„Doamnele de marţi”

„Doamnele de marţi”

Vă invităm la lectură!  Astăzi vă propunem:

„Doamnele de marţi”, de Monika Peetz

Editura Baroque

Volumul „Doamnele de marţi” s-a vândut în peste opt sute de mii de exemplare în numai jumatate de an, în Germania, si a fost publicat în douazeci si doua de tari.

Minciunile sunt ca bumerangul. Se întorc si îl lovesc pe cel care le-a lansat în lume, ca sa împiedice un rau si mai mare. Uneori imediat, alteori dupa ceva timp.“

(Monika Peetz, „Doamnele de marţi”)

Cinci doamne, cinci prietene. Cu cincisprezece ani în urma, dupa absolvirea unui curs de limba franceza, cele cinci doamne au hotarât sa bea un pahar la Le Jardin si de atunci se întâlnesc cu sfintenie în prima zi de marti, din fiecare luna.

Au masa lor rezervata, aceeasi, lânga semineu, si toata lumea le numeste doamnele de marti.

Iar acum planuiesc ceva cu totul special, o calatorie la capatul careia nimic nu va mai fi cum a fost. Un roman despre prietenie si cinci destine, despre ceea ce credeai ca stii si, mai presus de toate, despre cât de mult te-ai înselat.

Cinci doamne, cinci prietene. Cu temperamente cât se poate de diferite.

Caroline, avocat de meserie, consecventa si hotarâta, Kiki, mereu îndragostita, Eva, familista convinsa si sclava a cifrei patru. Are patruzeci de ani, patru copii si mintea în patru zari. Estelle, sotie de farmacist, femeie moderna si rasfatata, genul care îsi îndeasa peste masura în geamantane si îi lasa pe altii sa i le care. Si Judith. Miniona si plina de gratie, regina dramelor din societatea lor, care prefera sa-si discute problemele la nesfârsit în loc sa le rezolve.

Iar acum se aflau în punctul de pornire: cinci doamne, cinci doamne de la oras, in the middle of nowhere.

Caroline purta o palarie, Kiki o bandana adolescentina, Judith arborase o mina trista, Eva îsi facuse eterna si neglijenta sa coada de cal, iar Estelle le privea pe toate prin lentilele ochelarilor sai de soare supradimensionati si mondeni.

Brusc si-a dat seama ca nu se vedea nimic prin ei. Dar, dupa ce si i-a luat de la ochi, a trebuit sa constate ca ei nu aveau nicio vina, desi erau atât de întunecati, dupa toate exigentele ultimei mode. Nu se vedea nimic pentru ca pur si simplu nu era nimic de vazut. În afara de peisaj, bineînteles. Peisaj la nesfârsit.

Lectură plăcută!

Monica BOSTAN

(327)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

Facebooktwittergoogle_pluslinkedinmailFacebooktwittergoogle_pluslinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.