Valea Teleajenului, date, cifre si multa istorie

Pe Valea Telejenului au fost atestate urme ale epocii bronzului (2000/1800 – 1200/800 î Hr) prin cele două cetăţi de la Homorâciu şi Gura Vitioarei. Ele au fost cercetate şi publicate în detaliu, de Gh. Petrescu Sava şi Ion Nestor în 1940. Din răstimpul dintre primul şi al doilea război daco-roman iniţiate de Traian, datează la Drajna de Jos, castrul, asemănător celui de la Mălăieşti, de pe Valea Slănicului. El a fost distrus prin incendierea imediat după de cesul împăratului Traian, când autohtonii daci s-au răsculat. Primele aşezări s-au înfiripat în zona mijlocie a pârâului Văleanca (traversează şi astăzi oraşul), pe strada care a fost odinioară drum de oi, Berevoieşti, de la primii mocani stabiliţi aici în timpul transhumanţei. Veneau din zona Câmpulungului şi au dat ulterior şi altor aşezări de pe Valea teleajenului numele precum Bughea de Sus, Bughea de Jos, Runcu ş.a. S-a înfiripat, în timp, o legendă despre Schitul Alb, pe această cale a Berevoieştilor despre nişte schismatici, creatori ai acestui schit care au coborât terasa inferioară ce avea să devină baza unei aşezări. Poate atunci a început să fie defrişată partea centrală, mai la sud de Văleanca, acoperită de brazi falnici, lângă terasele dispre apus ce aveau desişuri de cătină şi de gherghină. Se face deci trimitere la primul toponim de Berevoieşti, păstrat până la mijlocul veacului al XVII-lea, părere exprimată de istoricul C.C. Gruiescu când face referire la judeţele dispărute de pe harta Ţării Româneşti. în hristovul din 1409 semnat de Mircea cel Bătrân, erau făcute danii în suprafeţe de pământ lui “Stan şi Radu Berevoieşti”. Alt hrisov, din 1427 semnat de voievodul Ţării Româneşti Dan al II-lea, confinţeşte “lui Tudor şi lui Radu jumătate din Berevoieşti, lor şi copiilor lor de ocină şi de ohabă începând de la vama oilor, la vama porcilor, de albinărit, de găletărit, de gloabe, de cărături şi de podoabe, adică toate slujbele şi de toate dăjdiile”. Tot prin acele vremuri este amintit şi un negustor de peste ocean, Oancea. La 1431 apare într-o poruncă a Dan al II-lea vamă sau târg al săcuienilor. Sigur era aici o aşezare definitivă, dacă luăm în considerare menţionarea la 1433 “a drumului Teleajenului”. Aceasta pornea din Transilvania, suind pe Valea Superioară a Buzăului, trecea pe la Poiana fetei şi dădea în râul Telejean. Această cale a servit din totdeauna şi scopurilor militare. Pentru relaţiile comerciale era “drumul mare” de pe plai, pe la trecătoarea Tătarului (1.379 m altitudine), pe la vârful lui Crai (1.460 m) şi Plaiul Buţilor, iar de “Cruce” cobora prin Slon, Ceraşu, Drajna de Sus şi dădea în Teleajen în dreptul comunei Teişani de azi. Profesorul Nicolae Iorga fixează cetatea Telejenului pe malul drept al Vălencei, acole unde s-a ridicat ulterior Mânăstirea Văleni. Spune cronicarul Gr. Ureche că “au luat Ştefan Vodă cetatea telejenului şi au tăiatu capetele pârcălabilor şi muierilor lor le-au robitu şi mulţi ţigani au luat şi cetatea au ars-o” (Gr. Ureche Letopiseţul Ţării Moldovei). Fapta s-a petrecut în 1474 în drum spre Dâmboviţa când Ştefan cel Mare urmărea îndepărtarea domnului muntean, aliat al turcilor. alţi istorici stabileau cetatea undeva mai jos, pe Valea Telejănului, pe unde trupele moldovene se îndreptau pe o cale mai scurtă spre capitala Munteniei. La 1503, Vălenii de Munte era un târg cu oarecare faimă şi se găsea în relaţii comerciale cu Braşovul, apărând pentru prima dată sub acest nume. La văleni a fost adusă în 1951 de către diaconul Coresi o evanghelie românească (N. Stoicescu). Toate acestea dovedesc că oraşul era capitală de judeţ, vamă şi târg. Acelaşi nume îl găsim şi la 1603, ca peste câteva decenii Miron Costin să vorbescă despre Văleni. Credem că târgul Săcuienilor şi-a schimbat ulterior numele în Vălenii de Munte. Nu s-au găsit documentele care să ateste menţinerea simultană a cestor două denumiri. Săcuienii era reşedinţa judeţului cu acelaşi nume, pe Valea Telejenului între judeţele Prahova şi Buzău. Judeţul vecin, Prahova, este atestat din anul 1482 într-un document de la Basarab cel Tânăr. Judeţul Săcuieni se întindea de la Braşov, peste crestele muntelui Mălăieşti, Slănicului şi Stefeşti, la nord-vest, apoi în lungul Văii Telejenului până la sud de Bucov, pe Cricovul Sărat până dincolo de Glodeanu, peste dealurile Istriţei, pe Valea Buzăului la Gura Teghii, pe Bâsca Mare şi direct la Muntele Ciucaş. În egumenul mânăstirii Vălenii de Munte reclama domnitorului că locuitorii de pe moşie nu se supun. Duipă 1800 Tudor Vladimirescu cumpăra funcţia de vătaf de plai la telejen, dar renunţă la ea din motive justificate. se recunoaşte calitatea rachiurilor de Văleni, Drajna, Starchiojd. Oraşul, chiar în condiţiile în care a rămas doar reşedinţă de centru al plaiului Telejen, a păstrat simbolurile deci şi pe cel de centru al cultului ortodox, aici fiind cea mai veche mânăstire, şcolile devenind mijloace de pregătire a tinerilor prin şcoala naţională înfiinţată în 1832. Judeţul cupărindea cinci plăşi şi două plaiuri cu 186 sate: plasa câmpului cu reşedinţa la Mizil şi 21 sare, plasa Tohani – cu reşedinţa la Urlaţi, plasa Podgoria cu reşedinţa la Bălţeşti şi Podenii Vechi cu 12 sate, plaiul Telejenului cu reşedinţa de la Vălenii de Munte şi 26 sate şi plaiul dinspre Buzău cu reşedinţă la Slănicul de Sus cu 49 de sate. La data desfiinţării – 1 ianuarie 1845 – fostul judeţ s-a împărţit între Prahova şi Buzău. La 1503 sunt înregistraţi primii negustori care au trecut pe la Văleni. Au fost trei negustori cu trei transporturi în valoare de 3.760 aspri. Mărfurile erau transportate cu carul, desaga, calul sau alte mijloace. Era preferat transportul cu calul şi desaga pentru a evita punctul vamal, “Vama Cucului” cum era denumită de contrabandişti. La Văleni vama era fixată pe Văleanca, în apropierea mănăstirii, ulterior a fost mutată în zona staţiei de benzină (PECO) de astăzi, la ieşirea din oraş în cartierul Miuleşti, unde se bifurcau cele două drumuri spre Valea Buzăului şi altul spre Teişani. Un gard pleca din cartierul de peste apa Telejenului, actual Valea Gardului, după care, depăşind punctul vamal, se întindea spre Olteni. Orice trecerea prin alte puncte însemna tendinţa de sustragere. La 1848, punctul vamal era în curtea mănăstiri, aceasta reiese dintr-o scrisoare a vameşului care cerea acârmuirii judeţuluzi Prahova repartizarea unor camere suplimentare în afara Mânăstiri, invocând nu numai starea clădirii, dar şi faptul că nu există vizibilitate. În 1872 vama era evaluată la 7.000 de taleri, sub valoarea celei de la Câmpina. La început de secol 1807-1809, vama Văleni era arendată vistierului Moscu cu preţul variind între 62.510 şi 65.000 taleri. Trecerea la cea de-a treia denumire a aşezării, de Vălenii de Munte, s-a făcut în timp, iar noul nume începe să apară sporadic din secolul al XVI-lea. Probabil locuitorii veniţi din zonele învecinate, din Transilvania sau din partea veche a Berevoieştilor, au simţit nevoia să-i identifice pe cei din platoul central ca fiind cei din vale, de aici toponimul Văleni, de fapt cei din zona despădurită. Noua denumire n-a schimbat şi numele judeţului, el rămâne până la 1845 Saac sau Săcuieni. Nu se ştie când a apărut distincţia “de Munte”. Nicolae Iorga afirmă că era necesară pentru a-l deosebi de alt aşezări aflate mai la vale. Din cele 38 de localităţi cu numele de Văleni, oraşul de pe Vaşlea Telejenului, deşi la altitudine medie de 320m, este singurul “de Munte” de astăzi din România. Ştiri despre trecerea lui Mihai Viteazul, pe Valea Telejenulşui spre Transilvania nu avem. E de presupus că oştile s-ar fi putut odihni la Văleni, după un drum de 3-4 ore de la Ploieşti, de unde a plecat în vara lui 1599 urmând să facă joncţiunea cu celelalte ajutoare de pe Valea Buzăului. Prea multe nume se păstrează şi azi legate de Mihai Voievod: masa lui Mihai, valea, fântâna, stânca, pădurea, dealul lui Mihai, ca să excludem trecerea oştilor pe calea cea mai scurtă spre Transilvania. Un alt fapt istoric legat de Vălenii de Munte, menţionat în documentele vremii, este cel din 1637, an în care Matei Basarab, domn al Ţării româneşti şi Vasile Lupu, domn al Moldovei, s-au luptat între ei. La 11 noiembrie 1637, oştile lui Gh. Rakoczi, principe al Transilvaniei, comandate de Ioan Kemeny au pătruns pe Valea Telejenului şi au ajuns la Văleni pentru a-l sprijini pe Matei Basarab. Adevărata confirmare de oraş, printre cele mai importante din Ţara Românească, avea să vină de la un cronicar de mare erudiţie, Miron Costin, la 1864 în “Istoria în versuri polone despre moldova şi Ţara Românească”. Menţiunea se referă la anii 1650-1684 şi numeşte oraşul drept cel mai vechi din Ţara Romînească. Avea târg săptămânal şi un altul la 15 august şi un altul apărut între timp – cel de duminică se ţineau în locul unde se află azi parcul central, loc numit anterior “La brazi”, pentru că pădurea de conifere ajungea până aproape de Telejen. Tot în acest moment, descris de cronicarul moldovean, s-a ridicat primul lăcaş de cult cunoscut, Mânăstirea Văleni, la 1680, de către Hagi Stoian şi soţia sa. Capitală de judeţ, vamă, târg cu tradiţie, Văleniul devenise o aşezare cu trecut şi ambiţie.