cariera spre inginerie. Nu a fost prima opțiune în topul preferințelor profesionale. Ș-ar fi dorit să urmeze Arhitectura, dar posibilitățile părinților de a o medita pentru admiterea la o facultate extrem de căutată, la acea vreme, erau reduse. Ca atare, a studiat la Institutul de Petrol și Gaze din Ploiești (UPG-ul de astăzi). Iar viața și-a urmat cursul firesc. Un serviciu bun, bine plătit, o familie, activități cotidiene. Până într-o zi, când într-o pauză de prânz de la serviciu i-a apărut în față „ispita“: un set cu o pânză și o cutie de culori. Le-a cumpărat și a dat viață unui răsărit de soare. Inconștient, poate, Amalia a pus pe pânză ceea ce urma să i se întâmple, să aleagă: răsăritul unei noi vieți!

Este lesne de ghicit ce s-a întâmplat în anii următori. Serviciu a fost împletit cu orele de pictură, cu ore de studiu, cu ore de experimentat noi tehnici pe pânză. Doar că ajunsese ca, fizic, să nu mai facă față unui serviciu foarte bine plătit, dar care-i mânca zile-lumină din viață, și orelor din noapte în care se refugia în colțișorul de pictură. Iar după un concediu medical, a venit momentul alegerii. De atunci, undeva prin 2013, a optat să facă „ingineria“ jocului de culori.

#gallery-34 { margin: auto; } #gallery-34 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-34 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-34 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */ O alegere neînțeleasă de mulți, dar care Amaliei i-a adus și îi aduce cele mai mari satisfacții. Un pas care, inițial, a fost al ei, însă ulterior avea să constate că de fapt, fusese „cea aleasă“ pentru a-i ajuta și bucura, totodată, pe alții.