Despre valori, moralitate si demnitate cu Dan Puric

banner web 300x250   Grupul de inițiativă pentru înființarea Fundației Comunitare Prahova vă invită pe 21 ianuarie 2013 la o întâlnire cu actorul Dan Puric în cadrul conferinței cu tema “Valori, moralitate si demnitate”. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, începând cu orele 18.00

Grupul de iniţiativă pentru înfiinţarea Fundaţiei Comunitare Prahova îşi propune ca prin fondurile strânse cu această ocazie să înființeze Fondul „Orașul crește frumos” prin care sa finanțeze proiecte propuse de grupuri de inițiativă, asociații, fundații, școli sau licee din Ploiești.

Actorul Dan Puric sprijnă pro-bono această inițiativă, iar pentru primii 500 de participanți la eveniment, organizatorii oferă gratuit cartea “Fii demn” scrisă de Dan Puric.

Misiunea asumată de Fundaţia Comunitară Prahova este creşterea calităţii vieţii locuitorilor din judeţul Prahova prin mobilizarea şi distribuirea transparentă a resurselor pentru susţinerea proiectelor de dezvoltare locală iniţiate de organizaţiile non-profit.

Evenimentul se derulează în cadrul Programului de Dezvoltare a Fundaţiilor Comunitare în România, iniţiat şi coordonat la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare (ARC – www.arcromania.ro) şi derulat în parteneriat cu Fundaţia pentru Parteneriat (www.repf.ro) şi Fundaţia PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare (www.fundatiapact.ro).

Pentru achiziționarea biletelor vă așteptăm, începând cu data de 28.12.2012 în Mall Shopping City Ploiești și începând cu data de 03.01.2013 la casa de bilete din Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești.

E-mail: initiativa@fundatiacomunitaraprahova.ro

www.fundatiacomunitaraprahova.ro

www.facebook.com/FundatiaComunitaraPrahova

(183)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail
  1. […] Despre valori, moralitate si demnitate cu Dan Puric […]

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.