Tinerii întreprinzători vor putea depune începând de astăzi cereri pentru finanţare nerambursabilă de până la 10.000 de euro. Tot astăzi, Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism deschide şi înscrierea pentru programul de susţinere a femeilor manager din firmele mici şi mijlocii.
Debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, pot să depună online cererile începând cu data de 10 martie, ora 10.00, până la epuizarea bugetului, în valoare da 21 milioane de lei, potrivit datelor publicate de Departamentul pentru IMM-uri, mediul de afaceri şi turism, potrivit Mediafax.
Tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare.
De asemenea, Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii va garanta pentru creditele contractate de firmele înfiinţate de tineri în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri si Turism, cu până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, în limita sumei de 80.000 euro, echivalentul în lei.
Mai mult, beneficiarii programului vor fi scutiţi de la plata contributiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 (patru) salariaţi, angajati pe perioada nedeterminata. Tot astăzie va fi deschisă înscrierea online pentru programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în randul femeilor manager din sectorul IMM-urilor. Înscrierile se pot face până pe 16 martie, ora 20:00.
Programul finanţează implementarea celor mai bune planuri de afaceri depuse de femeile antreprenor, valoarea alocaţiei financiare nerambursabile fiind de maxim 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA) şi nu poate depăşi suma de 41.500 lei/beneficiar. Bugetul programului pentru anul 2014 este de 500.000 lei şi se estimeazaăacordarea de ajutor unui numar de minimum 12 beneficiari.
Sursa: wall-street.ro
Monica BOSTAN