Vrei sa-i cunosti povestea gimnastei Corina Ungureanu? Du-te la AFI pe 29 August

Vrei sa-i cunosti povestea gimnastei Corina Ungureanu? Du-te la AFI pe 29 August

Sâmbătă, 29 august 2015, începând cu orele 12:00, cunoscuta gimnastă Corina Ungureanu, fosta campioană mondială și europeană la gimnastică, medaliată cu aur la turneele finale de la Lausanne, Tianjin și Sankt Petersburg, va organiza un eveniment dedicat în fața librăriei Cărturești din incinta AFI Palace Ploiești, pentru a-și promova cartea autobiografică “Povestea mea”. Această acțiune are ca scop susținerea Asociației AFTER, organizație non-guvernamentală care se ocupă de promovarea și susținerea mișcării sportive. În acest scop, o parte din veniturile obținute în urma vânzării cărții va merge către asociație.  

Totodată, evenimentul va coincide cu aniversarea gimnastei, care își va sărbători ziua alături de invitații speciali și de către cei care vor veni să o susțină. Pe perioada desfășurării evenimentului, vor avea loc o serie de momente speciale, inclusiv demonstrații sportive făcute de către grupa de gimnaste antrenate de Corina Ungureanu, Ana Maria Tămărjan campioană europeană și medaliată olimpic la gimnastică, precum și Adriana Tămărjan.

“Povestea Mea este o carte despre ce înseamnă sportul de performanță, despre bariere și oportunități, despre mirajul clipelor când ești pe podium, despre emoție și sentimentul retragerii după ce îți închei viața de sportiv, despre cât de greu este să faci performanță la noi în țară. Evenimentului nu este despre mine, ci despre încurajarea gimnasticii locale. Îmi doresc foarte mult ca junioarele noastre să aibă ocazia să pășească pe marile podiumuri internaționale, să îndrăznească să viseze la clipa în care vor duce numele României pe cele mai înalte culmi. În momentul de față, gimnastica locală se confruntă cu o serie de probleme de ordin financiar și consider că fiecare dintre noi putem contribui puțin pentru sprijinirea acestui sport.”,  a declarat gimnasta Corina Ungureanu.

Așadar, cei care doresc să o întâlnească pe Corina Ungureanu și să îi afle povestea, sunt invitați sâmbătă de la orele 12:00 în AFI Palace Ploiești.

Poieșteanca Corina Ungureanu este o gimnastă  de talie mondială, care a avut activitate competițională internațională între anii 1993 și 1999. A fost membră a echipei de gimnastică artistică a României, alături de care a câștigat de două ori titlul mondial și a fost campioană europeană la sol în 1998.

(210)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.