În data de 29.03.2012, specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova (inspector Diana Giurgiuveanu şi Cosmin Neagu), au desfăşurat o activitate de prevenire a consumului de droguri (alcool, tutun, cât şi droguri ilegale; substanţe noi cu efect psihoactiv, denumite generic „etnobotanice”) la Grupul Şcolar „Şerban Vodă”, Slănic.
La activitate au participat elevii voluntari ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Prahova din cadrul liceului şi elevii clasei a XI-a, împreună cu profesorul coordonator Florentina Popa.
Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului local „Tinereţe fără droguri!”
În cadrul activităţii a fost vizionat un filmuleţ artistic „TRY”, cu tematica antidrog, care prezintă o zi din viaţa unui cuplu consumator de heroină.
Sunt prezentate stilul de viaţă mizer al consumatorilor, lipsa de igienă în care trăiesc, precum şi faptele antisociale pe care le săvârşesc pentru a-şi procura „dozele”.
În finalul filmului tânara moare din cauza consumului de droguri (supradoză).
De asemenea, au fost prezentate şi efectele consumului de droguri, precum şi pedepsele aplicate în cadrul consumului, deţinerii şi traficului de droguri, conform legii 143/2000.
Activitatea a avut un impact pozitiv asupra elevilor, precum şi fimuleţul prezentat. „Am rămas foarte impresionată după ce am văzut acel filmuleţ şi am realizat cât de dăunătoare pot fi drogurile şi în ce mod îţi pot ruina viaţa. E trist cum unii tineri nu conştientizează ceea ce fac şi işi distrug viaţa şi tinereţea.”, a declarat eleva Gabriela Corcodel.
GRAŢIELA BELCIUG