DOINA JILĂVEANU: „Aflând că sunt asistent social, unii oameni îmi băteau în poartă pentru a le face injecții…“

DOINA JILĂVEANU: „Aflând că sunt asistent social, unii oameni îmi băteau în poartă pentru a le face injecții…“

20160301_124157Asistența socială este o îmbinare perfectă între meserie și provocare, între rigorile  stricte prevăzute de legislație și elementul de neprevăzut care converge întotdeauna din situații contextuale. Paradoxul este ca asistentul social este ca un dansator care urmărește linia fină ce definește rigiditatea și imaginarul. Este definiția pe care ne-a oferit-o Doina Jilăveanu despre profesia pe care o are și-o practică din pasiune, înainte de toate, din anul 2000. Lucrează la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane  Adulte Liliești Băicoi, în echipa multidisciplinară și se mândrește cu multele soluționări, înregistrate până acum.

Asemenea colegilor de breaslă, care fac parte din primele generații de asistenți sociali, a plecat la drum fără să cunoască foarte multe despre domeniul ales. Dar, așa a simțit, iar alegerea făcută s-a demonstrate odată cu trecerea anilor ca fiind cea mai bună.

În anul 1996 mi-am axat atenția asupra acestei profesii. Deși priveam asistența socială ca pe o nebuloasă,  am considerat acest domeniu ca pe o provocare.  Însă motivul pentru care am ales asistența socială este unul personal. Consider că nimic nu este întâmplător. Fiecare dintre noi are o misiune, pe acest pământ.  Așadar, alegând acest segment de activitate, m-a ajutat să am răspunsuri pentru foarte multe întrebări din sufletul meu. Povestea vieții personale a fost decisă la un moment dat de un asistent social, iar acum, la rându-mi, mă străduiesc să mă dedic aceste profesii“.

Pentru a face totul ca la carte, ceea ce a simțit a împletit cu studiile Facultății de Psihologie-Sociologie și Asistență Socială, completate acum de cursurile Masterului pe care îl urmează în domeniul Comunicării.  Din 2006 este înscrisă în Colegiul Asistenților Sociali cu  ultima treaptă de competență, și anume, asistent social principal. 

Voință și educație!

Avea 31 de ani când a ales calea de a ajuta oamenii, de a le oferi acel alt tip de asistență prin care să-i „vindece“ și să-i redea sănătoși, motivați, pregătiți societății. Drumul i-a fost presărat cu piedici, care pe unii i-ar fi dărâmat. Însă cei care știu și le place ceea ce-au ales și-și doresc să progreseze vor reuși să treacă peste toate obstacolele. Este și cazul Doinei Jilăveanu, cea pentru care perseverența, răbdarea și studiul continuu în domeniul de activitate reprezintă cheia succesului, de 16 ani încoace.

„Nimic nu este ușor în această lume.  Trebuie să perseverezi și să ai o voință de fier. Acesta este motto-ul sub care am fost educată. Beneficiarii, rezidenții sau actorii sociali (terminologia este extrem de laborioasă) sunt simpli oameni care la un moment, in viața personală dezvoltă nevoi pe care nu le pot depăși decât cu sprijin și ajutor specializat.  Este foarte important ca intervenția să plece de la faptul că sunt oameni asemenea nouă, că au sentimente, că au nevoie să fie tratați cu demnitate. După ce este stabilit raportul de încredere reciprocă, următorul pas curge de la sine. Permanent trebuie să studiezi ca să te autodepășești, să fii la curent cu noutățile. Altfel nu faci față, nu depășești anumite situații“.

20160315_110201

Așa cum am aflat și de la colegii de breaslă ai Doinei, cazurile care ajung „pe mâna lor“ vin „la pachet“ cu particularitățile lor, cu nevoile proprii, cu capacitate diferită de a recepționa și a se (re)integra. Iar dacă pe un copil se spune că-l modelezi mai ușor, în cazul adulților, unde anumite situații, probleme, frustrări sunt sedimentate, munca asistenților este colosală. Deși pare de Sisif uneori, important este să încerci iar și iar, indiferent de timpul care te presează, de familia care, poate, îți reproșează că ai neglijat-o sau de problemele de ordin personal, care uneori te fac neputincios în relația cu tine, darămite cu alții…Rezultatele muncii vor apărea.

„De aproape 17 ani de când lucrez în CIAPAH Liliești Băicoi, ca asistent social am avut nenumărate cazuri de soluționat, care mai de care mai delicate.  Pentru fiecare în parte,  poate a fost nevoie de o altă abordare. Ceea ce nu se știe este că, singur, asistentul social nu-și poate desăvârși meseria. Așadar lucrez într-o echipă de specialiști,  formată din medic, psiholog, kinetoterapeut și, nu în ultimul rând, directorul de centru. Cu toții formăm  un întreg  în care gândim constructiv, nicidecum rigid,  pentru  a soluționa cazurile cu care ne confruntăm.
Cazurile intră în centru aprobate de DGASPC Prahova. În funcție de dorința beneficiarului sau a membrilor familiei, cei în cauză rămân în centru de la câteva luni până la cât mai au de trăit.
Cel mai greu caz a fost atunci când mi-a decedat mama. Paradoxul a fost  că, implicată emoțional, nu  am putut înțelege cum să mă adun pentru a decide în acest context, eu, cea care de atâția ani consiliez membri ai familiilor ce au un deces“.

Și asistenții au nevoie de ajutor!

Dar familia a avut un rol decisiv, s-a transformat în „asistentul“ ei. Și atunci, dar și în restul zilelor, partenerul de viață și fiica sa, în vârstă de 25 de ani, au fost pilonii cei mai importanți de care s-a spijinit atunci când simțea că nu mai poate sau că are nevoie de o bază, o siguranță.

„Familia joacă un rol deosebit de important în definirea unui asistent social. Am ca partener de viață, de 28 de ani încoace, un prieten deosebit, care a terminat Științe exacte. Mă ajuta de cele mai multe ori să revin la realitatea  care ne înconjoară pe toți. Întotdeauna discutăm aspecte care ne vizează profesiile.  Niciodată nu ne influențăm, am decis cândva să ne respectăm  și să ne sprijinim  în deciziile profesionale.  Nu gândim mereu la fel, dar poate acest aspect conturează și definește vraja din relația noastră. Fiica noastră care are 25 de ani, viitor medic, participă împreună cu prietenul său, și el medic, mereu la luarea deciziilor în familie.  Noi, ca părinți, am învățat împreună de la copiii noștri că unele situații pot fi privite din alt unghi. Abordarea lor este mereu  diametral opusă, practică, deci aplicabilă. Perfect!“

Dar chiar și așa, oricâtă înțelegere ai avea acasă, este recomandat ca viața profesională s-o lași la intrare. După ce treci pragul, prioritară să-ți fie familia. La teorie stăm bine vu toții, dar câți dintre noi reușim să ne detașăm de ceea ce ni se întâmplă la serviciu?! Mai ales, când implicarea în profesia pe care o ai este una extrem de mare

20160301_124803„Bineînțeles că trebuie să te detașezi, sunt metode de contratransfer pe care le folosesc , însă acasă fiind, când am un caz mai greu abordabil, recunosc  mă concentrez pe situația respectivă. Cei din familie înțeleg și mă sprijină de cele mai multe ori. Gândiți-vă că în cazul unui deces, suntem convocați eu, medicul și directorul de centru, indiferent dacă este sâmbătă, duminică sau Sărbători.  La ultimul Crăciun am avut deces. În loc să mă ocup doar de invitații pe care-I aveam și de alte aspecte, am făcut conferință telefonică cu medicul centrului, cu directorul, cu reprezentantul Primăriei Băicoi și cu  fiica decedatei.  Timp pentru mine personal nu am avut niciodată. Întotdeauna mi-a plăcut să mă dedic celor care mă înconjoară, indiferent dacă sunt membri ai familiei sau beneficiari. Numai așa îmi încarc bateriile. Acest lucru l-am preluat de la părinți. Educația lor a fost punctul de plecare în formarea mea, apoi odată cu vârsta am clădit așa cum am considerat de cuviință“. 

Deși este un domeniu fără de care o societate nu poate funcționa, asemenea Sănătății, Educației, Asistența Socială rămâne o necunoscută pentru mulți. Este și unul dintre motivele pentru care realizăm această serie de reportaje, prin care aducem în prim-plan profesia și OMUL din spatele ei. Atât Doina Jilăveanu, cât și ceilalți colegi ai ei s-au confruntat cu lipsa de informare a celor din jur. Unii au crezut că asistentul social este totuna cu cel medical.

„Mulți se uită ciudat atunci când aud că ești asistent social. Nu prea înțeleg ce înseamnă. Acum câțiva ani veneau persoane acasă, băteau în poartă pentru a le face injecții, însă politicos le-am răspuns că nu știu să fac injecții, dar îi pot consilia pentru diverse probleme. Acum, lucrurile s-au mai așezat, nu mai sună nimeni la poartă pentru astfel de tratamente, vin pentru o multitudine de probleme. Sincer, nu am lăsat niciun caz de izbeliște. Indiferent cât de greu a fost și este, le-am soluționat pe toate. Când îmbrățișezi o astfel de meserie ești asistent social la serviciu, acasă, pe stradă… oriunde“.

Deși după atâția ani de activitate, în care a deprins tot ce înseamnă omul, cu limbajul, gesturile, problemele lui, cu ceea ce transmite dincolo de limbajul verbal și non-verbal, Doina Jilăveanu conștientizează faptul că este dificil să convingi, în prezent, un tânăr să devină asistent social în România. Dacă nu ai „în sânge“ sau nu ți se insuflă prin educație dorința necondiționată de a-i ajuta pe cei la nevoie, bucuria de a primi cum se cuvine un simplu „mulțumesc“ sau un zâmbet este greu să intri și să faci față așa cum se cuvine acestei provocări.

„În actuala societate, din păcate, banul decide! Asistența socială are nevoie de mult mai mult. Cei care vor să intre în domeniu trebuie să aibă acea chemare, dar și o deschidere pentru cei pe care doresc să-i ajute. Unii dintre colegii mei poate că sunt mai reticenți, dar eu am preferat să-mi deschid sufletul, pentru că, la rândul lui, sufletul deschide uși“, ne-a mărturisit interlocutoarea noastră.

Ca să-i determine pe tineri să lucreze în domeniu sau să-i convingă pe cei care-s cu gândul la plecare fie într-o altă țară, fie într-o altă categorie profesională, în Asistența socială din România sunt necesare schimbări majore și rapide, nevoi identificate și aduse la cunoștință celor care pot genera schimbarea.

„Pârghiile de intervenție, eliminarea  birocrației excesive și, nu în ultimul rând,  salarizarea sunt principalele căi unde trebuie acționat. Salarizarea corespunzătoare, în funcție de  nivelul de studii, este foarte importantă. Cred că mai avem de învățat de la societăți mult mai dezvoltate“.

Liniștea munților

Nu vrea însă să încheie discuția într-un ton sobru, încărcat cu probleme care durează de ani și, care, din păcate, în ritmul în care evoluează lucrurile la noi, se vor schimba cu greu. Schimbăm registrul și ne reîntoarcem la pasiunile Doinei Jilăveanu.

„Mă încarc pozitiv când ajung acasă, când merg în grădină. Pe lângă legume, am foarte multe flori. Nu concep ca viața mea să nu fie înconjurată de flori. Îmi plac animalele, am un cățel și doi pisoi,   iubiți de toți membrii familiei mele. Ador Bucegii și toate vacanțele în care urcăm munții. Mă calmează. Am un loc în care simt că sufletul meu plutește, la Cabana Caraiman din Bucegi.  Acolo, pe platou, am simțit că sunt foarte aproape de stele. Este divin. Valorizez bucuriile mărunte care mă înconjoară. Sunt un om modest din punct de vedere material, însă sunt foarte bogată cu ceea ce mi-a dat Dumnezeu în viață, prin oamenii care mă înconjoară, prin ceea ce fac și, mai ales, prin ceea ce voi lăsa în urma mea“.  

Liliana Maxim

Acest articol este sustinut si finantat de Sucursala Prahova a Colegiului National al Asistentilor Sociali din Romania care a demarat o campanie de promovare a profesionistilor din asistenta sociala.

(1108)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail
  1. IOANA ZAMFIR 14/06/2016, 13:54

    Acest articol, te face sa vibrezi emotional.
    Oare, atat de frumoasa este asistenta sociala?
    Felicitari pentru tot ceea ce ai scris in acest articol si mai ales , felicitari pentru discretia cu care ai prezentat viata personala.
    Te felicit din tot sufletul.
    Ioana

    Reply
  2. Aurelian,
    Interesant, original, profesional, un exemplu frumos de urmat.
    Numai lucruri bune iti doresc.
    Aurelian

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.