Elevii din clasa I din Ploieşti vor primi ghiozdane şi rechizite

Elevii din clasa I din Ploieşti vor primi ghiozdane şi rechizite

Toţi copiii din Ploieşti, care vor începe în septembrie clasa întâi, vor primi din partea primăriei un ghiozdan cu rechizite. Este pentru al doilea an când primăria se gândeşte la cei mai mici şcolari. Consilierii locali au votat marţi, la iniţiativa primarului Iulian Bădescu, o hotărâre prin care 200.000 de lei din bugetul oraşului vor fi direcţionaţi către achiziţia de ghiozdane şi rechizite, care vor fi oferite „bobocilor“ de clasa întâi din oraş. Anul trecut, aproximativ 2.000 de elevi au beneficiat de acest program, în 2013 fiind estimaţi aproximativ 1.500 de boboci în Ploieşti. Pachetele cu rechizite şcolare rămase nedistribuite copiilor înscrişi în clasa I în anul şcolar 2013 – 2014 se vor împărţi familiilor cu copii beneficiare de servicii sau prestaţii sociale aflate în evidenţa Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti. Ca şi anul trecut, când a fost aplicat pentru prima dată acest program în Ploieşti, în pachetul de rechizite, copiii vor găsi 2 caiete de matematică 48 file, 2 caiete de desen A4 24 file, 4 creioane, un stilou cu 24 rezerve, creioane colorate (set 6 bucăţi), gumă, riglă, penar, acuarele cu pensulă, ascuţitoare, beţişoare şi 4 coperţi de caiet.

Monica BOSTAN

(103)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.