SCHIMBARE DESTINATIE DIN CAZARMA IN CAMIN DE BATRANI, RECOMPARTIMENTARE INTERIOARA

Primaria municipiului Ploiesti a predat amplasamentul pentru construirea primului Camin de batrani din oras marti, 24 aprilie 2012, in cadrul Parteneriatului dintre Municipiul Ploiesti si Fundatia pentru copii „Sfantul Sava”. Caminul de batrani va fi construit in locatia de pe str. Cosminele nr.11A, pavilion B3, iar proiectul este finantat prin Programul Operaţional Regional  2007-2013 , Axa  prioritară: 3 „Îmbunătăţirea infrastructurii sociale”,  Domeniul major de intervenţie: 3.2 „Reabilitarea/ modernizarea/ dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale”. La actiunea de astazi a participat si preot prof.dr. Mihail Milea, coordonatorul Fundatiei  „Sfantul Sava”. Cu acest prilej a fost realizata o sluja de sfintire a viitorul camin de batrani. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, in calitate de Autoritate de Management si  Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud Muntenia, in calitate de Organism Intermediar vor urmari ca obiectivele proiectului sa fie realizate: crearea la nivel regional a unei  infrastructuri moderne, eficace şi eficientă, cu dotări la nivelul standardelor europene, în  domeniul serviciilor de asistenţă socială comunitară din municipiul Ploieşti, prin  schimbarea destinaţiei unei foste cazărmi şi reabilitarea, modernizarea, echiparea sa, astfel  încât să devină un spaţiu propice şi adecvat funcţionării unui cămin de bătrâni.  Lucrarile de reabilitare si modernizare a fostei cazarmi constau in reamenajarea clădirii astfel încât să fie create locuri în mod permanent  pentru un număr de 24 de utilizatori prin amenajarea a 12 camere cu câte două paturi şi băi individuale, spaţii de odihnă, recreere, spaţii tehnice şi cabinete medicale , realizarea de alei, grădini şi spaţii destinate relaxării în aer liber.  Centrul nou creat va avea dotări care să asigure servicii de asistenţă socială şi îngrijire a bătrânilor la nivelul standardelor europene, astfel încât să permită asigurarea de servicii de îngrijire şi asistenţă medicală pentru persoane vârstnice cu dizabilităţi locomotorii.Prin acest proiect se doreste  transformarea centrului de îngrijire nou creat într-un pol de transfer de know-how şi bune practici în domeniul serviciilor sociale de tratament şi îngrijire a bătrânilor pentru alte centre similare ce vor fi înfiinţate în perioada exploatării sale atât în municipiul Ploieşti cât şi în alte localităţi din judeţul Prahova şi din judeţele limitrofe, ce fac parte din Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia.  Valoarea totală  a contractului de finanţare este de 3.624.455,04 lei  din care valoarea eligibilă a proiectului este de 2.575.710,00 lei unde 2.189.353,50 lei reprezintă  FEDR iar suma de 334.842,30 lei reprezintă finanţare din bugetul naţional, iar durata de implementare a proiectului este de 18 luni: 12.07.2011-11.01.2013.

sursa: comunicat de presa

 

(297)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.