De vorbă cu profesorul Nicolae Boaru

Inaugurăm astăzi seria de interviuri cu personalităţile marcante al Ploieştiului. Profesorul Nicolae Boaru, director al Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre.

Reporter: Domnule profesor, ca să parafrazez titlul unei emisiuni realizate de Domnia voastră la un post de televiziune local, vă întreb pentru început de unde aţi prins „dragul de carte”, de limba română?

Nicolae Boaru: În primul rând vreau pentru început să salut existenţa acestui site al „ştirilor de bine”. Eu nu zic că sunt neimportante ştiri de genul că, undeva a luat foc o casă sau că a avut loc nu ştiu ce accident, dar aceste ştiri sunt minore, nu se face presă numai cu nenorociri de acest gen. Revenind la întrebarea, pe care mi-aţi adresat-o, ţin minte că mi-a plăcut să citesc, mai mult decât atât îmi plăcea să mă audă şi ceilalţi cât de corect citesc. Ulterior a venit nevoia de a citi orice cărticică. Mă văd, scena cred că am mai povestit-o, într-o curte lungă-lungă, aparţinând unei mici burghezii a Ploieştiului, oameni cu o cultură medie – 11 clase, cum era atunci, sau 12 clase acum, părinţi care m-au îndreptat numai spre carte, carte, carte. În curtea aceea foarte lungă, lângă un garaj, în care în anii 50 se aflau două automobile americane, într-un nuc, cu picioruşele legănându-mă , având o trăistuţă cu de-ale gurii şi citind-citind de zor Jules Verne, în timp ce mama mă căuta pe sub nuc, asemenea mamei lui Creangă – mă şi mir că nu cădeam.

Reporter: Care au fost primele lecturi ale copilăriei? Citeaţi numai Jules Verne?

Nicolae Boaru: Îmi aduc aminte şi de primele lecturi. La orice vizită a prietenilor casei , mi se aducea câte o carte. Nu mai ţin minte, posibil Jules Verne. Nu am citit Creangă întâi. Am avut cărţile copilăriei, nimic altceva. Fraţii Grimm, Charles Perault, Jules Verne – toate au venit la timpul lor, dar nu au lipsit.

Nicolae Boaru: Am început să am o mare încredere în cuvânt, ca o materie fundamentală. Obişnuiesc sa spun adesea, că suntem alcătuiţi din timp şi logos.Cuvântul funcţionează în noi. Aşa cum s-a spus cuvântul însămânţează. Dacă eşti onest cu tine şi nu ai cum să fii onest când eşti liber şi nu ai cum să nu fii liber când citeşti cu bucurie, atunci cuvântul lucrează în tine, descoperind sau înfiinţând. Cuvintele descoperă şi înfiinţează. Când citeşti capeţi afecte noi sau găseşti trăiri. Eminescu, vorba Anei Blandiana, ne-a învăţat să iubim.

Reporter: Care sunt profesorii dragi sufletului dumneavoastră, care v -au marcat existenţa?