I am Young & I am Marginal! – proiect european la Valea Doftanei

I am Young & I am Marginal! – proiect european la Valea Doftanei

Asociaţia de tineret Together România organizează în comuna Valea Doftanei, la Pensiunea Louissiana, în perioada 26 Septembrie – 03 Octombrie 2014, proiectul european multilateral “I am Young & I am Marginal!”. Obiectivele principale ale manifestării sunt: lupta împotriva excluderii sociale pe considerente de statut social, etnie, culoarea pielii sau religie, dezvoltarea personalã a tinerilor prin educaţie non-formalã si promovarea diversitatii culturale.

In proiect sunt implicaţi 24 de tineri participanţi si lideri din 4 tari: Bulgaria, România, Slovacia si Turcia. In cadrul activităţilor de proiect, tinerii participanţi învaţă cum sa combată rasismul, discriminarea, prejudecatile prin implicarea lor activa in societatea civila, au activitati comune cu tinerii din comunitatea locala, pun in practica cunoştinţele si abilităţile dobândite iar la final vor realiza un eveniment in care vor prezenta rezultatele parţiale ale proiectului: un spectacol de dans si teatru si o expoziţie foto. Spectacolul care poarta numele proiectului va avea loc joi, 2 Octombrie pe scena Căminului Cultural Traisteni (comuna Valea Doftanei), începând cu orele 17:00. Alături de noi, in cadrul spectacolului vor fi prezenţi si tineri din ansamblul folcloric local ai Asociaţiei Tinerilor din Valea Doftanei, coordonaţi de Doamna Profesor Richea Georgeta, care au pregătit un moment artistic cu dansuri tradiţionale locale.

Pentru stimularea creativităţii, a participării active si a iniţiativei, cei 20 de participanţi la eveniment vor desfăşura împreună activităţi specifice de educaţie non-formalã: ateliere de creaţie şi de lucru, activitati out-door si de voluntariat alături de tinerii din comuna, jocuri de grup, întâlniri cu autorităţile locale, vizite la ONG-uri locale, întâlnire cu comunitatea rroma, seri culturale cu specific naţional pentru fiecare ţarã participantã, descoperirea patrimoniului local si regional prin activităţi specifice, activitati de follow-up, etc.

Asociaţia Together România este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit si are statutul legal al unei asociaţii cu activităţi in domeniul artei, educaţiei, culturii, protecţiei mediului, sportului si social pentru tineret. A fost înfiinţata in septembrie 2005 de câţiva tineri pasionaţi, cu experienţa in programe de tineret naţionale si internaţionale, cu scopul creerii unui mediu optim liberei dezvoltări a personalităţii tânărului roman. Toate acestea pentru a-l integra intr-o societate cu valori diluate si pentru a-l dezvolta din punct de vedere cultural, social, civic si intelectual. Asociaţia Together România are de asemenea ca scop promovarea tolerantei, a comunicării si a cooperării dintre generaţii si culturi diferite.

Proiectul este finanţat de Comisia Europeanã prin Programul Erasmus +. Aceasta comunicare reflectã numai punctul de vedere al autorului, iar Comisia nu este responsabilă de utilizarea informaţiilor conţinute de aceastã comunicare.

(242)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.