Steaua Mizil, echipa de handbal a oraşului Mizil.

Clubul s-a înfiinţat  în anul 1993. A avut o perioadă în care a stagnat, până în anul 2010. Tot în 2010 echipa a fost înscrisă într-un turneu regional de tip turneu, caştigand primele 3 meciuri disputate, însă dupa aceea celelalte echipe s-au retrras  din diverse motive. Atunci antrenori erau Rusoiu Cornel şi Zizea Fane. Până în anul 2010 echipa a fost  sponsorizată  de către Uzina MFA,  şi începând cu anul 2010 sponsorizarea a fost preluată de către Primaria Mizil, ca în prezent Steaua Mizil sa fie sponsorizată tot de Uzina MFA.  Începând cu anul 2011, Steaua Mizil joacă într-un campionat de tip turneu de junior 3, fiind una din cele mai grele grupe din ţara noastră. În acest turneu sunt 6 echipe, fiecare fiind obligată să organizeze turneu, să fie gazdă. Se joacă timp de 3 zile, toate echipele disputând meciuri între ele şi acumulând puncte, care la final se vor aduna şi se vor stabili locurile echipelor. Se situeaza pe locul 5, primele locuri fiind ocupate de  Odorheiul Secuiesc, locul întâi, si Făgăraş, locul secund. Echipa mare este, de fapt echipa de junior 2 avandu-l ca antrenorul pe Constantin Cazacu, director MFA. Jucătorii sunt marea majoritate elevi de liceu, dar şi de clasa a 8-a, precum: Mihai Mureşanu, Ciubotaru Eduard, Chiva Mădălin.  Week-end-ul trecut a avut loc un turneu la Ploieşti, unde echipa mizileană a reuşit să învingă echipa ploieşteană, CSM Ploieşti, si echipa celor din Sfântul Gheorghe. În Mizil s-a înfiinţat şi un centru de juniori unde copii de clasa a doua, a treia şi puţin mai mari sunt învăţaţi handbal, astfel cand vor ajunge la vârsta necesară aceştia vor participa la turnee, fiind bine pregătiţi. Aceasta echipa, Steaua Mizil este una foarte unită care îşi doreste foarte mult sa faca performanţă.

Mocanu Mihai Bogdan.

(131)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.