Exclusiv: Interviu cu Ana-Maria Voicilă, vicepreşedinte al Consiliului Regional al Elevilor

Exclusiv:  Interviu cu Ana-Maria Voicilă, vicepreşedinte al Consiliului Regional al Elevilor

În rândurile următoare vă invităm să faceţi cunoştinţă cu Ana-Maria Voicilă, elevă la CN „Jean Monnet”din Ploieşti, vicepreşedinte al Consiliului Regional al Elevilor.

Reporter: Ce înseamna pentru tine funcţia de vicepreşedinte al  Consiliului Regional al Elevilor?

Ana-Maria Voicilă:    În primul rând, sunt sigură că există cititori care nu cunosc ce reprezintă Consiliul Regional al Elevilor (CRE). Aceasta este imediata substructură a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), preşedintele CRE, devenind membru în Biroul Executiv al CNE, cu funcţia de vicepreşedinte. Prahova, alături de alte şase judeţe, face parte din regiunea Sud-Muntenia, acesta fiind cea mai mare regiune, ca întindere şi ca număr de judeţe din România. În principiu, rolul CRE este de a facilita comunicarea dintre CNE şi Consiliile Judeţene ale Elevilor (CJE). Pentru mine este o mare realizare câştigarea alegerilor pentru funcţia de vicepreşedinte al CRE şi sper ca acesta să fie doar începutul pentru judeţul Prahova şi binenţeles pentru regiunea Sud-Muntenia, fiind convinsă că în viitor vom derula la fel de multe proiecte şi vom fim cu adevărat „vocea elevilor”. Dorinţa mea este ca din ce în ce mai mulţi colegi să se implice în cadrul Consiliului, deoarece experienţa pe care o acumulezi în această organizaţie este de neegalat. Consider că aceast rol pe care mi l-am asumat îmi va permite să facilitez relaţia cadre didactice-părinţi-elevi, astfel încât, împreună, să găsim soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului educaţional din România.

Reporter: Ce au spus colegii despre acest lucru?

Ana-Maria Voicilă:   Colegii mei, în special cei din CJE au fost foarte încântaţi, deoarece ştiu bine ce înseamnă câştigarea unor alegeri la o Conferinţă Regională şi au fost bucuroşi de succesul pe care l-am avut, deoarece Prahova a demonstrat că se implică activ în Consiliu şi ca este unul dintre cele mai apreciate judeţe. Având în vedere ca această performanţă a fost obţinută ultima dată de Mihai Bitu, în 2010, vreau să cred că am deschis „apetitul” colegilor mei şi că în viitorul mandat ne vom bucura împreună de astfel de reuşite.

Reporter: În ce alte activităţi mai  esti implicată? Dar in cadrul Fundaţiei Comunitare Prahova?

Ana-Maria Voicilă:   Activez în Consiliul încă din clasa a IX-a, atunci fiind doar director de departament în cadrul Consiliului Şcolar al Elevilor din CN „Jean Monnet”. Apoi, anul trecut, m-am hotărât să candidez pentru funcţia de preşedinte şi colegii mei mi-au acordat încrederea lor. De asemenea, la începutul anului trecut am fost unul dintre cei trei câştigători ai concursului pentru ocuparea funcţiei de redactor în Biroul Naţional de Presă, unde am avut ocazia să întâlnesc oameni deosebiţi, de la care am avut numeroase lucruri de învăţat  şi această experienţă m-a făcut să mă implic pentru încă un mandat în CNE. Pot să spun că „am crescut” împreună cu Fundaţia Comunitară, cunoscându-o pe doamna Tuinete Mădălina, care este şi coordonatorul CJE Prahova, pe Isabela Mihăilă şi pe Dan Alexe, încă de când formau grupul de iniţiativă. De atunci, ca voluntar din partea CJE, m-am implicat în o parte din numeroasele lor activităţi şi le sunt recunoscătoare pentru ce m-au învăţat şi pentru toate oportunităţile pe care mi le-au oferit. Tot prin intermediul Fundaţiei Comunitare Prahova am devenit membru al primei echipe YouthBank Ploieşti şi alături de alţi 14 prieteni minunaţi, dorim să aducem o schimbare, să responsabilizăm tinerii, sa îi promovam şi să le insuflăm dorinţa de a se implica în comunitate!

Reporter: Către ce domeniu vrei sa te îndrepţi, la absolvirea liceului?

Ana-Maria Voicilă:   Este o intrebare destul de grea. Materia mea preferată şi materia la care am avut rezultate deosebite la nivel naţional este chimia, fiind o pasiune şi de aceea o carieră în acest domeniu este o posibilitate. De asemenea, Consiliul, precum şi Fundaţia Comunitară Prahova şi YouthBank m-au ajutat să descopăr ce îmi place să fac, să aflu care este rolul care mi se potriveşte cel mai bine într-o echipă. Ca urmare, îmi doresc să urmez o cariera în domeniul comunicării sau managementului. In orice caz, este o decizie dificilă şi doar la sfârşitul acestui an şcolar vă pot da un răspuns concret.

Reporter: Cum reuşeşti să împleteşti activitatea şcolară cu toate celelate activităţi la care participi?

Ana-Maria Voicilă:   Încerc să menţin un echilibru între activitatea mea şcolară şi cea extraşcolară. Trebuie sa fiu foarte atentă cum îmi gestionez timpul pe care îl am, deoarece, după cum aţi observat, am foarte multe responsabilităţi şi îmi doresc să fiu implicată 100% în toate proiectele la care iau parte. Nu este prea usor ceea ce fac, dar m-am obişnuit. De cand eram în gimnaziu aveam programul foarte încărcat, mergeam la multe olimpiade şi trebuia să mă pregătesc adecvat, mă implicam în diverse activităţi de voluntariat, la nivel local, practicam şi tenis de camp. Apoi, la liceu, a trebuit să învăţ că nu pot să le fac pe toate şi la începutul fiecărui an îmi trasez anumite obiective şi încerc să-mi stabilesc priorităţile, astfel încât să am timp şi pentru şcoală, şi pentru olimpiade, şi pentru toate celelalte proiecte în care decid să mă implic.

Reporter: Ce le transmiţi colegilor tăi de generaţie?

Ana-Maria Voicilă:   Consider că tinerii din generaţia mea nu au realizat încă cât de multe lucruri pot face, ce capacităţi uimitoare deţin, câte aspecte pot schimba, prin propriile forţe! Rog părinţii şi profesorii să îşi îndrume copii şi elevii spre activităţi de voluntariat, să se implice în diverse proiecte, pentru că numai prin astfel de acţiuni extracuriculare un tânăr îşi poate da seama la ce este bun, ce îi place să facă, ce nu îi place să facă, lucruri esenţiale în ceea ce priveşte alegerea unei cariere. Niciodată nu este prea târziu să te implici şi vă spun din proprie experienţă că ceea ce înveţi în astfel de organizaţii cum sunt CNE, Fundaţia Comunitară, YouthBank, diverse ONG-uri, nimeni si nicio şcoală nu te poate învăţa – este vorba despre propria experienţă. Îndemn tinerii să nu stea, să fie tot timpul activi, să creeze, să fie o sursa de inspiraţie pentru cei din jur! Acum este momentul lor, să iasă din zona confortabilă şi să demonstreze de ce sunt în stare – să-şi arate adevărata lor valoare!

Într-o lume în care la loc de cinste, de multe ori, sunt  non – valorile şi kitsh-urile, faptul că  există tineri asemenea Anei -Maria Voicilă ne dă speranţa că viitorul nostru este pe mâini bune!

A consemnat : Monica BOSTAN

(416)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.