Inaugurăm astăzi seria de interviuri cu personalităţile marcante al Ploieştiului. Profesorul Nicolae Boaru, director al Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre.
Reporter: Domnule profesor, ca să parafrazez titlul unei emisiuni realizate de Domnia voastră la un post de televiziune local, vă întreb pentru început de unde aţi prins „dragul de carte”, de limba română?
Nicolae Boaru: În primul rând vreau pentru început să salut existenţa acestui site al „ştirilor de bine”. Eu nu zic că sunt neimportante ştiri de genul că, undeva a luat foc o casă sau că a avut loc nu ştiu ce accident, dar aceste ştiri sunt minore, nu se face presă numai cu nenorociri de acest gen. Revenind la întrebarea, pe care mi-aţi adresat-o, ţin minte că mi-a plăcut să citesc, mai mult decât atât îmi plăcea să mă audă şi ceilalţi cât de corect citesc. Ulterior a venit nevoia de a citi orice cărticică. Mă văd, scena cred că am mai povestit-o, într-o curte lungă-lungă, aparţinând unei mici burghezii a Ploieştiului, oameni cu o cultură medie – 11 clase, cum era atunci, sau 12 clase acum, părinţi care m-au îndreptat numai spre carte, carte, carte. În curtea aceea foarte lungă, lângă un garaj, în care în anii 50 se aflau două automobile americane, într-un nuc, cu picioruşele legănându-mă , având o trăistuţă cu de-ale gurii şi citind-citind de zor Jules Verne, în timp ce mama mă căuta pe sub nuc, asemenea mamei lui Creangă – mă şi mir că nu cădeam.
Reporter: Care au fost primele lecturi ale copilăriei? Citeaţi numai Jules Verne?
Nicolae Boaru: Îmi aduc aminte şi de primele lecturi. La orice vizită a prietenilor casei , mi se aducea câte o carte. Nu mai ţin minte, posibil Jules Verne. Nu am citit Creangă întâi. Am avut cărţile copilăriei, nimic altceva. Fraţii Grimm, Charles Perault, Jules Verne – toate au venit la timpul lor, dar nu au lipsit.
Reporter: Ce vă fascinează la o lectură ?
Nicolae Boaru: Am început să am o mare încredere în cuvânt, ca o materie fundamentală. Obişnuiesc sa spun adesea, că suntem alcătuiţi din timp şi logos.Cuvântul funcţionează în noi. Aşa cum s-a spus cuvântul însămânţează. Dacă eşti onest cu tine şi nu ai cum să fii onest când eşti liber şi nu ai cum să nu fii liber când citeşti cu bucurie, atunci cuvântul lucrează în tine, descoperind sau înfiinţând. Cuvintele descoperă şi înfiinţează. Când citeşti capeţi afecte noi sau găseşti trăiri. Eminescu, vorba Anei Blandiana, ne-a învăţat să iubim.
Reporter: Care sunt profesorii dragi sufletului dumneavoastră, care v -au marcat existenţa?
Nicolae Boaru: Mă pot considera un om norocos pentru că am avut marea şansă, de a-i avea la catedră pe Zoe Dumitrescu – Buşulenga, Şerban Cioculescu, Matei Călinescu, Alexandru Piru, mari profesori, scriitori şi critici literari, oameni „uriaşi” în opinia mea, de la care am învăţat foarte multe.
Reporter: Ce vă place să citiţi cel mai mult?
Nicolae Boaru: În acest moment mă consider un bun cititor, nu scriitor. Ca scriitor, pamfletul este preferatul meu. Avem nevoie de buni cititori. Un bun cititor se verifică simplu. Îi dai să citească Gellu Naum sau Virgil Mazilescu, poeţi care scriu fără semne de punctuaţie. În acest caz simţi fluxul ideii sau nu. Propun să facem acest mic test la bacalaureatul următor – să aibă posibilitatea să citească o strofă în vers alb – să vedeţi atunci ce dificultăţi au copiii foarte buni să citească o poezie. Din punctul meu de vedere poţi trăi fără lectură de poezie, dar nu poţi trăi fără poezie. Lectura intră şi deschide, comunică, leagă, adânceşte contactul cu muzica şi pictura.
Reporter: Puteţi să ne spuneţi cine a fost mentorul dumneavoastră?
Nicolae Boaru: Nevoia de mentori am simţit-o de la 18 ani. Cu acest prilej vreau să aduc un omagiu post-mortem lui Mircea Bruker. Pot spune că m-a crescut intelectual. La 20 de ani mi-a dăruit Benedetto Croce, cu o dedicaţie uluitoare – „tânărului meu coleg”. Fiu de profesor universitar, la rându-i a îmbrăţişat aceeaşi meserie, a fost fala ploieştenilor. El m-a dirijat o vreme, m-a încurajat în exerciţiul oratoriei. Gândiţi – vă că prin educaţia prin carte, am reuşit să scap de frică. Până la 9 ani băteam recordul mondial de viteză, alergând de frică, iar acum vorbesc în faţa a 2 – 3000 de oameni, aşa cum mi s-a întâmplat la Chişinău.
Reporter: La final vă rugăm să adresaţi un cuvânt cititorilor noştri.
Nicolae Boaru: Când ai o lectură bună, nu există plictis. Ai nevoie de acea punere în paranteză, pentru a te întoarce cu emoţie la ceilalţi de lângă tine. Cuvântul este un stăpîn, care munceşte mult şi o slugă, care devine de multe ori stăpână. Vă invit, dragi cititori, la lectură, pentru că atunci când citeşti te înlăcrimezi şi te bucuri, iar în momentul când simţi aceste lucruri simţi că emoţia este inteligentă – mintea mai caldă, inima puţin mai rece, mai înţeleaptă, cum spun Sfinţii Părinţi.
A consemnat: Monica BOSTAN
