Toma T. Socolescu

Toma T. Socolescu (n. 20 iulie 1883, Ploiești — d. 16 octombrie 1960, București) a fost un important arhitect român, reprezentant al arhitecturii autohtone de la începutul secolului al XX-lea până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Și-a consacrat întreaga viața dezvoltării județului Prahova și, în special, a orașului Ploiești, contribuind totodată la viața culturală a României.

Schiţă a unei faţade. Fragment din caietul de schiţe al lui Toma T. Socolescu.

Născut într-o renumită familie de arhitecți care a marcat arhitectura românească modernă până la al Doilea Război Mondial, Toma T. Socolescu a lăsat în urma sa un important patrimoniu, reprezentat de construcții notabile, dar și de o literatură bogată despre evoluția arhitecturii autohtone. În prezent, numele său este un punct de referință în domeniul artei și al arhitecturii, iar multe din construcțiile realizate după planurile sale sunt clasate drept monumente istorice.

Educația și călătoriile în străinătate Fiu și nepot de arhitecți, a urmat cursurile Liceului ”Sfinții Pentru și Pavel” din Ploiești, continuându-și studiile la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, numită la acea vreme Școala Națională Superioară de Arhitectură, unde a fost elevul lui Ion Mincu (cel mai important nume în arhitectura românească de sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea). În iunie 1911, și-a obținut, cu rezultate foarte bune, diploma (numărul 42) de arhitect, având specializarea în arhitectura civilă, religioasă și arheologie românească. Va reveni în cadrul instituției între 1927 și 1947, de data aceasta ca profesor de teorie a arhitecturii.

Călătoriile sale la Viena (Imperiul Austro-Ungar), Constantinopol și Budapesta în 1913 și, mai ales, în Italia (intre 15 decembrie 1923 și 20 februarie 1924, iar apoi în ianuarie 1937) și Franța au reprezentat momente esențiale în viața sa. În timpul acestor călătorii vă găsi elemente pe care le va îmbină în concepția sa arhitecturală materializată în România.

A participat în mod activ la campaniile militare din cadrul primei conflagrații mondiale. A fost încorporat în 1916 în cadrul regimentul 47 de infanterie, a fost trimis în scurt timp la regimentul feroviar din București și, în final, detașat la Grupul Apărării Dunării. Alături de alți arhitecți și ingineri, a avut misiunea să distrugă podurile în timpul retragerii în Moldova. De asemenea, a construit centre medicale și instalații sanitare, în momentele în care tifosul exantematic făcea ravagii în sânul armatei române.

Prima sa experiență va fi postul de proiectant la Poșta Centrală din București între 1904 și 1905. Va fi apoi angajat din nou, pe un post similar, într-un mare atelier de arhitecți care trebuiau să construiască infrastructura necesară Expoziției Generale Române din 1906 de la București. Evenimentul a fost organizat de către guvernul conservator român în onoarea celor 40 de ani de domnie a Regelui Carol I al României. Această oportunitate i-a permis să intre în contact cu mari artiști și arhitecți ai epocii și a avut un impact decisiv asupra carierei sale ulterioare.