Mos Nicolae mai vine si cu…varga

Desi am intrat oficial in sezonul Sarbatorilor de Iarna, nu toata lumea  primeste cadouri de care sa se bucure.
Primaria Ploiesti impreuna cu Politia Locala a desfasurat de la sfarsitul lunii trecute si pana in prezent o serie de activitati specifice de asigurare si pastrarea unie atmosfere de liniste si ordine publica in oras dar si pentru respectarea celor  „sapte ani de acasa” in materie de curatenie publica.

Astfel, au fost sanctionate persoanele care au consumat alcool pe domeniul public, au circulat cu atelajele hipo pe alte trasee decat cele stabilite de Consiliul Local, au abandonat deseuri menajere in alte locuri decat cele special amenajate ori au apelat la mila publica. De asemenea, politistii locali cu atributii pe linie rutiera au efectuat controale specifice de depistare si sanctionare a conducatorilor de autovehicule care nu au respectat prevederilor art. 111 si 142 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la circulatia pe drumurile publice, care reglementeaza oprirea si stationarea interzisa, dar si accesul pe interzis.

Politistii locali au efectuat activitati specifice de patrulare in zonele aglomerate de pe raza Ploiestiului, unde au avut loc diverse manifestari prilejuite de sarbatorirea zilei de 1 decembrie sau cele organizate de municipalitate pentru deschiderea Sarbatorilor de Iarna.

Au fost surprinse mai multe persoane care comercializau baloane, jucarii si vata pe bat, fara a detine autorizatie. In consecinta, au fost aplicate 14 sanctiuni contraventionale, in valoare totala de 21.000 lei – potrivit H.C.L. nr. 228/2006 privind stabilirea unor masuri pentru gospodarirea municipiului Ploiesti

Per total pentru toate neregulile constatate, politistii locali au aplicat celor prinsi in „offside” 120 de sanctiuni contraventionale, valoarea totala a amenzilor fiind de 16.600 lei.

 
Cristi Marin

(64)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.