Alina Bârsan, de la Școala „B.P. Hasdeu“ Câmpina, varianta feminină și modernă a „Domnului Trandafir“!

Într-un sistem unde totul se bazează pe acumularea de informație, pe antrenarea creierului și aproape deloc pe cea a aptitudinilor și pe cea a sufletului, într-un sistem unde este încurajată competiția elevului cu ceilalți și mai puțin cea cu el însuși, mai descoperim și excepții. Și ne bucurăm când, printre dascălii actuali, întâlnim și portrete precum cel al „domnului Trandafir“.

Sunt oameni care-și aleg meseria, dar sunt și situații în care profesia este cea care-i alege. I s-a întâmplat și Alinei Bârsan (30 de ani), învățătoare la Școala Generală „B.P. Hasdeu“, din Câmpina. Și-a dorit să fie educator, iar cinci ani a lucrat cu preșcolari, însă dintr-o „greșală“, una fericită, cum avea să-și dea seama, ulterior, a devenit învățător titular. Astfel, în urmă cu cinci ani își începea activitatea cu o clasă pregătitoare. Atât ea, cât și cei 25 de copii (din clasa a II-a au fost 26) aveau să ia totul de la zero.

Au învățat împreună, au descoperit împreună. Însă, înainte de adunări, scăderi, citit, etc, Alina Bârsan și-a dorit ca elevii ei să deprindă mai mult: lecțiile de și pentru o viață. A știut, din start, că are nevoie și de cooperarea celui de-al treilea membru în această relație complexă a educației: părintele. Astfel, le-a spus, din start, direct și sincer, ceea ce vrea să facă la școală, dar și dincolo de granițele unității de învățământ. „Părinții au înțeles și m-au sprijinit tot timpul în demersurile inițiate“ , ne-a mărturisit Alina Bârsan. În primii ani a remarcat faptul că elevii ei mergeau după structura clasică, a competiției cu cei din jurul lor și nu cu ei înșiși, că știau mai bine mediile colegilor decât pe-ale lor. Și-a dat seama că este momentul să schimbe tactica. Le-a explicat că fiecare are ceva al lui, fiecare are un talent într-un anumit domeniu, iar concurentul principal nu este colegul X sau Y, ci el însuși.

„Dacă vrea să fie mai bun, să fie pentru el, pentru că așa își dorește el, nu pentru că trebuie să-l depășească pe un coleg sau pe altul. Nu am încurajat comparațiile. Nici la concursurile școlare nu am trimis întotdeauna aceiași copii. Prin rotație, am vrut să treacă toți prin această experiență. Iar printre «frunzele uscate», cum, probabil, se vedeau ei sau erau percepuți de către cei din jur, am descoperit adevărate talente în domenii unde nu bănuiam că ar avea veleități“ , a completat învățătoarea.

A fost în permanență sinceră cu ei, iar atitudinea i-a fost răsplătită corespunzător.

„Nu am rezolvat de acasă toate problemele pe care urma să le fac la clasă și nu am ezitat să recunosc că nu știu rezolvarea unora dintre ele. Am lucrat împreună și am înțeles împreună cum să ajungem la rezultatul corect“ , a declarat pedagogul.

Pentru ea, cei 26 de copii sunt asemenea unui puzzle în care fiecare componentă contează. Fiecare are importanța ei la fel de mare, pentru că fără o singură piesă jocul este incomplet. Și, din acest motiv, toate acțiunile întreprinse au fost unele în care au fost implicați toți, de la jocuri până la acțiuni umanitare. I-a încurajat să aibă o opinie și să și-o exprime, i-a învățat să-și rezolve singuri conflictele, dar, înainte de toate, i-a ascultat.