Singuri pe lume! Povara copilăriei a șase suflete pentru care „familia“ are un alt înțeles

Copilăria, cea mai frumoasă perioadă a vieții. Una fără griji, în care jocul, bucuria prieteniei, a cadourilor de Sărbători, protecția familiei și școala sunt principalele preocupări. Așa ar trebui să fie. Însă, din nefericire, nu pentru toți micuții lucrurile stau la fel. Este și cazul a șase copii, aflați în plasament la unul dintre centrele de tip familial al Asociației „Iubiți copiii“, din Câmpina. Povestea lor este povestea a mii de suflete care pentru părinții ce le-au dat viață au fost fie niște „greșeli“, fie niște corvoade, fie niște martori ai lipsurilor de toate naturile, dar, mai ales, ai dragostei părintești.

Caractere diferite, așa cum i-am descoperit pe „copiii“ soților Bucur, asistenții maternali cărora le-au fost încredințați Narcis, Denis, Maria, Florin, Marian și Alex, cei șase au în comun o durere pe care și-au încătușat-o, pe care nu vor s-o exprime cu voce tare, nu vor s-o viseze, lăsând doar ochii să le vorbească și, în unele situații, și modul de a fi, de a se comporta în societate, de a da sau nu atenție anumitor lucruri. E o durere care-i macină și pe care o vor purta o viață. O durere pentru care, pe post de pansament, și-au creat o mască, una a copilului care și-a înțeles soarta și s-a resemnat în fața ei.

Însă, în ciuda sufletului zdrobit, a multitudinii de „da’ de ce“ –uri pe care cu siguranță le au, chiar dacă nu le adresează cu voce tare, copiii aceștia n-au uitat să iubească. Iar toate sentimentele și le exprimă față de cei pe care-i consideră părinții lor, celor cărora le spun MAMĂ și TATĂ: Nicoleta (foto) și Ciprian Bucur . Nu există zi în care cei doi să nu fie luați în brațe și să nu audă „te iubesc, mami!“, „te iubesc, tati!“. Iar, la rândul lor, soții Bucur le oferă micuților tot ceea ce au, tot ceea ce pot. Cel puțin, până la vârsta de 18 ani, când acești copii, considerați „ai statului“, devin ai nimănui. Dacă nu sunt încadrați într-o formă de învățământ, asistenții maternali sunt obligați să-și ia mâna de pe ei, lăsându-i în voia sorții. Trauma copilăriei, alinată într-o formă sau alta în aceste centre, este redeschisă și accentuată de abandonul total de care au parte odată cu majoratul. La 18 ani, statul îi consideră apți de a se descurca și integra în societate. În realitate, mulți dintre ei, fără spijin, fără adăpost, fără o calificare, cu boli diverse, devin cauze pierdute.

Trei perechi de frați, șase caractere diferite!

Narcis are 15 ani și deja a început să se gândească la momentul în care majoratul va fi cea mai cumplită zi din viața lui. Una mai grea decât momentul în care împreună cu fratele lui, Denis (13 ani), au ajuns într-un centru de plasament. Spre deosebire de fratele lui, care are un comportament mai aparte, marcat de puseuri de violență, agitație, Narcis este o fire introvertită. Refulează prin sport și desen…unul în alb și negru, unul din care nu lipsește tristețea. Nu vrea să povestească despre familia naturală. Spune că-i este bine în mediul pe care-l are acum, de unde nu-i lipsește nimic. Dar, asemenea celorlalți „frați“, are anumite limite în a visa, în a-și dori. Nu vrea să sufere sperând în van. Nici Moșului nu-i cere prea multe. De fapt, nu-i cere nimic…

Dar, cine știe, poate niște creioane speciale, niște seturi de culori, planșe și câteva lecții pentru perfecționarea tehnicilor l-ar face să-și revizuiască un pic atitudinea față de ceea ce înseamnă magia Crăciunului și existența unui Moș care are menirea de a-i face fericiți pe toți copiii. Și, poate, pasiunea sa, care acum îi este și balsam pentru suflet, i se va transforma într-o sursă de câștig, în viitor.

Pe Denis nu l-am găsit acasă. Din cauza comportamentului care tulbura atmosfera din centru, acesta urmează cursurile Școlii Speciale de la Voila și vine doar în week-end, „acasă“, pe Muscel, așa cum e știută de câmpineni zona unde sunt cele două case de tip familial ale Asociației „Iubiți copiii“. Sportul face minuni, fiind totodată și un mod de eliberare de toate gândurile și energiile negative. Sportul, cum este cel de contact, făcut într-un mediu organizat, îi poate deschide lui Denis o nouă viziune asupra controlului violenței și-i poate retușa comportamentul. Dar psihologii și antrenorii care modelează caractere prin sport pot găsi o soluție și pentru acest copil. Cu siguranță, judecarea și marginalizarea lui nu trebuie luate în calcul!