„Promovează educaţia”

„Promovează educaţia”

Secretariatul Romilor în parteneriat cu Fundaţia PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare, implementeazǎ proiectul “Promoveazǎ educaţia” în trei comunităţi din judeţul Prahova (orașul Boldeşti-Scăieni, satele Coțofenești și Poiana Vărbilău din comuna Vărbilău).

Proiectul a început la 1 August 2013 şi se va continua nă pe 31 Iulie 2014. În cadrul proiectului, cei doi parteneri vor lucra cu elevi romi și elevi în situaţii sociale defavorizate pentru a-i ajuta să aibă rezultate școlare mai bune în ciclul de învățământ primar și în cel de învățământ secundar obligatoriu, și să-și continue studiile.

Pe parcursul anului şcolar 2013-2014, 50 de elevi vor fi implicaţi în activităţile de educaţie remedială şi sprijin şcolar şi alţi 30 de elevi în activităţile cluburilor Alfatoun de educaţie financiară şi socială.

Acţiunile realizate în domeniul educaţiei vizează şi familiile elevilor cu care se realizeazǎ remediere educaţională, fiind orientate cǎtre sensibilizarea, favorizarea şi consolidarea rolului acestora ca responsabili în vederea exercitării adecvate a dreptului la educaţie al copiilor lor.

 

Monica BOSTAN

(156)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.