La Valenii de Munte va fi organizat Festivalul Concurs International „Eurodans”

Primăria municipiului Ploieşti în parteneriat cu Palatul Copiilor Ploieşti organizează Festivalul – Concurs Internaţional de Artă Coregrafică „Eurodans” 2012, eveniment care se va desfăşura în perioada 26-29 aprilie 2012.

Festivalul Eurodans se află la cea de-a VI-a ediţie, prilejuită ca în fiecare an de celebrarea Zilei Mondiale a Dansului, în data de 29 aprilie. Proiectul este singurul din ţară care permite o întâlnire şi cunoaştere directă între artiştii amatori şi cei profesionişti şi are scopul de a promova arta dansului ca mijloc de educaţie estetică a tinerilor, de a favoriza exprimarea creativă în domeniul coregrafiei. Secţiunea competiţională este deschisă ansamblurilor coregrafice din cadrul Palatelor şi Cluburilor Copiilor din România, altor tipuri de şcoli de dans, precum şi instituţiilor similare sau Centrelor de Tineret din Europa.

La ediţia din acest an vor participa 410 elevi, care vor concura în şase secţiuni. Festivitatea de deschidere a festivalului va avea loc vineri, 27 aprilie 2012, începând cu ora 10.00, la Casa de Cultură Vălenii de Munte. Pe scena festivalului vor fi prezente toate genurile de dans (dans clasic, modern, contemporan, etno, jazz, street – dance, music – hall), iar dansatorii vor susţine 98 de momente coregrafice.

Gala Laureaţilor şi spectacolul de închidere se vor derula  la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti, duminică, 29 aprilie 2012. În cadrul Galei vor evolua tinerii dansatori profesionişti ai Liceului de Coregrafie Floria Capsali dar şi ansamblurile coregrafice ale Palatului Copiilor Ploieşti, „Trompi” şi „Airlines”. Spectatorii vor putea  urmări momente remarcabile din repertoriul baletelor clasice dar şi momentele de coregrafie desemnate câştigătoare în concurs.

Cu acest prilej, pe langa trofeele si medaliile oferite de Palatul Copiilor,  Primăria municipiului Ploieşti  va  acorda  câştigătorilor si  premii în bani in valoare de 8000 de lei.

 

(91)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.