Din seria tinerilor din Prahova cu care ne mandrim: Daniel Pripici

 

Prahoveanul Daniel Pripici liderul Romaniei la Mondialele de schi fond pentru juniori

Saptamana trecuta s-au desfasurat, la Liberec, in Cehia, probele unei noi editii a Campionatului Mondial de schi fond rezervat juniorilor. In lotul reprezentativei Romaniei s-a aflat si Daniel Pripici, de la Clubul Sportiv Scolar Sinaia. In varsta de 17 ani, acesta a luat parte, anul trecut, si la Jocurile Olimpice pentru tineret.

La Campionatul Mondial pentru juniori, Daniel Pripici a participat la trei probe individuale si la intrecerea de stafeta. Sportivul clubului prahovean a obtinut cele mai bune rezultate din tabara tricolora. In concursul individual, cea mai buna performanta a sa s-a inregistrat la intrecerea de 10 km – stilul liber.
Dupa ce la primul timp intermediar se afla pe locul 24, Daniel Pripici nu a mai reusit sa mentina acelasi ritm de cursa, coborand treptat pe locul 30 dupa 6,6 km, incheind, in cele din urma, pe pozitia 37, la 1.47,2 minute de invingator, rusul Dmitry Rostovtsev. Totusi, este de remarcat faptul ca sportivul prahovean s-a situat in prima parte a ierarhiei, avand in vedere ca au luat startul 99 de schiori, dintre care unul a abandonat pe parcurs.
La proba de sprint, Daniel nu a reusit sa se califice in faza finala, situandu-se pe locul 69, iar la intrecerea de skiatlon (10 km stilul clasic + 10 km stilul liber) a sosit pe locul 53 din 91 de concurenti.

sursa si detalii: ziarulprahova.ro

(92)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail
Tagged with

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.