La UPG, la Inginerie Petrol şi Gaze s-a intrat cu media 10

La UPG, la Inginerie Petrol şi Gaze s-a intrat cu media 10

După o prelungire de o zi la înscrieri, profesorii de la UPG Ploieşti au fost, în acest an, în faţa unui număr foarte mare de candidaturi la facultăţile oferite de universitate. 4.442 de absolvenţi de clasa a XII-a (unii au aplicat pentru mai multe specializări din cadrul aceleiaşi sau al altor facultăţi) au vrut să devină studenţi la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti şi s-au „luptat“ pentru cele 2.326 de locuri scoase la concurs. Admiterea a fost, şi în acest an, pe bază de concurs de dosare, în ordinea descrescătoare a mediei de la bacalaureat, astfel că, la afişarea primului set de liste, pe 17 iulie, primele medii au fost foarte mari. Astfel, cea mai mare medie de admitere la Facultatea de Inginerie de Petrol şi Gaze, unde concurenţa a fost ca în urmă cu 24 de ani, a fost cea maximă 10 (7.60 ultima medie), iar Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică, 9.21 (ultima medie 6.98). Cu toate acestea, având în vedere că foarte multe dintre locuri sunt cu taxă, pentru a deveni studenţi, candidaţii declaraţi admişi după afişarea primului set de liste trebuie să plătească prima rată din taxa de şcolarizare de 2.900 de lei. În caz contrar, locul se declară vacant. De asemenea, absolvenţii trebuie să depună diploma de bacalaureat, iar cei care au fost admişi la mai multe specializări trebuie să se decidă pentru una dintre acestea. În acest fel, după rezolvarea acestor formalităţi, vor mai rămâne locuri neocupate, aşa-numitele „liste de aşteptare“ care vor intra în a doua etapă de admitere. Al doilea set de liste a fost afişat luni, 22 iulie, la avizierele UPG şi online, pe site-ul instituţiei, upg-ploieşti.ro. Spre exemplu, doar la specializările de la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică sunt pe listele de aşteptare 425 de candidaţi. În calendarul de admitere al UPG Ploieşti pentru anul universitar 2013-2014 este prevăzută şi o a treia etapă, afişarea celui de al treilea set de liste, pe 25 iulie.

(213)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.