Obiectivele culturale ale Ploieştiului, promovate prin videoclipul „Happy in Ploieşti”

Obiectivele culturale ale Ploieştiului, promovate prin videoclipul „Happy in Ploieşti”

Zeci de prieteni, bloggeri şi personalităţi ploieştene vor realiza propria versiune a videoclipului piesei “Happy” compusă de Pharrell Williams, într-unul dintre cele mai îndrăzneţe proiecte de promovare a oraşului Ploieşti. Numeroasele locaţii în care se va filma videoclipul “Happy in PLOIEŞTI” reprezintă o etichetă de excepţie a culturii Ploieştiului.

Ieri s-a filmat în zone precum Colegiul „Mihai Viteazul”, fosta Casă a Căsătoriilor, Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, Parcul „Nichita Stănescu”, Palatul Culturii.

Filmările vor continua şi în zilele următoare, cu participarea unor vedete, dar şi a amatorilor în faţa sediului Filarmonicii „Paul Constantinescu”, la Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti, la Sala Sporturilor, Colegiul „Ion Luca Caragiale” şi în alte locuri care merită a fi promovate la nivel naţional şi internaţional. Elena Pelmuş, în vârstă de 24 ani, se numără printre iniţiatorii proiectului, alături de Loredana Brătilă, Corneliu Eugen Moraru şi Lucian Vasile, care au iniţiat, la rândul lor, acţiuni de promovare a oraşului. Videoclipul va dura câteva minute şi va fi postat pe site-ul Youtube, Ploieştiul alăturându-se, astfel, celorlalte oraşe din ţară popularizate în acest fel, cum ar fi Bucureştiul şi Alba Iulia.  Ritmul şi versurile piesei au cucerit fani din întreaga lume, care au realizat şi au postat pe Youtube propriile variante video ale piesei, în diferite oraşe din peste 50 de ţări precum: Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Olanda, Spania, Italia, Germania, Argentina, Canada, Tunisia, China.

Cei care doresc să participe la filmări pot contacta iniţiatorii proiectului pe paginia de facebook: https://www.facebook.com/events/461440920650891/?fref=ts

sursa :https://www.facebook.com/events/461440920650891/?fref=ts

Monica BOSTAN

(184)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.