Omul sfinţeşte locul

În orice comunitate, biserica joacă un rol important în viaţa locuitorilor săi. Nici la Lipăneşti lucrurile nu stau altfel. La fiecare sărbătoare religioasă şi duminică de duminică, biserica din sat este luată cu asalt de credincioşii care vin să asculte poveţele preotului
„Când am venit preot paroh la această biserică, acum aproape 15 ani, am aflat că toţi preoţii care au fost înaintea mea aici au fost foarte iubiţi de enoriaşi. A trebuit ca şi eu, la rândul meu, să mă lupt pentru a mă ridica la înălţimea spirituală a credincioşilor mei”, ne-a mărturisit preotul paroh Adrian Marin.
Preotul îşi iubeşte enoriaşii şi le este alături în toate momentele vieţii, cu o vorbă bună, o mângâiere, chiar şi cu o dojană. ”Le-am explicat credincioşilor că aşa cum casele noastre trebuie să fie curate şi îngrijite, aşa şi biserica trebuie să fie locul cel mai frumos, unde venim să ne întâlnim cu Dumnezeu”, a adaugat preotul Adrian Marin.
Curtea bisericii arată aidoma unui parc, iar cimitirul situat în curtea bisericii a fost terasat. „Cuvântul cimitir provine din limba greacă şi înseamnă dormitor. Le-am spus credincioşilor că aşa cum fiecare ne îngrijim acasă de camerele noastre, aşa şi aici trebuie să avem grijă de morminte. Astfel, am realizat ceea ce vedeţi acum, aici”, ne-a mai spus părintele.
 Atitudinea preotului paroh de aici a fost de natură să-i apropie pe enoriaşi şi să-i ţină uniţi în jurul bisericii, aşa cum ne-a spus şi Tanţa Vlădeanca, o enoriaşă: ”Venim cu drag la biserică, chiar şi când nu e sărbătoare, pentru că ştim că îl gasim aici pe părinte, care ne ascultă totdeauna şi ne spune cuvinte de îmbărbătare”. La fel şi Octavian Gheorghe ne-a spus că “liniştea o găsim aici, ori de câte ori avem nevoie”.
“Nu ştiu dacă tot ceea ce am realizat până acum nu e cumva puţin, raportându-ne la perioada de timp scursă de când sunt aici, dar, cu siguranţă, când veţi reveni, veţi găsi alte lucruri frumoase. Am credinţa că ceea ce se întâmplă aici nu este un caz izolat. Noi am avut  şansa să vă opriţi aici”, adaugă, cu modestie, Adrian Marin.
Monica BOSTAN

(116)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.