Turneul International de Gimnastica Ritmica „Spring Cup”, la Ploiesti
În perioada 9 – 11 mai 2014, secţia de Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti organizează, la Sala Olimpia, Turneul International…

În perioada 9 – 11 mai 2014, secţia de Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti organizează, la Sala Olimpia, Turneul International…

În perioada 9 – 11 mai 2014, secţia de Gimnastică Ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti organizează, la Sala Olimpia, Turneul International de Gimnastica Ritmica „Spring Cup”, eveniment înscris în Calendarul Federatiei Internationale de Gimnastica pe anul 2014.
Clubul Sportiv Municipal este primul si singurul club din România care a acreditat la Forul international de specialitate turneul de gimnastică ritmică pe care îl organizează.
Licenţa obţinută de CSM Ploieşti pentru “Spring Cup” reprezintă pentru participanţi o garanţie a organizării şi derulării competiţiei în conformitate cu regulamentul tehnic internaţional în domeniu, unanim acceptat de Federaţiile Internaţionale afiliate la FIG.
Ajunsă în acest an la a sasea ediţie, organizatorii acestui eveniment asteapta participarea a 20 de delegatii: 9 din Brazilia, Ecuador, Italia, Moldova, Slovacia si Ucraina, si 11 delegatii din Romania: Arad, Baia-Mare, Bistrita, Brasov, Bucuresti, Constanta, Iasi, Resita, Targu-Mures si Ploiesti. Gimnastele vor concura in cadrul a cinci categorii, pe echipe sau individual, dar si in spectaculoase finale pe obiecte.
Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a înscris în concurs 10 gimnaste la categoriile Minnies (6-8 ani) – Sabina Enache, Erika Mãcinic si Anisia Dragan; Children (9-10 ani) – Miruna Ciocîrlan si Daria Motângã; Prejuniors (11-12 ani) – Denisa Stoian, Ana Toma si Delia Gheorghe si Juniors (13-15 ani), Cesima Nechifor şi Adriana Cretu. Doua din gimnastele legitimate la clubul ploiestean sunt componente ale Lotului National de Gimnastica Ritmica al Romaniei, este vorba de Cesima Nechifor (13 ani) si Denisa Stoian (11 ani).
Romania va fi reprezentata de Alexandra Piscupescu in concursul senioarelor, la primul ei concurs international de anul acesta. Maestrã desavarsita in manuirea obiectelor, Alexandra va avea concurente puternice, printre care bulgaroaicele Katrin Taseva si Radina Filipova, reprezentanta Italiei, Carmen Crescenzi sau Melissa Perez din Ecuador (antrenata de Adriana Stoenescu, fosta performera a Romaniei, clasata in concursul individual pe locul 11 la Campionatul Mondial din 1987, Varna, Bulgaria, locul 6 cu echipa la Sarajevo, in 1989, locul 8 individual la Europenele de la Atena din 1987 si locul 6 la coarda la Helsinki in 1988).
Avand in vedere faptul ca peste o luna, la Baku, in Azerbaidjan se vor desfasura Campionatele Europene de Gimnastica Ritmica, participarea junioarelor si senioarelor la Spring Cup este privita ca o importanta verificare a gimnastelor din loturile nationale ale tarilor inscrise anul acesta.
Comentarii