La numai 13 ani, o copilă din Câmpina și-a „înfiat“ părinții!

De aproape șapte ani, Florina Câmpeanu își împarte viața între Spitalul de psihiatrie Voila și ACASĂ, acolo unde locuiesc ai ei, doi oameni săraci în multe privințe, dar nu și în cea a bolilor Și mai este o bogăție pe care o au acești oameni: copilul lor pe care și l-au dorit ca pe-o rază a vieții pe care n-au putut-o avea!

Florina avea aproape șapte anișori când mama ei a remarcat că este ceva în neregulă cu ea. „Cum taică-su avea de atâția ani epilepsie și făcea crize grave am bănuit că asta mică îl moștenește. Am mers la doctor, iar de acolo am fost îndrumați către Voila“, ne-a povestit Silvia Savu, mama fetei. De atunci, Spitalul Voila i-a devenit și masă, și casă, și școală, dar nu și ACASĂ. Noțiunea de „acasă“ este acel loc unde este așteptată cu multă căldură și unde se bucură că-i poate fi alături mamei care se confruntă cu un șir nesfârșit de boli și tatălui care suferă de epilepsie. O cam supără frigul care pătrunde printr-un geam spart, „reparat“ cu un carton și căruia, cu greu, îi poate face față soba veche de teracotă lipită de mama ei așa cum s-a priceput. Dar și mai mult o macină faptul că nu poate face, momentan, mai mult pentru ai ei. De bine, de rău, ea are toate condițiile unde este internată, dar ai ei nu… Nu există zi în care să nu sune acasă pentru a se asigura că părinții îi sunt bine, că au mâncat, că și-au luat pastilele, nu există dulciuri pe care să le primească și să nu păstreze jumătate și pentru cei de-acasă.

„Și maică-sa să știți că face la fel. Deși e vai de ea, merge greoi, vine pe jos la Florina s-o viziteze, să-i aducă dulce ori ce mai primește sau cumpără și știe că i-ar plăcea copilei. Și drumul nu e deloc scurt. Vine tocmai din zona Căminului Energetic. Se bucură tare mult când se întâlnesc, se luminează amândouă“ , ne-a mărturisit Gena Preda, asistent medical la Spitalul Voila.

Iar acest lucru ne-a fost confirmat atunci când am mers în vizită la părinții Florinei. Locuința este una socială, cu pereți înalți și afumați, una care se încălzește cu greu iarna atât din cauza faptului că n-au o sobă bună, dar și pentru că prin geamul spart căldura se risipește foarte repede. Cu soba de teracotă, lipită de mama Florinei, încălzesc două camere, cea în care dorm mama și copila, atunci când vine acasă, și holul transformat în bucătărie, unde doarme Niculae Câmpeanu, tatăl fetei. “Face crize urâte și ca să nu se sperie fata, am ales să doarmă separat”, ne-a spus Silvia Savu. O casă extrem de modestă, dar în care am găsit curățenie, totul pus la locul lui și în care nu miroase nici a sărăcie, nici a lene.

#gallery-59 { margin: auto; } #gallery-59 .gallery-item { float: left; margin-top: 10px; text-align: center; width: 33%; } #gallery-59 img { border: 2px solid #cfcfcf; } #gallery-59 .gallery-caption { margin-left: 0; } /* see gallery_shortcode() in wp-includes/media.php */

Grija fetei pentru cei doi este cu atât mai mare cu cât îi știe singuri și neputincioși, cu un venit mic, din care abia reușesc să supraviețuiască de la o lună la alta. Printre afecțiunile pe care le are, mama Florinei este și diabetică, dar n-a mai avut de unde să-și rupă pentru a merge la controale și a-și lua tratamentul ca să-și țină boala sub control. Au, pe lună, cam 850 de lei, bani care se adună din pensiile anticipată și de handicap ale lui Niculae Câmpeanu și din alocația fetei. Din aceștia, 360 de lei se duc, lunar, pe cantina socială, de unde au asigurată, zilnic, o masă caldă, iar restul pe medicamentele de maximă necesitate, facturi. Dar din puținul lor, de la Florina n-a lipsit niciodată Moșul sau micile atenții făcute de ziua ei.

La prima vedere, ai tendița de a-i respinge. Sunt niște oameni bolnavi, niște oameni care au trăit o viață în sărăcie și pe care anii grei și-au pus amprenta, niște oameni care n-au cerut de la alții, dar care au primit cu bucurie atunci când li s-a oferit ceva. Dar, mai presus de orice, sunt doi oameni care-și iubesc copilul și care, în neputința lor, își doresc pentru Florina un altfel de viitor.