Muzeul Judeţean de Artă participa la expozitia-eveniment „Ion Luchian”, la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni organizează miercuri, 12 iunie 2013, orele 18.00, în Spaţiile Medievale, vernisajul expoziţiei „Ştefan Luchian – univers artistic”

Organizată în colaborare cu 16 prestigioase instituţii din Bucureşti şi din ţară: Muzeul Naţional de Artă al României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul de Artă Craiova, Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus”, Complexul Muzeal Naţional „Moldova'”Iaşi, Muzeul Naţional Brukenthal, Sibiu, Muzeul de Artă, Braşov, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, Bacău, Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Arad, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Constanţa, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Regiunii Porţile de Fier Drobeta-Turnu Severin, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea – Muzeul de Artă, expoziţia este prilejuită de împlinirea a 145 de ani de la naşterea celui care a fost numit „poetul plastic al florilor”.Expoziţia organizată la iniţiativa Muzeului Naţional Cotroceni cuprinde un număr de peste 100 de lucrări de o mare valoare patrimonială, evidenţiind în remarcabile uleiuri pe pânză şi carton, pasteluri, acuarele, cărbune, tuş şi creion întreaga tematică a creaţiei lui Ştefan Luchian: flori, peisaje, portrete, natură statică, nuduri. În expoziţie se află şi obiecte personale ale pictorului: şevalet, penel, cutia de culori, scaun, bască, alături de un bust al artistului, semnat de sculptorul Dimitrie Paciurea. Expoziţia „Ştefan Luchian – univers artistic” continuă proiectul iniţiat de Muzeul Naţional Cotroceni, legat de readucerea în atenţia marelui public a unor opere de o inestimabilă valoare, semnate de mari clasici ai picturii româneşti: Carol Popp de Szathmari, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Iosif Iser.

Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 12 iunie – 31 august 2013, de marţi până duminică între orele 9.30 – 17.30.

Expoziţia beneficiază de un album color, care va putea fi achiziţionat de la magazinul de prezentare al muzeului, deschis între orele 9.30 – 17.30.

Vernisajul va fi urmat de la orele 19.00 de un concert cu lucrări semnate Johann Sebastian Bach – compozitorul preferat al pictorului Ştefan Luchian – susţinut de Marin Cazacu – violoncel, Simina Croitoru – vioară, Clementina Ciucu – pian.

 

Monica BOSTAN

 

(86)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.