Toma T. Socolescu

Toma T. Socolescu (n. 20 iulie 1883, Ploiești — d. 16 octombrie 1960, București) a fost un important arhitect român, reprezentant al arhitecturii autohtone de la începutul secolului al XX-lea până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Și-a consacrat întreaga viața dezvoltării județului Prahova și, în special, a orașului Ploiești, contribuind totodată la viața culturală a României.

Biografie

Schiţă a unei faţade. Fragment din caietul de schiţe al lui Toma T. Socolescu.

Născut într-o renumită familie de arhitecți care a marcat arhitectura românească modernă până la al Doilea Război Mondial, Toma T. Socolescu a lăsat în urma sa un important patrimoniu, reprezentat de construcții notabile, dar și de o literatură bogată despre evoluția arhitecturii autohtone. În prezent, numele său este un punct de referință în domeniul artei și al arhitecturii, iar multe din construcțiile realizate după planurile sale sunt clasate drept monumente istorice.

Educația și călătoriile în străinătate

Fiu și nepot de arhitecți, a urmat cursurile Liceului ”Sfinții Pentru și Pavel” din Ploiești, continuându-și studiile la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București, numită la acea vreme Școala Națională Superioară de Arhitectură, unde a fost elevul lui Ion Mincu (cel mai important nume în arhitectura românească de sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea). În iunie 1911, și-a obținut, cu rezultate foarte bune, diploma (numărul 42) de arhitect, având specializarea în arhitectura civilă, religioasă și arheologie românească. Va reveni în cadrul instituției între 1927 și 1947, de data aceasta ca profesor de teorie a arhitecturii.

Călătoriile sale la Viena (Imperiul Austro-Ungar), Constantinopol și Budapesta în 1913 și, mai ales, în Italia (intre 15 decembrie 1923 și 20 februarie 1924, iar apoi în ianuarie 1937) și Franța au reprezentat momente esențiale în viața sa. În timpul acestor călătorii vă găsi elemente pe care le va îmbină în concepția sa arhitecturală materializată în România.

A participat în mod activ la campaniile militare din cadrul primei conflagrații mondiale. A fost încorporat în 1916 în cadrul regimentul 47 de infanterie, a fost trimis în scurt timp la regimentul feroviar din București și, în final, detașat la Grupul Apărării Dunării. Alături de alți arhitecți și ingineri, a avut misiunea să distrugă podurile în timpul retragerii în Moldova. De asemenea, a construit centre medicale și instalații sanitare, în momentele în care tifosul exantematic făcea ravagii în sânul armatei române.

Prima sa experiență va fi postul de proiectant la Poșta Centrală din București între 1904 și 1905. Va fi apoi angajat din nou, pe un post similar, într-un mare atelier de arhitecți care trebuiau să construiască infrastructura necesară Expoziției Generale Române din 1906 de la București. Evenimentul a fost organizat de către guvernul conservator român în onoarea celor 40 de ani de domnie a Regelui Carol I al României. Această oportunitate i-a permis să intre în contact cu mari artiști și arhitecți ai epocii și a avut un impact decisiv asupra carierei sale ulterioare.

Realizări arhitecturale și urbanistice

Toma T. Socolescu a fost unul din reprezentații și un entuziast promotor al stilului arhitectural național românesc, fiind în mod special inspirat de către stilul brâncovenesc. A depus eforturi pentru îmbunatățirea aspectului orașului Ploiești și pentru construirea clădirilor publice în tot județul Prahova. Pasionat de arheologie, a studiat și s-a implicat în conservarea clădirilor vechi și a bisericilor, publicând de asemenea studii și cercetări în acest domeniu.

Schiţă de faţadă. Extract din caietul de schiţe al lui Toma T. Socolescu

El a jucat un rol important în conducerea Societății Arhitecților Români și a participat constant la viața culturală și socială a orașului său natal. A deținut chiar și funcția de primar al Ploieștiului în perioada decembrie 1919 – martie 1920. Componenta artistică arhitecturală a fost pilonul artei sale.

El a rămas foarte critic la adresa arhitecturii care nu avea legătură cu artă, în special cu cea tradițională românească. Creșterea puternică a numărului studenților la arhitectură fără niciun talent artistic necesar pentru această carieră era, în opinia sa, o greșeală. În memoriile sale, el critică arhitecții moderni din anii 1920-1940 care, conform concepțiilor sale, neglijau bazele artistice ale profesiei de arhitect. De asemenea, el denunța proiectele în care numai factorul spațial era luat în considerare. Tot el sublinia și lipsa de igienă a caselor construite în perioada 1930-1950 în România, în timp ce în Franța, Austria sau Germania se înregistrau progrese notabile în acest aspect. A fost împotriva căutării profitului rapid și a speculațiilor imobiliare care duceau la apariția unor construcții mediocre și lipsite de identitate; Scrierile sale au ecou și în prezent.

În 1937, la pagina 72 (Ultimul paragraf din încheiere) a studiului său despre arhitectură din Ploiești, Toma T. Socolescu scria:

Trăim azi o epocă confuză, când se pare că nimeni nu știe ce vrea și de aci acest haos de construcții zise moderne, rezultate ale unei epoci când știința, calculul ingineresc, cași superficialitatea cunoștințelor arhitectonice, au luat înaintea frumosului consacrat și cultivat în lungul șir de veacuri care ne preced, – standardizând totul și creând astfel opere de civilizație rece și greoaie, pe ruinele celor de cultura, pe care ni le-a dat tradiția și geniul acestui popor trăit în cultul frumosului.
În Ploiești

Primar al orașului Ploiești imediat după războiul din 1916-1918, având în același timp și funcția de arhitectul șef, el a trebuit să se descurce cu toate probleme grave de aprovizionare a orașului. Tot el va fi, în linii mari, creatorul proiectului de lărgire a suprafeței intravilane, incluzând astfel rafinăriile aflate la periferie și, în acest mod, permițând orașului să beneficieze de taxele pe care acestea le plăteau. Bugetul s-a triplat și a putut ajunge la un nivel care a permis materializarea unor proiecte de infrastructură necesare unei mare localități. A avut în plan schimbări majore în oraș, inclusiv construirea unor Hale Centrale, punându-și în valoare cunoștințele sale de urbanism. Toate proiectele edilitare care nu au fost finalizate în timpul scurtului său mandat, s-au realizat în timpul succesorilor săi.

În timpul vieții sale a contribuit la îmbunatățirea orașului Ploiești, atât din punct de vedere al igienei, cât și în ceea ce privește planificarea urbanistică. Între 1932 și 1935, în colaborare cu arhitecții Ion Davidescu și S. Vasilescu, a dezvoltat un plan de sistematizare a orașului. Acest plan, avea ca scop mărirea ponderii spațiului verde, îmbunătățirea traficului auto și feroviar și, în general, dezvoltarea organizată a orașului. Planul prevedea modul de dezvoltare urbană și densitatea optimă a populației, spațiul alocat instituțiilor publice și culturale, școlilor și parcurilor. Detalia, de asemenea, regulile care defineau ceea ce azi se numește plan de dezvoltare urbanistică. Proiecte de sistematizare a întocmit și pentru localitățile Câmpina și Mizil din județul Prahova.
. Aceste proiecte au fost aplicat până în 1945 când comuniștii au preluat controlul administrației locale. De subliniat este faptul că acest plan nu avea nimic în comun cu demolările masive implementate de către comuniști în procesul numit «sistematizare».

Primăria din Păuleşti în 1939.

Primăria din Păuleşti în 2009.

Şcoala T. T. Socolescu.

În Păulești

S-a implicat, de asemenea, în viața comunei Păulești de când s-a stabilit în acea localitate, în 1927. A fost primar între februarie 1938 și ianuarie 1945, mandat întrerupt de către regimul național-legionar între noiembrie 1940 și februarie 1942. Al doilea mandat a fost încheiat de către comuniști în ianuarie 1945. A construit în 5 ani și jumătate aproape toate clădirile, podurile și monumentele publice. Toma T. Socolescu s-a implicat în amenajarea peisagistică a diferitelor spații, exemple în acest sens fiind parcul local numit ” Parcul cu castani ” sau bulevardul cu castani care traversează parcul și duce la cimitirul local.

A sperat că poate fi amenajat și un parc de recreere alături de un eleșteu în această zonă, pentru a oferi ploieștenilor (Păulești este situat la numai 7 km de Ploiești) un vast spațiu verde. Acest proiect a fost demarat în jurul anului 1930 fără a fi finalizat până la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. A fost reluat în 1995, sub numele de ” Parc Pădurea Păulești „. După multe dispute juridice între autorități și firma care construia facilitățile, proiectul a fost oprit și re-activat în iulie 2007. Lucrările au fost reluate în 2009. În 2007, în semn de recunoștință pentru efortul depus de arhitect, școala locală a fost redenumită ” Arhitect Toma T. Socolescu „.

Lucrări culturale și artistice

În 1919, fiind în funcția de arhitect-șef al județului, a luat inițiativa fondării unui Muzeu Regional de Etnografie și Artă Religioasă în județul Prahova, într-un imobil vechi, datând din secolul al XVIII-lea : casa negustorului cazangiu Hagi Prodan.

Schiță de balcon. Extract din caietul de schițe al lui Toma T. Socolescu.

Dupa lansarea unui apel public și a unei subscripții reușite, el a adunat din tot județul, cu ajutorul preoților și învățătorilor, numeroase piese de artă de însemnată valoare. Muzeul va fi înzestrat cu mobilă, îmbrăcăminte și icoane uitate în podurile și mansardele din regiune., la vremea aceea președintele Comisiei Monumentelor Istorice, va adăuga la colecția existentă și alte piese cu valoare istorică. Păstrate la subsolul Prefecturii din Ploiești în perioada 1940 – 1944, obiectele de mobilier și de patrimoniu ale muzeului au fost pierdute sau furate în perioada comunistă. Acestea vor fi înlocuite de altele, strânse de către Profesorul Nicolae Simache, la acest demers contribuind și arhitectul. Muzeul este cunoscut astăzi sub numele de Muzeul de Târgoveț din Secolul al XVIII-lea – al XIX-lea.

Tot Toma T. Socolescu, bazându-se parțial pe o subscripție publică, a pus bazele în 1921 Bibliotecii Populare Nicolae Iorga , care inițial își avea sediul în aripa dreapta a Palatului Băilor. Din funcția de Șef al comitetului de gestiune, el a continuat să mărească patrimoniul bibliotecii. În acel imobil, la parter, el a înființat o galerie de artă, prin achiziționarea de reproduceri ale unor operele ale artiștilor din Europa vestică, ca de altfel și a unor tablouri originale în ulei sau acuarele ale unor pictori români. Biblioteca, inaugurată pe 20 martie 1921, avea inițial 1250 de volume. În 1937, înregistra peste 11 000 de cărți și mai mult de 3500 de publicații disponibile pentru cei 8000 de cititori înregistrați.

Alături de un grup de intelectuali din Ploiești precum avocatul, colecționarul și politicianul Ion Ionescu-Quintus sau istoricul Dumitru Munteanu-Râmnic, și beneficiind de suportul prietenului Nicolae Iorga, el a pus bazele Muzeului de Artă din Ploiești în noiembrie 1931. A creat o bibliotecă și un muzeu la Păulești. Biblioteca există și în prezent, dar lipsită de lucrările sale, ca de altfel și de un tablou semnat de Toma Gh. Tomescu .

A pictat mai multe tablouri în acuarelă având un oarecare succes. Printre prietenii săi apropiați se afla și pictorul român Toma Gh. Tomescu din Vălenii de Munte, din județul Prahova, pentru care va construi o casă în acel sat, între 1926-1927. Toma T. Socolescu își răscumpăra multe din lucrările sale pe care apoi le va dona Muzeului orașului Ploiești.

Perioada comunistă

Membru al unei importante familii românești, fost lider politic din județul Prahova, Toma T. Socolescu a refuzat să intre în organizația comunistă a arhitecților, ceea ce a dus la etichetarea sa ca dușman al poporului, fiind apoi amenințat, șantajat și hărțuit de autoritățile comuniste. Averea și proprietățile sale au fost confiscate sau furate în anii 50 de către Securitate și de către administrația locală comunistă. Familia sa, ca de altfel majoritatea familiilor din elita societății românești, a suferit în special din această cauză. Având interdicție de a mai profesa ca arhitect, el a fost evacuat din casa sa din Păulești pe 21 februarie 1952 și se va muta cu fiul său Toma Barbu Socolescu în București. Familia Socolescu a fost hărțuită de Securitate până aproape de moartea arhitectului, în 1960. Fără vreun venit, și fiindu-i refuzată o pensie decentă de către autoritățile comuniste, el avea să lucreze până la vârsta la 74 de ani la Institutul de Construcții și Planificare Urbanistică (ISPROR). Din 1953, a fost detașat la departamentul monumentelor istorice (ICSOR) timp de 4 ani, unde a lucrat la restaurarea mai multor situri de la Mănăstirea de la Brebu (Prahova), castelul Huniazilor din Timisoara, biserica Sfânți Împărați Constantin și Elena din Târgoviște, bisericile din Ploieștiori, Prahova , Herești-Ilfov și a altor biserici gotice din Transilvania. Pe 12 februarie 1957, a fost pensionat, având o remunerație redusă. În ciuda adversităților și a dificultăților, Toma T. Socolescu a luptat până în ultima zi pentru apărarea concepției sale legată de arhitectură.

Moștenirea

Toma T. Socolescu este studiat în continuare la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și este considerat a fi un punct de referință în arhitectura din România. Toma T. Socolescu face parte din galeria oamenilor care au dat României și în special ale județului Prahova, modernismul structurii sale urbane și a unei frumuseți care a fost remarcată până la finalul perioadei interbelice.

În ciuda rolului său său în cultura și societatea românească, nu există astăzi în Ploiești sau în București vreo referință vizibilă la personalitatea lui Toma T. Socolescu. O acțiune de comemorare a 50 de ani de la moartea arhitectului (inclusiv dezvelirea unui bust vizavi de hale) urmează a fi desfășurată în 2010, la Ploiești. Există totuși o în Ploiești Liceul Toma N. Socolescu[ (numit după tatăl său) și o stradă omonimă, iar în capitală există un colegiul tehnic de arhitectură și lucrări publice ce îi poartă numele unchiului său (Colegiul Ion N. Socolescu).

Prietenul său Ion Ionescu-Quintus la conacul din Păuleşti, în jurul lui 1930.

O parte din operele sale au fost distruse parțial de către bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, în special în Ploiești], dar mai ales de către regimul comunist și în special de Ceaușescu care a urmărit ștergerea tuturor urmelor sufletului și a arhitecturii românești prin procesul de sistematizare. Obiectivul era ca toată populația să trăiască în același tip de locuință – blocuri (imobile similare, fără formă estetică). Asemeni tuturor proprietăților și obiectelor de valoare confiscate de către statul român în perioada comunistă, o parte a proprietăților sale au fost returnate într-o stare avansată de degradare.

Casa sa din Păulești a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice după 45 de ani de abandon și neglijență din partea statului. Construită de către un alt arhitect și fără să aibă vreo legătură cu stilul Socolescu, ea a fost returnată descendenților într-o stare foarte degradată. Lipsită de domeniul său inițial, ca de altfel și de plantele și de grădina amenajată de arhitect, ea și-a pierdut esența frumuseții sale originale și armonia sa.

Alături de familie şi de prieteni la conacul din Păuleşti în 1937.

Casa sa din Ploiești, după ce a suferit puternice distrugeri la bombardamentele anglo-americane din 1944, a fost naționalizată în 1950 și desfigurată de către o reabilitare care nu a ținut cont de stilul original de construcție. A fost returnată familiei în 2006.

Cele mai multe din proiectele și clădirile reușite din Ploiești, inclusiv unele construite de către Toma T. Socolescu, tatăl sau Toma N. Socolescu sau de către unchiul Ion N. Socolescu, au fost distruse de către regimul comunist, sub pretextul avariilor înregistrate la cutremurul din 1940 și mai ales la seismul din 1977. Desfigurat din cauza politicii de tabula rasa, orașul a păstrat numai o mică parte din patrimoniul său arhitectural și istoric.

Din 1949, Toma T. Socolescu și-a dedicat o parte din timpul său redactării memoriilor sale. El a continuat să scrie până în ultimul an al vieții sale, în 1960. După mai mult de 50 de ani de neglijență din partea diferitelor instituții române, inclusiv Universitatea de Arhitectură din București, familia sa a publicat în România, în 2004, o primă parte a memoriilor sale (de altfel, singura parte pe care arhitectul o terminase de redactat), acoperind perioada de la nașterea sa până în anul 1924. O altă lucrare, mult mai importantă, Fresca arhitecților care au lucrat în România în epoca modernă de la 1800 la 1925 a fost finalizată în 1955 și publicată în 2004[20]. Cele două cărți sunt disponibile la Biblioteca Națională a României, ca de altfel și la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. Biblioteca Centrală Universitară din București și British Library au de asemenea câte un exemplar al Frescei. În Franța, Amintiri pot fi consultate la Biblioteca Naţională şi Universitară din Strasbourg. Materialul său referitor la arhitectura ploieșteană: Arhitectura în Ploiești, studiu istoric, publicat în 1937, a fost premiat de Academia Română[21] și este disponibil la Bibliothèque nationale de France.
Funcții oficiale, demnități publice și titluri

  • Profesor de teoria arhitecturii la Școala Națională Superioară de Arhitectura din București între 1927 și 1947.
  • Architect șef al județului Prahova între 1919 și 1920.
  • Primar al orașului Ploiești între decembrie 1919 și martie 1920.
  • Consilier municipal al orașului Ploiești de la 10 martie 1926 până pe 20 martie 1929, în timpul mandatului de primar al lui Ion Georgescu Obrocea.
  • Deputat de Prahova în timpul guvernării lui Nicolae Iorga, între 19 aprilie 1931 și 6 iunie 1932, din partea Partidului Naționalist-Democrat.
  • Primar al localității Păulești din februarie 1938 până în noiembrie 1940, iar mai apoi din februarie 1942 până în ianuarie 1945].
  • Membru al ordinului Coroana României în grad de ofițer, conferit în urma unui decret al M.S. Regele Ferdinand I al României în 1925.
  • Membru al en:Rotary Club din Ploiești între 1936 și 1940.
  • Președintele fundației culturale Nicolae Iorga în anii 1930.
  • Membru al comitetului de selecție al revistei române de arhitectură: Arhitectura.
  • Membru al Societății Arhitecților Români, apoi din 1953 al Uniunii Arhitecților din Republica Socialistă România.

Nicolae Iorga, marele istoric și prieten al lui Toma T. Socolescu, a găsit strămoși ai familiei Socol printre întemeietorii localității Făgăraș. În jurul lui 1846, 5 frați Socol pleacă din Berivoiul-Mare, din Țara Făgărașului, unde numele ‘Socol’ este larg răspândit și se stabilesc în Muntenia.

Se spune că un urmaș al lui ‘Socol’ ar fi venit în Muntenia care includea regiunea Târgoviște, zona natală a familiei Socol, chiar lângă Târgoviște găsindu-se Valea lui Socol și două moșteniri religioase de la Cornești și Răzvadu de Sus[a 3]

.

Unul dintre acest 5 frați este arhitectul Nicolae Gh. Socol (?? – mort în 1872). El s-a stabilit în Ploiești și s-a numit pe sine însuși ”Socolescu”. Căsătorit cu Ioana Săndulescu, a avut 4 băieți, dintre care 2 au devenit arhitecți: Toma N. Socolescu și Ion N. Socolescu, Toma T. Socolescu este unul din fii lui Toma N. Socolescu.

Concursuri de arhitectură

Practicând arhitectura ca profesie, el a obținut numeroase premii la concursurile în domeniu:

  1. Premiul întâi pentru două subiecte diferite: planurile unei mici biserici de lemn cu o singură turlă și planurile unei alte biserici mai mari și cu mai multe turle, Pantocratorul, 1907.
  2. Premiul întâi pentru concursul pentru unificarea fațadelor palatelor a două ziare naționale: Adevărul și Dimineața, competiție la care au participat, în 1914, peste 30 de arhitecți. Proiectul lui Toma T. a fost publicat în paginile ziarului Dimineața ca de altfel și în revista Arhitectura în 1916 și 1924. Materializarea nu a mai fost posibilă din cauza izbucnirii Primului Război Mondial. O fațadă, dar care nu avea nimic în comun cu acest proiect, a fost ridicată în anii 1920.
  3. Premiul doi pentru proiectul Școlii Normale din Buzău, în 1907. Primul premiu nu a fost acordat deoarece numai doi arhitecți au participat la acest concurs.
  4. Premiul întâi la concursul pentru Palatul Primăriei Municipiului București. Proiectul a fost publicat în revista Arhitectura în 1925.
  5. Premiul întâi la concursul pentru clădirea Creditul Prahovei din Ploiești, în 1923. Imobilul a fost construit. Proiectul a fost publicat în revista Arhitectura în 1926.
  6. Premiul întâi la concursul pentru Palatul Muncii din Ploiești. Lucrarea nu s-a materializat.
  7. Premiul întâi la concursul pentru Palatul Camerei de Comerț și Industrie din Ploiești, în 1907. Proiectul a fost parțial realizat. Instituția a fost suprimată de către comuniști în 1949, după 84 de ani de existență, iar clădirea a fost demolată mai târziu.
  8. Premiul întâi la concursul pentru cazinoul rafinăriei Astra Română din Ploiești, probabil din 1937. Proiectul a fost publicat în revista Arhitectura, în numărul din iulie – octombrie 1937.
  9. Premiul întâi la concursul pentru Halele localității Predeal.
  10. Premiul întâi la concursul pentru Catedrala ortodoxă din orașul Târgu Mureș. Edificiul a fost construit, dar după planurile unui alt arhitect, care pierduse inițial concursul.
  11. Două premii întâi la concursuri pentru biserici sătești, de diferite tipuri arhitecturale.

Realizări arhitecturale importante

La Ploiești

  • Palatul Școalelor Comerciale, pe fosta Calea Oilor, devenită actualmente strada Gheorghe Doja. Imobilul se găsește la numărul 98. Din 1948 este folosit de către liceul Ion Luca Caragiale. Clădirea a fost realizată între 1924 și 1932, fiind clasată ca monument istoric[18].

Palatul Şcoalelor Comerciale devenit liceul Caragiale după 1948.

  • Casa Corpului Didactic Primar. Clădirea se află pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 8. Construită în jurul anului 1925, a rezistat în ciuda gravelor stricăciuni provocate de cutremurele din 1940 și 1977. Nu mai este localul corpului didactic de mult timp. Naționalizată de către regimul comunist în 1962, a fost recuperată de Liga Sindicatelor Libere din Învățământ Prahova într-o stare avansată de degradare[ ,schimbându-și apoi de mai multe ori proprietarul. Din anul 2010 a intrat intr-un proces de reabilitare, estimat să dureze 2-3 ani, iar la finalul lucrărilor clădirea va fi transformată în policlinică. Clădirea este clasată drept monument istoric .

Vechea Casă a Corpului Didactic Primar din Ploieşti sau Casa Corpului Didactic.

  • Un han țărănesc, azi inclus într-un spital, în bariera Bucov.
  • Palatul de Justiție, în colaborare cu arhitectul francez E. Doneaud. Acest edificiu a devenit mai apoi Palatul Culturii. Afectat puternic de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, el a fost consolidat în anii 1980. Restaurarea sa a fost reluată în 2006, iar procesul nu s-a finalizat nici în 2010. Palatul este încadrat ca monument istoric.

Palatul de Justiţie, devenit Palatul Culturii.

  • Halele Centrale, o realizare capitală, care și-a pus amprenta asupra orașului. Construcția s-a bazat pe cele mai moderne principii de igienă și logistică, făcând la acea vreme un larg ecou în Europa. Arhitectul a efectuat un voiaj de studiu prin Europa înainte de a realiza proiectul și încă două în timpul implementării. A studiat cu precădere halele din Geneza și Basel (Elveția) și cele din Stuttgart, Frankfurt, Leipzig, Munchen și Breslau (Germania). Și-a completat studiul prin vizitarea zonelor alimentare din halele din Berlin, a halelor din Reims, Dieppe și Lyon din Franță, a halei de fructe din Milano (Italia) și, nu în ultimul rând, a halelor din Budapesta (Ungaria). În articolul scris pentru revista franceză La Contruction Moderne, în septembrie 1936, Toma T. Socolescu oferă detalii despre proiect, despre scopul său și despre facilitățile pe care le va avea ansamblul. Halele din Ploiești au devenit un simbol al orașului . Parțial afectate de bombardamentele anglo-americane din 1943-1944, Halele Centrale au fost reconsolidate în anii 1980. Arhitectura sa originală, modernă pentru anii 1930, urmărind frumusețea și armonia formelor, a fost remarcată în întreaga Europă. Realizarea acestui proiect a fost însă foarte aproape de eșec, din cauza unei schimbări făcută de primarul Obrocea care, în 1929, a acordat în mod abuziv unei alte companii responsabilitatea de a întocmi planurile și construcția, în ciuda faptului că exista deja un contract semnat între arhitect și primărie, încă din 1913 (în mandatul lui Scarlat Orăscu). Toma T. Socolescu a depășit acest impediment, beneficiind și de serviciile prietenului său, avocatul Grigore Ivănceanu. Ansamblul construcției este clasat monument istoric. În 27 februarie 1936, arhitectul a depus un proiect de construire a unei hale de vânzare en-gros, proiect care nu va mai fi niciodată realizat.

(374)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailFacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
  1. Multe din informatiile articolului sunt luate din cartea
    ,,COLUMNE PESTE TIMP.Profesorul Toma T Socolescu 1883-1960”,autori N.Dumitrescu
    si C.Ilie,aparuta la Editura Ploiesti-Mileniul ||| ,din Ploiesti,in octombrie 2010.Are 513 pag.
    si merita citita.

    Reply
  2. Chrsitophe Brajon 24/06/2011, 08:08

    NU.
    Este un articol Wikipedia, sursa sunt indicata. Articol a fost redactat si actualizat înainte din apariţia cărţii „COLUMNE PESTE TIMP.Profesorul Toma T Socolescu 1883-1960″….
    Sursa principala sunt arhiva familiei Brajon-Socolescu, arhiva nationala din Prahova, Amintiri lui TTS, Monografia lui Sevastos si multa articole presei.
    carta „COLUMNE PESTE TIMP.Profesorul Toma T Socolescu 1883-1960” NU A FOST FOLOSIT (pina acum).
    Autor. Christophe Brajon.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.