|
Prin bunăvoinţa Bibliotecii Judeţene “Nicolae Iorga” şi a directorului Nicolae Boaru, vă prezentăm în fiecare zi, recenzia unei cărţi. Astăzi “”Théorèmes poétiques / Teoreme poetice””, de Basarab Nicolescu. Lectură plăcută! Monica BOSTAN
|
Editura: Curtea Veche, 2013Acest volum bilingv franco-român, ilustrat de Mircia Dumitrescu, adună laolaltă cugetări, meditaţii, aforisme, pilde de înţelepciune ale teoreticianului-fizician şi gânditorului român stabilit în Franţa, Basarab Nicolescu. Textele sunt grupate în treisprezece secţiuni: Niveaux de Réalité / Nivele de Realitate; La Raison / Raţiunea; Science et tradition / Ştiinţă şi tradiţie; Le Sense / Sensul; La Transdisciplinarité / Transdisciplinaritatea; La poétique quantique / Poetica cuantică; La Cosmodernité / Cosmodernitatea; La Bêtise / Prostia; La Nature / Natura; Le tiers secrètement inclus / Terţul tainic inclus; Dieu(x) / Dumnezeu(i); La vie – la Mort / Viaţa – Moartea; Je / Eu. A vorbi despre ele sau încercarea de a le explica înţelesul ar fi totuna cu a le priva de farmecul brevităţii cu care îi oferă cititorului mostre de gândire în stare pură. De aceea, numai citarea se potriveşte acestor texte, despre care autorul însuşi spune că: „Teoremele poetice nu demonstrează nimic: ele dezvăluie Evidenţa Absolută, ascunsă pretutindeni“. „O carte, grafic vorbind, splendidă, o carte – obiect estetic… Fiecare capitol poate fi citit independent, ca o carte cu un număr variabil de poeme. […] De ce «teoreme poetice», de ce această alianţă oximoronică? Ne explică autorul în mai multe rânduri. Thêorema înseamnă «spectacol» şi, dacă este vorba de spectacol, ce spectacol nu poate fi prezentat prin teoreme matematice? — întreabă el, retoric, bineînţeles. Nu m-am lămurit prea mult, trebuie să mărturisesc, dar accept ideea că o teorie poate provoca spiritul şi, în genere, orice demonstraţie ştiinţifică poate fi, pentru oamenii pricepuţi, un spectacol de inteligenţă şi fantezie. […] Mai sugestive pentru mine, critic literar, sunt însemnările aforistice din secţiunea «Poetica cuantică». Basarab Nicolescu vorbeşte aici despre cunoaşterea poetică în relaţie cu cunoaşterea cuantică, zicând că împreună vizează cunoaşterea «terţului tainic inclus». Conceptul din urmă, împrumutat din filozofia lui Stéphane Lupasco (sau, mă rog, în acord cu acest mare filozof care, în tinereţea lui românească, a scris versuri!), revine sistematic în desfăşurarea acestor teoreme poetice. Dacă înţeleg bine lucrurile, «terţul tainic inclus» este un punct de referinţă esenţial în imaginarul teoretic şi poetic al acestui fizician care crede că poezia nu e străină de ştiinţă. El încearcă să definească noţiunile estetice (spaţiul, timpul poetic, imaginarul, cuvântul) prin termenii fizicii cuantice şi invers. Nu ştiu dacă, ştiinţific vorbind, are sau nu dreptate, dar ce pot să spun despre teoriile lui poetice este faptul că ele ascund, adeseori, un fin moralist. Este, în fond, nota care interesează în aceste notaţii în care filozofia este dominată de conceptele ştiinţei… Ce-i imaginarul poetic? — întreabă autorul. Ştim, aproximativ (foarte aproximativ) din punctul nostru (literar) de vedere, dar, din punctul de vedere al transdisciplinarităţii, «imaginarul poetic nu-i nimic altceva decât imaginarul cuantic». […] Unde mă despart, categoric, de prietenul meu Basarab Nicolescu este atunci când el avertizează că teoremele poetice nu trebuie luate ca nişte aforisme. Şi că ele nu trebuie înţelese, ci lăsate doar să acţioneze… Dar, adaugă tot el în limbaj taoist: «Dacă nu cumva a le lăsa să acţioneze e o formă a înţelegerii lor». Aceste reflecţii în marginea ştiinţei cuantice, a terţului tainic inclus şi a poeziei sunt, totuşi, nişte aforisme inteligente şi de multe ori surprinzătoare. Este, după mine, şansa lor de a fi citite şi acceptate de cei care, iubind poezia şi filozofia, încearcă să înţeleagă relaţiile lor cu alte domenii ale spiritului şi, cum zice autorul, cu alte nivele ale realului. Altminteri, le-ar citi şi le-ar înţelege doar fizicienii şi matematicienii. Cred, aşadar, că Basarab Nicolescu se înşeală în privinţa naturii aforistice a teoremelor sale poetice. Din fericire.“
|
