Anunţ: A crescut numărul ameninţărilor, în urma morţii lui Bin Laden. Anunţ 2: Foamete în Somalia. Anunţ 3: Poliţia… spray paralizant. Anunţ 4: Carteluri vicioase… Anunţ 5: Linii de croazieră caustice… Anunţ 6: Decădere socială… Anunţ 6: 65 de morţi. Anunţ 8: Avertizare de tsunami. Anunţ 9: Atacuri cibernetice. Anunţuri multiple: Războiul drogurilor. Distrugeri în masă. Tornadă. Recesiune. Implicit. Judecata de apoi. Egypt. Syria. Criză. Moarte. Dezastru. O, Doamne!

Peter Diamandis: Acestea sunt doar câteve secvenţe pe care le-am adunat în ultimele şase luni – ar fi putut foarte bine să fie în ultimele şase zile sau în ultimii şase ani. Ideea este că agenţiile de ştiri ne arată cu precădere subiecte negative pentru că la acestea minţile noastre sunt atente. Şi există un motiv foarte bun pentru asta. Fiecare secundă, din fiecare zi, simţurile noastre ne aduc în cale prea multă informaţie decât putem procesa în creier.

Şi pentru că nimic nu este mai important pentru noi decât supravieţuirea, prima staţie a tuturor datelor este o fărâmă străveche din lobul temporal numită amigdala. Acum amigdala este detectorul nostru de avertizare timpurie, detectorul nostru pentru pericol. Sortează şi cotrobăie prin toate informaţiile după ceva din mediu care ne-ar putea dăuna. Aşa că, având în vedere o duzină de ştiri, ne vom uita cu predilecţie la cele negative. Iar vechiul proverb din ziar care spunea: “dacă sângerează, conduce”, este foarte adevărat. Aşa că, dată fiind toată aparatura noastră digitală care ne aduce toate veştile proaste şapte zile pe săptămână, 24 de ore pe zi, nu este de mirare că suntem pesimişti. Nu este de mirare că oamenii cred că lumea se duce de râpă.

Dar poate că nu aşa stau lucrurile. Poate că, în schimb, distorsionarea cu care ne sunt prezentate lucrurile este cea care ne face să credem asta. Poate că imensul progres pe care l-am făcut în ultimul secol printr-o serie de împrejurări de fapt, ne grăbesc către momentul în care să avem potenţialul ca în următoarele trei decenii să creăm o lume a abundenţei. Acum, nu spun că nu avem problemele noastre – criza climatică, extincţia speciilor, apa şi penuria de energie – sigur că le avem. Iar ca şi fiinţe umane, suntem mult mai pregătiţi să anticipăm problemele cu mult înainte, dar, în cele din urmă, le dăm de capăt.

Aşa că, să ne uităm la ceea ce a fost acest ultim secol ca să ne dăm seama încotro ne îndreptăm. În ultima sută de ani, media speranţei de viaţă s-a dublat şi este chiar mai mare de atât venitul mediu pe cap de locuitor ajustat la inflaţie s-a triplat peste tot în lume. Mortalitatea infantilă a scăzut la un factor cu valoarea de 10. Adăugaţi la asta costul hranei, al electricităţii, al transportului, al comunicaţiilor care a scăzut de la 10 la 1000 de ori. Steve Pinker ne-a demonstrat că, de fapt, trăim în cele mai paşnice vremuri de până acum din istoria omenirii. Iar alfabetizarea la nivel mondial a trecut de la 25% la peste 80% în ultimii 130 de ani. Chiar trăim în vremuri extraordinare. Şi mulţi uită asta.

Şi avem aşteptări din ce în ce mai mari. De fapt, redefinim termenul de sărăcie. Gândiţi-vă la asta: astăzi în America, majoritatea oamenilor sub limita sărăciei au electricitate, apă, toalete, frigidere, televiziune, telefoane mobile, aer condiţionat şi maşini. Cei mai bogaţi baroni ai jafurilor din secolul trecut, împăraţii de pe această planetă, nu ar fi visat la astfel de lux.

La baza a multora dintre aceste lucruri stă tehnologia, şi de curând, tehnologiile cu o creştere exponenţială. Bunul meu prieten Ray Kurtzwell a arătat că orice instrument care devine o tehnologie de informaţie evoluează pe această curbă, conform Legii lui Moore, şi îşi vede performanţa de preţ i se dublează la fiecare 12 – 24 de luni. De aceea celularul pe care îl aveţi în buzunar este efectiv de un milion de ori mai ieftin şi de sute de ori mai rapid decât un supercomputer din anii ’70. Acum priviţi această curbă. Aceasta este curba lui Moore în ultima sută de ani. Vreau să observaţi două lucruri la această curbă. Primul: cât de lină este – în vremurile bune şi rele, în vreme de război şi pe timp de pace, recesiune, criză şi perioade de înflorire. Acesta este rezultatul computerelor mai rapide care sunt folosite să construiască alte computere şi mai rapide. Şi nu este încetinită de nici o provocare grandioasă a noastră. Şi la fel, deşi este reprezentată grafic printr-o curbă la stânga, este orientată în sus. Pe măsură ce tehnologia avansează mai rapid şi ea creşte mai repede.

Iar pe aceatsă curbă, în baza legii lui Moore, se află un set de tehnologii extraordinar de puternice care ne sunt la-ndemână. Cloud computing, ceea ce prietenii mei de la Autodesk numesc calcul infinit; senzori şi reţele; robotică; imprimare 3D, care este capacitatea de a democratiza şi distribui producţia personalizată în jurul planetei; biologie sintetică; combustibili, vaccinuri şi alimente; medicină digitală; nanomateriale; şi inteligenţă artificială. Vreau să spun, câţi dintre voi au văzut cum a câştigat “Jeopardy” computerul Watson de la IBM? Vreau să spun, a fost de poveste. De fapt, am răsfoit ziarele căutând cel mai bun titlu de ziar pe care-l puteam găsi. Şi ăsta îmi place: “Watson învinge oponenţi umani”. Jeopardy nu este un joc uşor. El ţine de nuanţele de limbaj uman. Şi închipuie-ţi dacă poţi, inteligenţa artificială ca şi cum ar exista pe norul informatic la dispoziţia oricărei persoane cu telefon mobil.

Acum patru ani, aici la TED, Ray Kurtzweil şi cu mine am pus bazele unei noi Universităţi numită Singularity University. (Universitatea Singularităţii) Şi predăm studenţilor toate aceste tehnologii noi, şi în special cum pot fi ele folosite ca să rezolve marile probleme ale umanităţii. Şi în fiecare an le cerem să înfiinţeze o companie, un produs sau un serviciu care să influenţeze pozitiv vieţile a un miliard de oameni într-o perioadă de zece ani. Gândeşte-te la asta, la faptul că, efectiv, un grup de studenţi pot afecta vieţile unui miliard de oameni, astăzi. Acum 30 de ani asta ar fi sunat ridicol. Astăzi putem arăta către zeci de companii care au făcut exact acest lucru.

Când mă gândesc la crearea abundenţei, nu este vorba despre crearea unei vieţi de huzur pentru toată lumea de pe planetă; ci este vorba de crearea unei vieţi plină de oportunităţi. Este vorba de a te ocupa de ceva ce se găseşte greu pe care să-l faci să existe din abundenţă. Vedeţi voi, sărăcia este contextuală, iar tehnologia este o forţă eliberatoare de resurse. Să vă dau un exemplu.

Aceasta este povestea lui Napoleon al III-lea la mijlocul anilor 1800. Este tipul din stânga. El l-a invitat la cină pe regele Siam-ului. Toate trupele lui Napoleon mâncau cu tacâmuri de argint, iar Napoleon însuşi folosea tacâmuri de aur. Dar regele Siam-ului, era hrănit cu tacâmuri de aluminiu. Vedeţi voi, aluminiul era cel mai preţios metal de pe planetă, şi valora mai mult decât aurul şi platina. Este motivul pentru care vârful monumentului Washington este confecţionat din aluminiu. Deşi aluminiul este 8.3 % din masa planetei, el nu se regăseşte ca şi metal pur. Este legat de oxigen şi de silicaţi. Dar a apărut electroliza care a făcut ca aliminiul să fie atât de ieftin încât îl folosim cu mentalitatea că îl putem arunca.

Haideţi să împingem această analogie mai departe. Ne gândim la penuria energetică. Doamnelor şi domnilor, ne aflăm pe o planetă care se scaldă în de 5000 de ori mai multă energie decât cea pe care o folosim într-un an. 16 TerraWatti de energie lovesc suprafaţa Terrei la fiecare 88 de minute. Nu este vorba că se găseşte greu, este vorba despre accesibilitate. Şi aici avem veşti bune. Pentru prima dată, în acest an costul energiei solare este jumătate faţă de cel al electricităţii generate prin sistem Diesel în India – 8,8 rupii faţă de 17 rupii. Costul energiei solare a scăzut cu 50 % anul trecut. Luna trecuta MIT a dat publicităţii un studiu prin care se arăta că până la finele acestei decade, în părţile însorite ale Statelor Unite, electricitatea solară va costa 5 cenţi kW/oră comparativ cu 15 cenţi ca medie naţională.

Şi dacă avem energie din belşug, avem de asemenea şi apă din belşug. Acum vorbim despre războaiele apelor. Vă amintiţi momentul în care Carl Sagan a întors nava Voyager către Pământ, în 1990, după ce a trecut de Saturn? A făcut o fotografie faimoasă. Cum se numea? “Un punct albastru deschis”. Pentru că trăim pe o planetă de apă. Trăim pe o planetă acoperită 70% de apă. Da, 97,5% este apă sărată, iar 2% este gheaţă, iar noi ne batem pentru peste o jumătate de procent din apa acestei planete, dar şi aici există speranţe. Şi apare tehnologia, nu peste 10, 20 de ani, ci chiar acum. Vine din urmă nanotehnologia, nanomaterialele.

Iar conversaţia pe care am avut-o cu Dean Kamen în această dimineaţă, despre marii inovatori DIY, aş vrea să v-o împărtăşesc – mi-a permis să fac asta – tehnologia lui se numeşte Slingshot şi mulţi dintre voi poate că aţi auzit de ea, este de mărimea unui frigider de dormitor. Este capabilă să genereze 1000 de litri de apă curată, bună de băut, pe zi din orice sursă – apă sărată, apă poluată, toalete – şi costă mai puţin de 2 cenţi pe litru. Dacă Preşedintele Cola Cola tocmai ce a fost de acord să facă un test important cu 100 de bucăţi în ţările în curs de dezvoltare. Şi dacă reuşeşte, iar eu am toată încrederea că va reuşi, Coca-Cola va implementa asta la scară globală în 206 ţări în jurul lumii. Acest tip de inovaţie, cu acest fel de tehnologie, care astăzi există.

Şi am văzut asta în telefoanele mobile. Dumnezeule, vom atinge o penetrare de 70% de telefoane mobile în ţările în curs de dezvoltare până la finele lui 2013. Gândiţi-vă la asta, că un Războinic Massai, care vorbeşte la un celular în mijlocul Kenyei are o mai bună comunicare mobilă decât a avut preşedintele Regan acum 25 de ani. Şi dacă el are un smartphone şi e pe Google, atunci are acces la mai multe cunoştiinţe şi la mai multă informaţie decât avea preşedintele Clinton acum 15 ani. Ei trăiesc într-o lume a informaţiei şi a abundenţei în comunicare pe care nimeni nu ar fi putut să o prezică. Mai mult de atât, lucrurile pentru care tu şi eu cheltuiam zeci şi sute de mii de dolari – GPS, filme şi imagini HD, biblioteci de cărţi şi de muzică, tehnologii penru diagnostic medical – acuma se dematerializează şi se demonetizează în cadrul unui telefon mobil.

Poate că cea mai bună parte a acestui lucru este ceea ce se preconizează pentru sănătate. Luna trecută, am avut plăcerea să anunţ împreună cu Qualcomm Foundation ceva numit premiul de 10 milioane de dolari al Qualcomm Tricorder X Punem în competiţie echipe din toată lumea să combine aceste tehnologii într-un telefon mobil la care să poţi vorbi, pentru că are inteligenţă artificială, la care să poţi tuşi, cu care să te poţi înţepa pentru analize. Şi pentru ca să câştige, trebuie să fie capabil să te diagnosticheze mai bine decât o echipă de doctori specialişti. Deci imaginaţi-vă acest aparat în mijlocul lumii în curs de dezvoltare, unde nu există doctori, 25% sunt bolnavi şi 1,3% este personal de îngrijire medicală. Când acest aparat depistează un virus ADN sau ARN pe care nu îl recunoaşte, apelează la CDC şi previne instalarea pandemiei.

Dar aici, aici este cea mai mare forţă prin care să facem viabilă o lume a belşugului. Eu o numesc miliardul care răsare. Liniile albe reprezintă populaţia. Tocmai am trecut de cifra de 7 miliarde pe Pământ. Şi, pentru că a venit vorba, cea mai bună protecţie împotriva exploziei demografice se face prin educarea oamenilor şi prin menţinerea sănătăţii. În 2010, aveam aproape 2 miliarde de oameni online, conectaţi. În 2020, de la 2 miliarde vom ajunge la 5 miliarde de utilizatori de Internet. Trei miliarde de minţi noi despre care nu am mai auzit până atunci se vor conecta la o conversaţie globală. Ce vor dori aceşti oameni? Ce vor consuma? Ce dorinţe vor avea? Şi decât să trecem printr-o criză economică, suntem pe cale să avem cea mai mare injecţie economică avută vreodată. Aceşti oameni reprezintă zeci de trilioane de dolari injectaţi în economia globală. Şi vor fi mai sănătoşi folosind Tricoder-ul şi vor fi mai educaţi folosind Academia Khan, şi prin folosirea efectivă a imprimării 3D şi a calculului infinit să devină mai productivi ca oricând.

Deci ce vor putea acele trei miliarde care acuma răsar, de membrii ai omenirii sănătoşi, educaţi şi productivi să ne aducă? Ce spuneţi despre un grup de voci pe care nu le-am mai auzit până acum. Ce spuneţi dacă ar da celor oprimaţi, oriunde s-ar afla ei, vocea prin care să se facă auziţi şi o voce prin care să acţioneze pentru prima dată? Ce vor aduce aceşti trei miliarde de oameni? Dar despre contribuţiile pe care nici nu le putem prezice? Un lucru important pe care l-am învăţat la X Prize este acela că, echipe mici, mânate de pasiunea lor, cu un obiectiv clar pot face lucruri extraordinare, lucruri pe care doar corporaţii mari şi guverne le puteau face în trecut.

permiteţi-mi să închei împărtăşindu-vă o poveste care mi-a plăcut foarte mult. Există un program, despre care unii dintre voi poate că aţi auzit. Este un joc numit Foldit. A apărut la Universitatea Washington din Seattle. Iar în acest joc in care indivizi pot lua o secvenţă de aminoacizi şi să descopere cum se va înfăşura proteina. Iar felul în care se înfăşoară îi dictează structura şi funcţiile. Iar asta este foarte important în cercetarea medicală. Iar până acum, era o problemă pentru un supercomputer.

Iar acest joc a fost jucat de profesori universitari ş.a.m.d. Şi efectiv, sute de mii de oameni au venit online şi au început să-l joace. Şi asta a dovedit că, de fapt, în zilele noastre, aparatura de recunoaştere a modelului uman este mai bună la înfăşurat proteine decât cele mai bune computere. Iar când aceşti indivizi s-au uitat a cui era cea mai bună înfăşurare a proteinelor din lume, ea nu aparţinea unui profesor de la MIT, nici unui student de la CalTech, era a unei persoane din Anglia, din Manchester, a unei femei, care în timpul zilei, era o secretară a unui director de clinică de reabilitare iar, noaptea, era cel mai bun înfăşurător de proteine din lume.

Doamnelor şi domnilor, ceea ce îmi dă o încredere enormă în viitor este faptul că acum avem mai multă putere ca şi indivizi să ne ocupăm de marile probleme ale acestei planete. Avem instrumentele prin această tehnologie exponenţială. Avem pasiunea unui inovator DIY. Avem capitalul unui techno-filantrop. Şi avem trei miliarde de minţi noi care vin online să lucreze cu noi ca să rezolve marile probleme, ca să facem ceea ce trebuie să facem. Ne aşteaptă ani extraordinari.

Vă mulţumesc.