La Ploieşti de 8 Martie cântă Ducu Bertzi, dar şi Cezar Ouatu

La Ploieşti de 8 Martie cântă Ducu Bertzi, dar şi Cezar Ouatu

Concertul extraordinar “Cântec pentru ea” este darul oferit de Ducu Bertzi, doamnelor şi domnişoarelor din Ploieşti, pe 8 Martie. Astfel, sâmbătă, 8 martie, de la ora 18.30, în sala Teatrului Toma Caragiu din Ploieşti, Ducu Bertzi, acompaniat de Momentum Orchestra, va susţine concertul “Cântec pentru ea”, dedicat doamnelor şi domnişoarelor. Îndrăgit atât de generaţiile trecute cât şi de cele prezente, Ducu Bertzi a interpretat de-a lungul timpului numeroase şlagăre: “Suflet fără chei“, “Şi de-ar fi“, “Floare de colţ“, “Omul pădurii“. Biletele pentru concert se găsesc la Agenţia de bilete a Teatrului, tel 0244/522.774, la preţul de 25 de lei pentru doamne şi 40 de lei pentru domni.
La Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 18, doamnele şi domnişoarele sunt invitate de ziua lor la spectacolul „Cezar – Voice of Love”, susţinut de contratenorul Cezar Ouatu. Alături de acesta vor urca pe scenă, Andrei Tudor Band, Orchestra Rokoko şi Corala Danielescu. Biletele pentru spectacol sunt disponibile la Casa de Bilete a Casei de cultură a sindicatelor din Ploieşti, preţul unuia fiind de 40 de lei.

Monica BOSTAN

 

(298)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.