Moș Nicolae a venit la familia Pădure, din Nistorești, îmbrăcat în polițist! FOTO și VIDEO

Moș Nicolae a venit la familia Pădure, din Nistorești, îmbrăcat în polițist! FOTO și VIDEO

Polițiștii prahoveni i-au vizitat, în ajun de Moș Nicolae, pe cei cinci membri ai familiei Pădure din Nistorești. Aceștia i-au „amendat“ cu cea mai frumoasă surpriză de Sărbători. Impresionați de povestea Mariei, fetița de numai 9 anișori diagnosticată cu spina bifida, care-și duce viața într-un scaun rulant și care are mai multe operații decât anii de viață, oamenii legii s-au transformat pentru câteva ore în ajutoarele lui Moș Nicolae și le-au îndeplinit soților Pădure și celor mici o mulțime de dorințe.

„Înarmați“ cu sacoșe pline cu alimente, inclusiv lapte praf, dulciuri, cu jucării, dar și cu o mașină plină de lemne, reprezentanții Poliției prahovene au reușit să le demonstreze, încă o dată, celor cinci că spiritul Sărbătorilor există, iar Dumnezeu lucrează prin oameni. În timp ce unii dintre ei au socializat cu micuții Maria, Tia și Cătălin, alții au descărcat lemnele pe care le-au și tăiat, facilitându-le mult munca soților Pădure. Totodată, au decis să nu se oprească aici cu faptele bune și să le ofere și materiale de construcție necesare pentru ridicarea unei băi.

 

„Inițial, când ne-au anunțat că vin de la Poliție, ne-am speriat. După ce-au început să ne detalieze care este scopul vizitei, ne-am liniștit și ne-am bucurat. Emoții am avut pe tot parcursul prezenței lor aici, dar au fost dintre cele mai frumoase. Cei mai încântați de prezența domnilor polițiști au fost copiii. Le mulțumim din suflet și să-i răsplătească Bunul Dumnezeu pentru tot binele făcut“, ne-a mărturisit Liza Pădure.

În cazul Mariei, mobilizarea a fost impresionantă și din partea a zeci de persoane care i-au citit povestea și au simțit nevoia să ofere o mână de ajutor. Unii cu bani, alții cu produse, alții cu materiale de construcție, oamenii care au empatizat cu acest caz, prezentat în cadrul campaniilor Grupului de Voluntariat „Pentru Tine!“, își doresc să aducă o brumă de bucurie, de speranță în viața unei familii atât de greu încercată.

 

Text: Liliana Maxim Minculescu
Foto: Liza Pădure și Raluca Brezeanu

(112)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailFacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.