Patru proiecte din Prahova aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului

Patru proiecte turistice noi, propuse de autorităţile locale din Prahova, au fost aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi urmează să fie cofinanţate, alături de alte 96 de proiecte din ţară, de instituţia condusă de Elena Udrea. Este vorba despre dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement la Breaza şi Slănic Prahova, dezvoltarea infrastructurii turistice pe Platoul Munţilor Bucegi şi demararea programului „Schi în România” în staţiunea Cheia. Proiectele urmează să obţină avizul Consiliului tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului pe studiile de fezabilitate realizate. Administraţiile locale vor asigura între 5% şi 50% din valoarea totală a contractelor, iar Ministerul Turismului va plăti diferenţa. Celor patru proiecte noi, care vor fi cofinanţate de minister, li se adaugă trei aflate deja în derulare şi care vizează dezvoltarea domeniului schiabil la Sinaia, Buşteni şi Azuga.

(68)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.