Demonstratii militare la Crucea de pe Caraiman

Demonstratii militare la Crucea de pe Caraiman

Una dintre cele mai spectaculoase comemorări a eroilor din primul război mondial a avut loc în weekend, la Crucea Caraiman din muntii Bucegi, la o altitudine de aproape 2300 de metri, în apropiere de vechea graniţă dintre România şi Imperiul Austro-Ungar. 40 de militari echipati cu uniforme si arme din primul război mondial au dat un adevărat spectacol turistilor si localnicilor din Busteni. Membrii Asociatiei “Traditia Militară” împreună cu cluburile înfrătite din străinătate au efectuat un mars comemorativ de la Sinaia – Piatra Arsă – Drumul Grănicerilor apoi s-au oprit la Monumentul „Ultima Grenadă” din Busteni, unde a avut loc o ceremonie comemorativă, urmată de o paradă si o demonstratie de reconstituire istorico-militară, în parcul din centrul orasului. În cadrul celor două ceremonii, colectionarii de arme, români si străini, au tras câte o salvă de onoare cu cartuse de manevră. Turistii si localnicii au fost  plăcut  surprinsi mai ales de costumele “militarilor” români, germani, bulgari, unguri, dar si a celor de la Organizatia Natională Cercetasii României. Festivitătile organizate în fiecare an la sfârsitul lunii august tind deja să devină o traditie dar si o atractie turistică pentru Valea Prahovei. Evenimentul aflat la cea de-a V-a editie este legat de data de 27 august, când, în 1916, România a intrat în Primul Război Mondial si este dedicat memoriei tuturor soldaţilor căzuţi pe câmpul de luptă.

Monica BOSTAN

(108)

Impreuna dam mai departe stirile de bine!

FacebooktwitterlinkedinmailFacebooktwitterlinkedinmail

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.