Iulia Vîlcu, abandonată de bebeluș și grav bolnavă, a „reînviat“ în familia asistentului maternal Maria Manta

Iulia Vîlcu, abandonată de bebeluș și grav bolnavă, a „reînviat“ în familia asistentului maternal Maria Manta

Avea șapte luni, se afla abandonată într-un centru de plasament și era o mână de carne și suflet „biciuită“ de probleme de sănătate. Viitorul era sumbru pentru Iulia Vîlcu. Nu știa ce este îmbrățișarea unui părinte. De existența ei nu se bucura și nu-i mulțumea lui Dumnezeu nimeni. Un suflet părăsit care nu putea nici măcar să plângă.

Dar Dumnezeu a lucrat, de această dată, prin mâinile asistentului maternal Maria Manta (62 ani), din Câmpina, căreia i-a fost dată Iulia.

Maria Manta s-a îndreptat către această meserie după ce-a rămas fără serviciu. Avea un băiat de crescut, care atunci avea zece ani, iar alternativa pe care-a văzut-o ca să scape de aceste probleme a fost acest gen de asistență. Primul copil de care a avut grijă i-a fost luat după un an, când părinții biologici și-au adus aminte de el. „Am suferit mult după Marinică al nostru. Băiatul meu și noi am plâns mult după acest copil. Sper să-i fi fost și să-i fie bine în familia naturală“, ne-a mărturisit femeia.

„Ea este surioara mea!“

La puțin timp a venit întâlnirea cu Iulia.

„Avea șapte luni și 2,5 kilograme. În fișa medicală scria că are probleme simple. Când a văzut-o medicul de familie mi-a spus că situația e mai dificilă decât mi-a fost prezentată. Dar Teo, fiul meu, mi-a spus ferm că «mami, ea este surioara mea»! Și așa a rămas“, ne-a povestit Maria Manta.

Din asistent maternal, care își dorea o ocupație care să-i asigure un venit sigur lunar, femeia s-a transformat în MAMĂ pentru Iulia, o mamă care luptă pe toate fronturile pentru a-și vedea copilul bine. A luat doctorii și spitalele la rând, s-a împrumutat de unde a putut și a mers din datorie în datorie, până în prezent, pentru a-și vedea fata bine.

„A fost diagnosticată cu multe. Am dosare întregi cu fișe. Avea întârziere în dezvoltare, tetrapareză spastică, scolioză, mâinile au tendința de a se face «aripi de pui», are probleme și cu ochii… A avut și am avut, împreună, multe de pătimit“, ne-a spus Maria Manta.

Până la doi ani, Iulia n-a mers, n-a vorbit. Momentul în care s-a ridicat și a pășit a fost primit cu multă bucurie, fiind o primă victorie a fetei în lupta cu problemele de sănătate. Au început să iasă și cuvintele.

„Era sărbătoarea «Sfântului Gheorghe» și era lângă pat când am auzit-o spunând TA-TA. Iar, de atunci, și-a dat dat drumul și la vorbă“, ne-a povestit Maria Manta.

Au continuat însă și nesfârșitele și costisitoarele drumuri la spitale. Are, până acum, șapte operații. Toate au fost o punte de încercare pentru că au fost intervenții dificile. Dar au trecut…

Pentru Iulia, nu durerea fizică a fost cea mai cruntă, ci cea a pierderii, în urmă cu opt ani, a tatălui ei și, recent, cea a bunicului. Pentru că a pierdut suflete care au acceptat-o și-au iubit-o necondiționat.

Pasiuni și rezultate

În ciuda handicapului fizic, luptătoare noastră este un copil isteț, un copil care are pasiuni, care are visuri. A fost dată, la vârsta de opt ani, la o școală normală, iar din clasa a V-a și-a descoperit o primă pasiune: Limba Germană. Deși la început a privit-o ca pe-o încercare greoaie, cu ajutorul meditațiilor, a pregătirii intensive, Germana a devenit a doua limbă pe care o vorbește fluent. A mers la concursuri, la olimpiade, iar rezultate au fost printre cele mai bune. Și-ar fi dorit să urmeze liceul la Colegiul Național „Nicolae Grigorescu“ Câmpina, acolo unde a învățat în anii de gimnaziu, dar matematica i-a pus bețe-n roate. Este acum elevă, în clasa a IX-a, la Liceul Teoretic „Aurel Vlaicu“ din Breaza. Îi place școala, are note foarte bune, este ajutor de bază pentru profesoara de Informatică, dar îi este greu cu naveta. În primele săptămâni, mama ei mergea s-o ducă și s-o ia de la școală.

„Iulia are și scolioză, nu poate ridica, trebuie să nu fie lovită, iar în înghesuială orice era posibil. Eu făceam patru: două dimineața, alte două când termina programul. Ea avea gratuitate, dar eu nu. Așa că ne-am grupat vreo trei părinți și am negociat cu un taximetrist să meargă să-i ia și să-i aducă de la școală, iar fiecare plătim câte 15 lei/zilnic“, ne-a mai spus mama Iuliei.

Poate că nu este o sumă mare, dar când ai o pensie de 1100 lei, din care pe jumătate ți-e pusă poprire pentru că de-a lungul timpului ai cheltuit averi prin spitale și la medici, iar datoriile acumulate sunt peste 20.000 lei, când cheltuielile casei se ridică la câteva sute de lei, orice ban contează.

„Luna trecută am rămas cu 100 de lei din pensie, după ce mi-au fost oprite toate restanțele: poprire, impozite. Mai sunt cei 600 de lei pentru plasamentul Iuliei, 200 de lei alocația ei și când și când bursa socială. Îl am și pe băiatul meu la București și, recent, s-a ales și el cu hepatita B. Dar în ciuda problemelor pe care le are, ne ajutăm cu 50, 100 lei, cum avem, cum putem“, ne-a declarat femeia. Ca să nu le vină facturile prea ridicate, în casă țin centrală pe 16-17 grade…

Iar Iulia mai are nevoie de multe: ședințe de recuperare la un bazin de înot, noi analize, încălțăminte specială  etc.

A doua viață

În această familie, Iulia s-a născut a doua oară și aici a început, cu aliați de nădejde să înfrunte toate greutățile. Aici i s-a dat liber la a visa, la a-și dori. Nu poate să facă sport, dar este fan Dinamo.

Îi place la nebunie Alina Eremia, iar acest lucru se vede din pereții tapetați cu postere ale artistei, cu revistele care o au pe copertă. Și-ar dori s-o cunoască, s-o îmbrățișeze, să-i spună că a savurat pe nerăsuflate lecturile recomandate de ea pe paginile de socializare, să cânte împreună piesele pe care le știe integral… Și-l așteaptă pe Moș cu un brad înalt, de peste doi metri, în care, conform tradiției familiei, ea să pună vârful. Iar sub brad și-ar dori un laptop, pentru că, în prezent, se chinuie cu un calculator pe care-l are de când era fratele ei adolescent. Dar cel mai mult ar bucura-o un bilet la unul dintre concertele Alinei Eremia.

I-ar plăcea să mediteze copii la Germană, să se pregătească astfel și pentru ceea ce vrea să devină mai târziu – profesoară -, iar din banii obținuți să-i reînnoiască bucătaria mamei ei: „Își dorește cratițe noi, veselă nouă, dar mereu spune…«altă dată, nu-s o prioritate»“.

Și-ar dori să nu-și mai vadă mama suferind. „Ea este TOTUL pentru mine. Ea și Teo sunt familia mea! Ce dacă n-avem același sânge și același nume…Mama este omul care știu că este lângă mine, știu că este acolo când am nevoie de ea, când vreau să vorbesc cu ea. Este MAMA și este îngerul meu păzitor, dar aici, pe Pământ!“, ne-a mărturisit Iulia, încercând să-și ascundă emoțiile.

Cine vrea să se implice în acest caz, o poate face cu bani, alimente și cu tot ceea ce e prins în text. Iulia are nevoie de multe: de la ședințele de recuperare, încălțămintea specială, saltea specială până la micile visuri care i-ar face adolescența mai frumoasă.

Maria Manta este un OM care ne oferă o lecție de viață. A luptat și luptă pentru un copil care nu este al în ei, în acte, dar pentru care are aceeași iubire ca pentru propriul fiu. Poate că este momentul să-i întoarcem, cu mica noastră măsură, răsplata pentru faptul c-a salvat un suflet, că l-a redat societății atât de frumos!

 În această poveste este nevoie de implicarea noastră pe termen lung, nu doar de Sărbători. Cei care vor să le fie alături Iuliei Vîlcu și Mariei Manta, o pot face luând legătura cu Cristi Minculescu, coordonatorul Grupului „Pentru Tine!“, fie telefonic la 0726279537

Text: Liliana Maxim Minculescu

Foto: Cristi Minculescu

(65)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailFacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail
  1. […] Iulia Vîlcu și mama „adoptivă“, Maria Manta – Povestea AICI […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.