Înainte să faci iahnie de fasole, îţi abordezi soţul/soţia, concubinul/concubina sau, mă rog, persoana aia cu care ţi-o tragi ocazional şi îi spui că trebuie să discutaţi serios. Deja persoana în cauză va intra în panică crezând că-i veţi da papucii, aşa că atunci când îi ziceţi că subiectul este de fapt iahnia de fasole, va fi dispusă la compromisuri.
Îi reamintiţi persoanei dragi că oamenii sunt imperfecţi, că şi voi doi sunteţi oameni, deci imperfecţi. Apoi faceţi o întreagă teorie cum că flatulenţa este considerată drept ceva nasol doar dintr-o prejudecată culturală, care o avea ea rostul ei, dar care intră în conflict cu natura biologică a omului, căreia n-ai ce să-i faci.
Îi amintiţi apoi persoanei iubite că familiaritatea este piatra de bază a oricărei relaţii, după care îi cereţi să vă tragă de un deget. Dacă trăiţi împreună de mult timp, puteţi să vă daţi şi drumul, dar este de preferat doar să mimaţi actul de flatulenţă, pentru ca iubirea vieţii voastre să fie pregătită psihic pentru the real thing care va urma.
Apoi vă apucaţi de iahnia de fasole în sine. Mergeţi la magazin sau la piaţă şi începeţi să priviţi de departe fasolea pe care urmează să o cumpăraţi, de parcă aţi fi vreun expert, sau ceva. Apoi intraţi în vorbă cu vreo babă oarecare, căreia îi spuneţi că aţi auzit că cea mai gustoasă fasole este aia cu bob mărunt. Baba vă va da dreptate, mulţumită că aţi băgat-o în seamă, iar voi veţi avea scuza perfectă ca să cumpăraţi fasole din aia ieftină, în locul ăleia scumpe, cu boabe mari.
Pe urmă vă suflecaţi mânecile, aruncaţi fasolea într-o cratiţă, după ce aţi cules neglijent boabele negre şi pietricelele şi turnaţi şi nişte apă de la chiuvetă. Apă se pune doar cât să acopere cu un centimetru stratul de boabe, iar cratiţa se ţine pe foc până când apa dă în clocot.
Pentru cei care nu ştiu nici măcar să fiarbă un ou, apa dă în clocot atunci când apar bulele alea la suprafaţă. Când s-a întâmplat treaba asta, luaţi cratiţa şi o strecurătoare şi aruncaţi apa, păstrând boabele de fasole în strecurătoare. Dacă nu aveţi strecurătoare, scăpaţi şi voi de apă cum puteţi.
Puneţi la loc boabele în cratiţă şi turnaţi iar apă, doar cât să acoperiţi uşor fasolea. Când apa dă din nou în clocot (bulele alea) turnaţi nişte bicarbonat de sodiu şi chichotiţi infantil când vedeţi reacţia chimică exogenă, care vă reaminteşte de desenele animate cu Gargamel.
Înainte să turnaţi bicarbonat de sodiu, verificaţi dacă pe pungă scrie clar bicarbonat de sodiu. Mulţi toarnă praf de copt din greşeală, ceea ce n-are niciun efect advers, dar stricaţi praful de copt de pomană.
Scopul bicarbonatului de sodiu în fasole este cel de a înăbuşi din faşă efectele flatulente ale fasolei. Lucru adevărat cum adevărat este bunul Dumnezeu, indiferent cât de sceptici s-ar arăta chimiştii.
Treaba funcţionează după acelaşi principiu ca al alchimiştilor din secolul XVII, care vindecau rănile cauzate de gloanţe frecând glonţul cu alifie.
Scăpaţi cum puteţi şi de apa cu bicarbonat de sodiu, clătiţi boabele de fasole cu un jet de apă, după care turnaţi apă curată peste ele, de data asta până spre buza cratiţei. Fasolea se lasă să fiarbă în jur de o oră, aşa. Dacă fasolea e a dracului de proastă, o lăsaţi la fiert mai mult. Ideea e ca boabele de fasole să se încreţească ca degetele când staţi prea mult în cadă şi să nu vă rupă dinţii când o mestecaţi. Veţi observa că unele boabe rămân la fund, în timp ce altele plutesc la suprafaţă. Habar n-am care-i faza.
Cât timp fierbe fasolea, curăţaţi şi voi doo cepe, pe care le tăiaţi mărunt. Ceapa se taie mărunt în felul următor: mai întâi pe jumătate, pe urmă fiecare jumătate se pune cu partea convexă în sus şi se taie felii, după care se roteşte semiceapa cu 90 de grade şi se taie şi în sensul opus. Ideea e ca fiecare cubuleţ de ceapă rezultat să aibă laturile de aproximativ 5 milimetri.
Dacă nu vă descurcaţi, luaţi şi voi un cuţit şi daţi în ceapă până o faceţi chiseliţă. Ceapa se pune într-o tigaie în care aţi turnat ulei şi aţi aruncat şi o lingură de pastă de tomate. Ţineţi tigaia pe foc până pute groaznic a ceapă arsă, după care daţi tigaia la o parte. Apoi luaţi cratiţa cu fasole fiartă şi vărsaţi apa în exces, turnând în ea amestecul din tigaie. Mai amestecaţi puţin fasolea, turnaţi multă sare şi aia e, aţi făcut iahnie de fasole.
Dacă n-aveţi nicio urmă de respect pentru partenerul de viaţă puteţi să faceţi şi fasole bătută, adică făcăluită (regionalism din Drumul Taberei).
Fasolea făcăluită se face aşa: luaţi nişte boabe fierte de fasole, pe care le daţi prin maşina de tocat. Dacă n-aveţi maşină de tocat, luaţi o chestie din aia cu care se zdrobesc cartofii când faci piure şi mătrăşiţi fasolea. Dacă n-aveţi nici chestie din aia, luaţi dracului o furculiţă şi bateţi (făcăluiţi) fasolea.
Apoi adăugaţi ceapă prăjită cu multă pastă de tomate şi inuman de mult usturoi pisat şi sare. Amestecaţi puţin şi aia e – fasole bătută (făcăluită).
În fasole nu-i necesar să scuipaţi, pentru că flatulenţa sau mirosul de usturoi care urmează sunt pedepse suficiente pentru persoanele din viaţa voastră.
Se serveşte caldă, cu murături şi Furazolidon.
Dacă până a doua zi dimineaţă mai aveţi partener de viaţă înseamnă că ori sunteţi incredibil în pat, ori iubirea vieţii voastre are un respect de sine foarte scăzut.
Poftă bună!
l-am citit pe :http://bucatarulflegmatic.wordpress.com/2012/02/24/cum-se-face-iahnie-de-fasole/
