GEORGIANA BRATU: „Asistentul social este o misiune, ghidată de viziune și valori“

GEORGIANA BRATU: „Asistentul social este o misiune, ghidată de viziune și valori“

Împlinirea, indiferent de natura ei, nu ține cont de granițe. Un lucru pe care l-a conștientizat și de care a ținut cont în alegerile făcute și ploieșteanca Georgiana Bratu, noua protagonistă a seriei „Asistentul social-medicul fără stetoscop“. Face parte din tânăra generație care, după ani de studii a sperat ca proverbul „ai carte, ai parte“ să conțină un dram de adevăr și-n profesia aleasă. Însă a avut parte de altceva: „o mare dezamăgire legată de profesia de asistent social și de societatea româneasca, în general“, motiv pentru care nu a stat pe gânduri atunci când i s-a ivit oportunitatea de a pleca în Franța. Aici a lucrat în domeniul social, pe un post specific de educator în cadrul Unității Educative de pe lângă Tribunalul pentru Copii din Paris. Și tot aici și-a întemeiat o familie, iar acum este și mămică.

 10549195_714218721984332_1050869161537128788_o

Georgiana Bratu este o tânără „atipică“ pentru societatea actuală, care nu consideră desuete lectura, muzica, plimbările în natură. Însă dintre toate lucrurile pe care le preferă, cea mai mare pasiune a ei este…OMUL.

„Dintotdeauna m-a fascinat natura umană, cum devii om, precum și înrudirea noastră cu toate lucrurile. Sunt sigură că avem cu toții un potențial uman absolut minunant, care se cere descoperit, explorat, reajustat din când în când“.

 „Dar de ce vrei să lucrezi cu săracii?“

Dintotdeauna a fost preocupată de științele sociale, ființa umană, comunicarea și relațiile interumane. În căutarea unor răspunsuri, în cale i-a apărut programa Facultății de Asistență Socială. Iar de aici, următorul pas a fost simplu.

„Așadar în ultimul an de liceu căutam o formare profesională universitară care să aibă o viziune holistică a ceea ce reprezintă omul, corp, minte și spirit. Materia «psihologie» nu mi se părea că trata ființa umană ca pe-un ansamblu. Căutând în zona domeniului umanist, am dat de programa de la Facultatea de Asistență Socială. Cursurile de psihologie socială, sociologie, dezvoltare umană, comunicare mi-au atras imediat atenția și am continuat să mă informez despre asistența socială. Cu entuziasmul, altruismul și umanitatea care mă caracterizau, am ales fără ezitare studiile de asistență socială. Vorba cântecului «ani de liceu când ții soarele în mână și te crezi legendar Prometeu».
Îmi amintesc o remarcă a unei colege, când i-am spus că dau la Asistență Socială. M-a întrebat scurt și sec «dar de ce vrei sa lucrezi cu săracii?» Mi-a rămas întipărită în minte întrebarea, deoarece consider că orice persoană se poate găsi la un moment dat într-o situație dificilă, nu doar «săracii». Asistența socială implică toți indivizii care formează societatea, cel puțin asta e viziunea occidentală. Sau poate în România asistența socială este asociată cu persoanele cu resurse materiale restrânse. De asemenea, la mine în familie nu se vehiculau asemenea idei, că unii-s săraci sau mai știu eu cum, așadar eram la adăpost de aceste credinte limitative“.

 Asistentul social, o persoană-resursă

Despre ce este asistentul social înveți din cărți în primă fază, mai afli de la unul, de la altul. Însă poți înțelege cum stau lucrurile în realitate abia când ajungi să profesezi, să ai propriile experiențe cu oamenii, să iei propriile decizii.

57033_103112243094986_7814454_o
„Asistentul social este o persoană-resursă pentru cei care ajung în situații de viață limită. Intervine și creează o punte de legătură prin care beneficiarul este informat despre diversele pârghii sociale pe care le poate acționa pentru a găsi/regăsi echilibrul. Pentru mine, asistența socială este o necesitate din momentul în care oamenii au ales să se organizeze în comunități.  Apoi a devenit o meserie, care, după standardele mele, are la bază un profund interes și respect pentru umanitatea din fiecare. Este o misiune, ghidată de viziune și valori“.

Georgiana Bratu este un om pe cât de simplu, pe atât de complex. O persoană care la prima vedere se remarcă prin fizicul frumos, însă imediat cum începe să vorbească și-ți zâmbește te va cuceri iremediabil. Îi este ușor să-ți vorbească atât despre maniera în care poți găti niște cartofi gustoși, dar la fel de ușor va aborda subiectele despre marii filozofi. Și încă o trăsătură extrem de importantă: sinceritatea. Felul ei de a fi i-a creat o lejeritate de „mișcare“ printre oameni, indiferent de categoria lor socială și/sau profesională.

„Beneficiarul este pentru mine orice persoană care ajunge într-un impas/dificultate de ordin social, la un moment dat în viața lui, și își dă acordul pentru a fi îndrumat de către o persoană calificată în acest sens. Împreună ei caută o soluție adecvată situației create. De asemenea, este imperativ ca asistent social să dezvolți o anumită maturitate și un echilibru interior pentru a putea face față situațiilor care implică  o solicitare mentală/afectivă intense“.

 Despre inerția sistemului

Când vine vorba despre problemele sociale din România, media din afară prezintă și acum documentare cu copiii străzii sau orfelinatele din anii ′90, imagini care șochează, care sunt luate ca atare și pe care unii continuă să le asocieze cu situația prezentă. S-a întâmplat și-n familia Georgianei. Ea însă a simțit nevoia să aducă niște „note de subsol“ unui documentar difuzat în Franța și urmărit, cu stupoare, de către soțul ei.860187_454593947946812_1347060767_o

„El se arăta șocat de ceea ce văzuse, așadar am analizat un pic contextul. I-am explicat că, din punctul meu de vedere, această derivă a fpcut parte din haosul generat de schimbarea regimului politic după ’89. Haos existent nu doar în centrele sociale, ci la nivelul întregii societăți românești. Din păcate, persoanele învestite cu putere decizională în instituții s-au mișcat încet pentru a inova asistența socială și a o aduce la standarde europene. Inerția sistemului.  Apoi, să faci copy-paste de titluri de servicii după alte țări, asta nu e ceea ce numesc eu revigorare a asistenței sociale, progres sau schimbare durabilă.
Dar repet, cel mai probabil, faptul că s-a mers încetișor la nivel social după ’89, reprezintă un apanaj al inerției sistemului comunist“.

Despre cazurile marcante pe care le-a întâlnit de când a intrat în această breaslă, Georgiana susține că ar putea rescrie cu ușurință “Mizerabilii”.  A lucrat cu copii abandonați, unii îmbolnăviți, la propriu, de sistemul instituționalizat.

„Abandonul, în sine, îl consider un fapt marcant. Printre beneficiarii pe care i-am întâlnit în practica profesională românească, erau câțiva a căror familie era cunoscută. Deși contactam telefonic familia pentru a sublinia importanța unei vizite, membrii familiei veneau să îi vadă o dată, de două ori pe an. În rest, scuze si pretexte“.

Lipsa profesioniștilor, dar și plafonarea unor colegi de-ai ei au fost motive care au apăsat puternic în dorința de a căuta noi orizonturi. Ajunsă în Franța, a avut și acolo surprize neplăcute, doar că nu mai erau din rândul colegilor.

„Marcant era și faptul de a ma regăsi printre persoane care lucrau cu tineri cu dizabilități mentale, dar a căror pregătire profesională teoretică în domeniu era practic inexistentă. De etică și deontologie nici nu mai vorbesc. Și care te mai luau și în derâdere dacă sugerai o altă abordare față de beneficiari.
În contextul francez, însăși faptul de a întâlni adolescenți de origine română implicați în acte de delincvență la Paris era marcant. Ori făceau parte din rețele de trafic de ființe organizate, ori din clanuri familiale. Cei mai mulți proveneau din familii numeroase, din zone defavorizate, foarte puțin sau deloc școlarizați“.

Cel mai mult  au impresionat-o însă, în activitatea de până acum, adolescentele însărcinate și tinerii analfabeți. De asemenea, penitenciarul pentru minori a fost pentru Georgiana un loc cu un puternic impact psiho-emoțional.

De la entuziasm, la dezămăgire!

Despre cunoașterea și respectul asistentului social în România, Georgiana a trecut, asemenea oricărui alt tânăr, de la speranța pe care o avea ca student la dezamăgirea pe care a resimțit-o ca profesionist.

461324_476172235788983_1898583241_o„Îmi amintesc că eram în facultate când a luat ființă Colegiul Asistenților Sociali, în anul 2005. Împreună cu colegii de promoție, eram plini de speranță. Apoi, după ce am absolvit, parcă totul a căzut în uitare, nu ne căuta nimeni să ne întrebe ce și cum despre unde profesăm și în ce mod.
A urmat organizarea la nivel județean, prin 2010-2011. A înflorit iar speranța. Dar ca orice schimbare socială, e nevoie de timp și lobby pentru a se impune ca reper în conștiința colectivă. Și e nevoie de profesioniști ai domeniului care să se facă văzuți. Consider că era nevoie de creșterea stimei profesionale a celor care exersau ca asistenți sociali, prin formare profesională continuă, prin întâlniri, prin supervizare, prin coerența în lucrul cu beneficiarii“.

Crede, totodată, că mediatizarea profesiei, dar și a specialiștilor din domeniu ar duce la o cunoaștere mai bună a domeniului și, totoddată, schimbarea percepției.
Dezamăgită din toate punctele de vedere, Georgiana a luat primul „tren“ care i s-a ivit spre o altă țară.

„Din punct de vedere financiar se luaseră măsuri de «criză», așadar salariul se diminuase. Lucram în afara orașului și îmi plăteam transportul. Mai rămâneam cu aproximativ 400 de ron în fiecare lună, în condițiile în care locuiam cu părinții. Fratele meu lucra ca jandarm și avea un salariu de aproximativ 2000 de ron…
În plus, după trei ani de muncă de teren, oboseală mentală, rutină își făceau simțite prezența. Am preferat să mă îndrept spre alte orizonturi, pentru a-mi păstra integritatea morală, tonusul mental, pentru condiții de muncă în care ești susținut psihic  și material.
Am ales să-mi manifest și dezvolt potențialul uman, și asta implică determinare, curaj, respect, stima de sine, o doză de nebunie existențială. Să caut ceva care să-mi permită o anumită libertate de mișcare, abordări inovative, dincolo de inerția sistemului de la noi. Dincolo de «asta este», «nu se poate, nu e în buget», «lasă ca merge si-așa». În ceea ce privește România, călătorisem un pic în afara țării și văzusem că se putea curățenie și spații verzi amenajate și calitatea vieții la standarde decente. Și mă gândeam de ce la noi nu se putea să fie ca-n afară?!“

 Exemplul francez

Ajunsă în afara țării, Georgiana a întâlnit un alt sistem, alte mentalități, o altă lume a asistenței sociale. Asta în ciuda cazuisticii care este oarecum similară celei din România sau din alte state.

„În Franța, am lucrat în domeniul social, dar pe un post specific de educator în cadrul Unității Educative de pe lângă Tribunalul pentru Copii din Paris. Cursurile de probațiune din facultate au favorizat obținerea acestui post. Educatorul îl întâlnim la Tribunalul pentru Copii sau intervenind în cartiere, pe lângă adolescenții aflați în abandon școlar sau implicați în acte de delincveță juvenilă. De asemenea, în centrele de plasament, în centrele educative pentru minorii delincvenți, în penitenciar, etc.
Esențiale în cadrul Unității Educative mi se păreau reuniunile de echipă, unde aveai posibilitatea să vorbești despre cazuri dificile și să primești idei, piste, resurse din partea colegilor. Responsabilul de echipă anima aceste reuniuni și făcea și supervizare cu fiecare educator în parte, în funcție de necesități.
Pe lângă construirea unui proiect educativ având ca scop integrarea socială a beneficiarului, există și posibilitatea unui ajutor material, în functie de necesitati. Argumentam în fața directorului sau în fața responsabilului de echipă educativă și obțineam okul. Se acordă beneficiarilor ajutoare punctuale în tichete de masă, haine, produse de igienă, tichete de metrou, etc.
De asemenea, în fiecare an există o paletă de formări profesionale la care te puteai înscrie. Se făceau și schimburi de experiență cu alte servicii sociale.
Tot ce însemna deplasare pentru demersuri pe lângă un beneficiar era asigurat financiar de către instituție (unitatea dispunea de două mașini de serviciu sau deconta transportul în comun și mesele cu beneficiarii). Orele suplimentare se recuperau. Un alt «detaliu» interesant erau cele 52 de zile de concediu de odihnă anual pentru angajații care făceau parte din structurile Ministerului de Justiție, deoarece erau considerate posturi cu un nivel ridicat de stres.265547_157442254328651_6916098_o
Asistenții  sociali sunt angajați în principal de către instituții ale  statului francez. Îi întâlnim în cadrul primăriei, în școli, spitale, casa de alocații familiale, casa de pensii, ONG-uri cu caracter social sau sanitar etc. Exemple de public specific asistentului social: persoane care se confruntă cu dificultăți familiale, profesionale, financiare, școlare sau medicale.  Asistentul social își îndeplinește misiunea în cadrul unei  rețele educativă, sanitară, judiciară,  colaborând frecvent cu judecători, profesori, medici, psihologi etc. Cunoaște foarte bine serviciile administrative, pe lângă care intervine pentru a debloca situații (de ex, în caz de debranșare de la rețeaua electrică sau evacuare din locuință). Joaca un rol preventiv și de diseminare a informației în materie de drepturi sociale și sănătate (de ex, referitor la formarea profesională sau alocații). Asistentul social face parte și beneficiază de susținerea unei echipe de profesioniști. Dispune de autonomie, așadar trebuie să știe să-și organizeze timpul de lucru pentru a face față cerințelor.
Meseria de asistent social este reglementată, adică numai titularii diplomei de asistenți ai serviciului social al statului francez pot profesa. Dacă eu doresc sa profesez ca asistent social, trebuie să mă adresez organismului care se ocupă de cetățenii străini. După analiza dosarului, fie își dau acordul direct, fie te îndrumă spre o formă de învățământ specială, pentru a recupera ceea ce consideră ei necesar pentru a profesa pe teritoriu francez.
Alte meserii din sfera socio-educativă : agent teritorial specializat care intervine în grădinițe de copii, consilier familial, ajutor la domiciliu, însoțitor personal, auxiliar de viață, auxiliar pentru vârsta a treia, lucrător cu copii în creșe, însoțitor educativ și social, educator pentru copii, angajat la domiciliu, monitor-educator, tehnician al intervenției sociale și familiale“.

Deși este într-o altă „lume“, Georgiana privește cu o oarecare tristețe către România, unde și-ar dori să regăsească mare parte din cele prezentate mai sus. Recunoașterea, respectarea și o mai mare vizibilitate a profesiei de asistent social ar fi primele lucruri pe care sistemul de aici ar trebui să se concentreze. Pentru că, în rest… „s-au tot făcut revizuiri, dar nu s-a schimbat nimic“, vorba lui nenea Iancu.

„Dezvoltarea durabilă a asistenței sociale se face în timp și cu persoane care și-au depășit frustrările sociale și au ajuns la un echilibru interior. Este nevoie de stimă de sine, curaj, inițiativă personală, integritate, asumarea misiunii profesionale, promovarea profesiei prin bune practici, cu responsabilitate“.

 Detașare, nu indiferență!

Oricât de mult ți-ar plăcea ceea ce faci, pentru sănătatea ta și a familiei tale este recomandat ca problemele profesionale să le lași la serviciu. Un sfat pe care l-a primit și Georgiana. Greu de pus în aplicare la început, dar cu timpul a conștientizat că fiecare avem nevoie și de noi, de propria noastră viață.

„Pentru mine, detașarea este baza sănătății mentale și a continuității în această meserie. Și vorbim de detașare, nu de indiferență! Vorbim despre o implicare binevoitoare, și nu de un profesionalism rigid. Este   esențial să verbalizezi atunci când te simți prea plin de informații apăsătoare. Fiind vorba de secret profesional, cel mai indicat este ca instituția din care faci parte să creeze acest spațiu de discuție, fie prin supervizare psihologică sau psihiatrică individuală sau de grup, fie prin întâlniri între asistenți sociali și discuții punctuale pe cazuri, fie prin reuniuni de echipă. De exemplu, în Franța, când ai epuizat toate posibilitățile pentru un caz, te poți adresa unui dispozitiv specializat, mergi, prezinți situația în fața unei echipe de profesioniști și analizați împreună ce alte piste ar mai exista.
Când am început să lucrez la Tribunal am primit un telefon mobil de serviciu cu recomandarea din partea directorului de a-l stinge la ieșirea din serviciu și a-l aprinde când mă întorc a doua zi.
Cât am lucrat în România mi-a lipsit acest spațiu de discuții cu scop terapeutic între profesioniști. În Franța, am descoperit binefacerile discuțiilor în cadru organizat cu colegii, susținerea morală și psihologică în situații dificile. Și dacă stăm să ne gândim detașarea este o stare de normalitate, familia și prietenii nu merită să se transforme sistematic în pubela emoțională a dificultăților de la locul de muncă“

Momentan, prioritățile Georgianei Bratu s-au schimbat la 180 de grade, odată cu apariția micuțului ei. Cărțile și articolele despre asistența socială au fost schimbate cu cele pentru copii. În momentele de relaxare se ocupă de grădinărit, gătește, iar cât timp se „joacă“ cu ingredientele în bucătărie ascultă conferințe și emisiuni ale lui Dan Puric, psihologului Niculina Gheorghiță, Oreste, ș.a.

 

„Păstrez legătura prin corespondență cu câteva prietene aflate în România sau în alte țări. Împreună cu soțul suntem fani filme, seriale, documentare, așadar ne-am amenajat un colț cinematografic cu ajutorul unui video proiector. Organizăm sau participăm din când în când la serate cu jocuri de societate. Înainte călătoream de fiecare dată când aveam ocazia, acum am facut o pauză pentru a ne ocupa de cel mic“, a încheiat Georgiana Bratu.

Liliana Maxim
Foto: sursa facebook Georgiana Bratu

Acest articol este sustinut si finantat de Sucursala Prahova a Colegiului National al Asistentilor Sociali din Romania care a demarat o campanie de promovare a profesionistilor din asistenta sociala.

(815)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.