Tinerii voluntari din Prahova participa la zilele EUROSCOLA



Sursa foto: http://www.liccuza.ro

Un grup de 24 de elevi ai Colegiului Naţional ,,Alexandru Ioan Cuza”, din Ploieşti, însoţiţi de doi profesori, vor participa la Zilele Euroscola, în Parlamentul European din Strasbourg, Franţa, în data de 16 Martie 2012, ca recunoaştere a iniţiativei de a derula o acţiune de voluntariat privind ecologizarea.

În anul şcolar 2011-2012, elevi ai Colegiului Naţional ,,Alexandru Ioan Cuza”, din Ploieşti, au luat parte la programul Euroscola, un proiect de voluntariat organizat de Parlamentul European de la Strasbourg, aflat la cea de-a patra ediţie. Proiectul de participare a liceului prahovean la concurs a avut ca temă ecologia şi a constat în demararea unor acţiuni de ecologizare a mai multor zone din Ploieşti, prin colectarea deşeurilor reciclabile, în cadrul campaniei ,,Vrem Verde”.

Datorită sârguinţei de care au dat dovadă în împlinirea cu succes a acestei acţiuni remarcabile, cei 24 de tineri prahoveni au reuşit să se claseze pe locul 4 la nivel european. Astfel, echipa de participanţi din Ploieşti se numără printre primele zece echipe din concurs care vor avea ocazia de a petrece o zi în Parlamentul European, într-un schimb de experienţă şi de opinii despre Europa, în cadrul unor dezbateri pe diverse teme propuse de organizatori.

Cadrele didactice care au coordonat întreaga desfăşurare a proiectului se declară mulţumite de rezultatele obţinute şi au ca obiectiv participarea şi în viitor la programul Euroscola.

Barbu Alexandra

(76)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.