Când începi să faci acte caritabile, când primeşti acel „MULŢUMESC“ care-ţi umple sufletul, care face să te podidească lacrimile şi care, totodată…
Când începi să faci acte caritabile, când primeşti acel „MULŢUMESC“ care-ţi umple sufletul, care face să te podidească lacrimile şi care, totodată, îţi arată care sunt adevăratele bogăţii, o să constaţi că te-ai căpătat cu o „dependenţă“, una frumoasă. Cea de a face bine, în măsura în care poţi, cu ce şi cu cine poţi. Oricât de istovit vei fi după fiecare campanie umanitară care-ţi consumă oareşce resurse de toate naturile şi vei spune că „gata, nu mai fac, am obosit, e ultima acţiune de acest gen“ vei constata că, de fapt, vorbeşti cu gura altuia. Există o mare neconcordanţă între ceea ce spui, ceea ce gândeşti, dar, mai ales, ceea ce simţi.
Pentru unii, aceste lucruri sunt nişte enigme. „De ce m-ar împlini bucuria altuia? Eu cu ce m-aş alege din toată munca asta?!“ Te alegi cu ceva care nu este palpabil, ceva care mângâie şi împlineşte acea latură a omului care nu se vede: sufletul! Ştiţi vorba „dă din suflet!“, o vorbă pe care am auzit-o şi sub forma „dai din ceea ce eşti“ adică: SUFLET!
De ce nu este un text în care să vă explic mai multe despre campania „PENTRU TINE, DE PAŞTE“? Simplu! Afişul spune tot, iar cei care citiţi, acum, aceste rânduri veţi şti ce aveţi de făcut!
Comentarii