Să mergem la club!


Astăzi, 22 ianuarie, începând cu orele 16.00 s-a deschis un nou sezon ! Vă întrebaţi poate, ce club este acela care  îşi începe activitatea la o oră atât de nepotrivită termenului în sine. Însă, avem de-a face cu un club de lectură, în care se promovează valorile literaturii româneşti contemporane şi se propagă prin rândul vizitatorilor autohtonismul şi exegeza acelor cărţi care aparţin fie scriitorilor exilaţi, care au urmat calea surghiunului , fie a celor la început de carieră, cărora trebuie să li se faciliteze un mediu propice dezvoltării , fie a celor cară câteva idei în plus, făcându-ne să ne simţim puţin mai citiţi! Aici, pe strada Eremia Grigorescu nr.17, Bucureşti, sunt invitaţi tinerii aspiranţi la statutul de scriitori sau toţi oamenii dispuşi să se încarce cu inspiraţie, revelaţia creaţiei, har şi bună dispoziţie. Atmosfera caldă şi primitoare este meţinută ca până acum de muzică, îmbinarea dintre cele două modalităţi artistice de exprimare fiind captivantă şi generând o stare de acalmie sufletească.
Redeschiderea îl are ca moderator şi organizator  pe acelaşi Andrei Ruse, iar invitatul ales pentru această zi este Octavian Soviany, scriitor şi critic literar, care a obţinut trei premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti pentru poezie şi critică, iar scrierile sale au fost traduse in limba franceză, spaniolă, engleză, germană, maghiară, polonă, italiană şi slovenă.  Alegerea lui nu este înâmplătoare, întrucât acesta a publicat recent la Editura Cartea Românească romanul Viaţa lui Kostas Venetis. Este un mod incitant şi reverberant pentru psihicul celor prezenţi să aibă ocazia de a sta faţa în faţa cu scriitorul,  de a pune întrebări şi de a rămâne cu amintirea unui scriitor manierist, versatil şi şocant prin expresia acidă, bruscă, prin referentul derizoriu ridicat la rang de poezie.
Mai multe detalii despre  următoarele evenimente pe următorul site: www.boomlit.com
O să inserez o poezie pentru a vă face o idée despre stilul poetic adoptat şi de viziunea modernă asupra surselor de inspiraţie, a visceralităţii actului de a scrie, rezultat din cele mai organice sau anorganice, obscene realităţi.
Aici teama de păduchi e mai puternică decât teama de moarte
din Scrisori din arcadia

Aici
teama de păduchi
e mai puternică
decât teama de
moarte.
De aceea
ei mă caută de
păduchi.
Exasperaţi
că nu găsesc
păduchii pe care
îi caută. Cu degete
ca nişte limbrici
care parcă ies direct din torace,
în halatele lor impecabile.
Eu stau liniştit.
Te închipui spunându-mi:
“Fă un duş fierbinte,
pune-ţi o cămaşă curată
şi o să fie mai bine.
Aş vrea
să-ţi fi lustruit
o singură dată pantofii
ca să fie mai bine.
Acum
creierul tău
e plin de păduchi,
ai o rană pe faţă,
iar eu nu ştiu să cos.
Nu ţi-am lustruit nicodată
pantofii.”
Ei mă duc într-o cameră
unde oamenii sunt legaţi
cu nişte curele de paturi.
Mi se întinde o
sticlă cu apă. Cineva strigă
un nume
sonor de femeie
/ poate lavinia /
slobozind un jet de urină
pe cearşaful slinos.
Altul
molfăie o
bucată
tare de pâine.
Căci aici teama de foame
e mai puternică
decât teama de moarte
şi mirosul de excremente
e mai puternic decât teama de moarte.
O-nţepătură în fund
şi pe urmă nimic.
Somnul zboară prin cameră
ca o molie
mică şi neagră.
E bine.
Căci aici teama de insomnie e
mai puternică
decât teama de moarte.

Peste o
lună sau
două voi putea
să mă laud:

Şi eu am fost în arcadia.
Şi eu am umbalt în brânci prin romană.
Şi pe mine
m-au stropit maşinile cu noroi,
dar nu cu atât dispreţ
ca această femeie
care mă tunde şi are
un dinte de aur.
Fără barbă
arăt ca o molie.
Felcerul se îndură
şi-mi dă ţigările înapoi.
Mă gândesc
la mâinile tale de spumă.
Şi simt un miros puternic de
magnolie
cu mult mai puternic
decât teama de foame şi
insomnie.
Iau pauză de fumat.
Tu nici măcar
nu ştii cine sunt,
iar genunchii tăi
tremură, ca de obicei, de
dorinţă. Ţi-am spus
că mă vor aduce
în cele din urmă aici.
Acum
degetele tale probabil
se zgribulesc în buzu-
narul altui bărbat, ca nişte
crenguţe de salcie, şi
aştept să le-aud
desfăcându-se-n cioburi.
Frizeriţa se uită la mine cu
gura pungită de
scârbă.
“Nu te mai
victimiza, dragule. Ai
ajuns aici dar din pricina
extravaganţelor tale
etilice. Ne
ştergem la
cur
cu versuleţele tale.”
Tac de
câteva ore.
Port o pijama
care seamănă
cu hârtia
de ambalaj.
“Nu te mai victimiza,
dragule, scote-ţi odată
creierul ăla din
pantaloni.
Câteodată mă
gândesc la
penisul tău
ca la nasul
plin de muci al
unui
copil.”

Alexandra Anghel

(202)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.