Se cauta asistenti sociali

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34 din 2009 a făcut ravagii în sistemul de protecție socială, blocând angajarea pe posturile vacante în serviciile sociale. Astfel, până în 2012, s-a ajuns la 14.000 de posturi neacoperite, cele mai multe dintre acestea fiind la baza piramidei, acolo unde se lucrează direct cu copiii. An de an, a crescut numărul de abuzuri, de cazuri de neglijare, datorită lipsei elementare de ocrotire: aflate în imposibilitatea de a face angajări, serviciile publice specializate în protecția copilului s-au văzut în fața unor structuri de personal din ce în ce mai reduse, iar oamenii rămași nu făceau față multitudinii de sarcini și responsabilități.

Cei care au suferit enorm au fost, bineînțeles, tot copiii. În serviciile rezidențiale pentru copii cu nevoi speciale, de exemplu, lipsa de membri de personal a dus la creșterea numărului de cazuri de internări în secțiile de psihiatrie. Astfel, s-a ajuns ca 10% din copiii aflați în protecția statului să ajungă să fie internați în secții de psihiatrie. Lipsa ocrotirii, lipsa membrilor de personal, a dus la situații de abuz între copii, cei mai mari profitând de cei mai mici, iar violența și abuzul psihic au înflorit.

În general, un peisaj lugubru, cu copii în rol de actori principali. Ani de zile, societatea civilă și serviciile publice specializate în protecția copilului au cerut repararea acestei greșeli capitale.

În cele din urmă, la ultima ședință de guvern a fost reparată această nedreptate crasă. Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a reușit să repare o mare nedreptate, care a tăiat în carne vie, iar asta fără nici urmă de exprimare figurată, sau de exagerare. A fost aprobată posibilitatea de angajare de resurse umane pe posturi vacante, cu condiția ca ordonatorul principal de credite (consiliul județean sau consiliul local) să aibă în buget sumele necesare.

Cred că e cea mai bună veste în protecția copilului din țara noastră din ultimii ani.

sursa: http://www.stefandarabus.ro

(174)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.